“ O luptă-i viaţa ,deci te luptă,

Cu dragoste de ea, cu dor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul,

In ochii unui luptător”

(Gh. Coşbuc)

Personaje principale dar şi mai puţin principale

   Când veţi întâlni în cuprinsul povestirii mele numele unor personaje, puteţi să aruncaţi  aici o scurtă privire unde veţi găsi mici informaţii asupra caracterului şi a felului lor de a fi. Veţi avea o mai bună înţelegere a acţiunilor acestora. Gradele corespund începutului povestirii, mai târziu vor apare avansări ce vor fi menţionate la timpul potrivit. Unele personaje vor apare frecvent, altele doar episodic. Pe parcursul povestirii mai apar şi alte personaje dar care ne-fiind prea importante pentru noi, nu vor fi menţionate.

Vasile J. - Locotenent de marină. La şcoală a fost un elev bun, îi plăcea lectura mai ales aceea de călătorii. Nu i-a plăcut vioara, a refuzat să se facă violonist cum dorea tatăl lui şi cu ocazia unei excursii a fugit de acasă. A devenit marinar apoi ofiţer de marină.  
Conu’ Alecu – Contra-amiralul B, comandantul flotilei Dunării de Jos, om bun dar cam comod şi total sub papucul  nevestei.
Şeful de stat major – Comandorul M, om cinstit, de încredere şi stăpân pe meserie.
Coana amiral – soţia contra-amiralului – o femeie măreaţă şi autoritară.
Didina - fiica coanei amiral, răsfăţată, obraznică şi încrezută.
Puiu-mami – pe numele său adevarat Tavi Bordea, sublocotenent, cinstit, bun la toate şi răsfăţat 
de femei. 
S-a ales cu porecla încă din timpul şcolii în urma vizitelor lunare făcute de mama sa care
 îi aducea cutii mari cu prăjituri şi alte bunătăţi.
Tanti - secretară dactilografă la St.M. Văduva unui comandor decedat în misiune.
Toni Pirţic – poreclit  Şobolanu’ căpitan ratat, fost cavalerist,  şeful intendenţei, corupt,
escroc şi cartofor, sluga  coanei amiral şi apoi spion dovedit.
Madam Leanţa Pirţic – mătuşa lui Toni Pirţic, patroana unui “Salon de Modă” care nu se dă înapoi de la nimic pentru a-şi proteja nepotul.
Musiua – fiică de medic, o lungană lălâie profesoară de franceză, soţia căpitanului Pirţic. Poreclită
astfel din cauza maniei de a se adresa tuturor cu apelativul “musiu”.  
Mitru Săbescu ordonanţa căpitanului Pirţic, slugarnic şi alunecos.           
Mustafa – proprietar şi căpitan de caic extrem de priceput, puţin traficant cu de toate, ulterior patron de locantă.
Ali ajutor bucătar la locanta lui Mustafa.
Iulică Popescu – oltean de Vâlcea, poreclit Porcu’ plutonier de aţă, magazioner şef, hoţ şi corupt, în cârdăşie cu căpitanul Pirţic.
Mara-Ileana – sora lui Vasile J. intrigantă şi plină de răutate.
Horică Ciocârlie – ziarist de doi bani, obişnuit să-mpuşte francu` trăind de pe o zi pe alta.
Ieremia – ordonanţă – soldat fruntaş, marinar brevetat, l-a urmat pe Vasile peste tot în peregrinările sale.
Ion Blăjan – a făcut armata la Vânători de Munte apoi Şcoala Navală, devenind locotenent de marină, comandantul grupului de cercetare - a ocupat şi funcţia de secund al navei.
Eugen Popescu – Timonier şef, maistru principal, cunoaşte Delta ca pe buzunarul propriu.
Ionel Prodean – Radiotelegrafist şef, maistru principal, un specialist în profesie.
Mihai Pereanu – Mecanic şef, maistru principal - sufletul motoarelor, (a luat parte de la început la construcţia vedetei).
Nicolae Ilieş – Artilerist şef,  maistru principal, şef de echipaj. Corect şi sever.
Tudor Vulcan – electrician,  maistru principal.
Nicolae Vileanu sergent - timonier pe şalupă, bun cunoscător al Deltei Dunării.
Vlad Genaru – căpitan, mai trecut ca vârstă, comandantul companiei de infanterie   marină.
Coana Marieta - proprietara unei case cu camere de închiriat.
Părintele Gherasim – fost marinar, preot la o bisericuţă de la marginea Galaţiului.
Cezărică – soldat în termen - un ţigan descurcăreţ.
Boris Bârcă – locotenent medic, din familie de moldoveni strămutaţi în Ardeal.
Spagheti un infanterist marin poreclit astfel deoarece era înalt şi slab. Avea o adevărată pasiune pentru radiotehnică. Datorită acestui lucru a fost mutat pe şlepul de mentenaţă şi a primit în grijă întreţinerea aparaturii radio de la baza GICA.
Mariana cur de fier – damă de consumaţie binecunoscută prin Galaţi, tânără, frumoasă şi rezistentă la băutură.
Bolgar Ştefan - locotenent, comandantul navei NMS Zăganul.
Canciu – locotenent cdt. pluton doi.
Ungureanu – locotenent cdt. pluton administrativ.
Căpitanul B – de la serviciul ad-tiv al Marinei Regale, descendent al unei vechi familii princiare româneşti era absolvent al Facultăţii de Studii Economice şi al Şcolii Navale. Scriitor şi fotograf amator era pasionat de natură.

John Thomlinson – Comandor în Royal Navy - Marea Britanie.
Bela Tolvaj conte de Hidegpulyka  – Korvettkapitány în flota fluvială ungară.
Kurt Landau – Fregattenkapitan în Kriegsmarine.
Gino Sornione – Capitano di Corvetta în Regia Marina – Italia.
Vlad Kapusta – consulul URSS la Galaţi. colonel NKVD.
Simeon Avazakian – şeful misiunii comerciale URSS la Brăila maior NKVD, armean la origine.
Evdokia Avazakian – sora maiorului, locotenent-major în NKVD.
Vaska Piroklastîi – general NKVD, ucrainean la origine, crud cu subalternii şi linguşitor cu şefii. În Iulie 1940 a fost transferat de pe frontul ruso-finlandez unde se remarcase prin torturile şi atrocităţile aplicate prizonierilor finlandezi, primind funcţia de comisar NKVD pentru Basarabia de sud.
Galina Futeeva – maior anchetator NKVD fiica unei colonelese din GRU, extrem de devotată lui Stalin şi renumită pentru cruzimea de care dădea dovadă pe parcursul interogatoriilor.
Oberst Kohlrab – colonel, unul din şefii Abwehr-ului din România.

Notă: 
SSI – Serviciul Special de Informaţii al României.
Biroul 2 –  Serviciul de informaţii şi contra-informaţii al Armatei Regale Române.
NKVD  (Narodnîi komissariat vnutrennih del) securitatea sovietică, a fost urmaşul CEKA şi precursorul MGB apoi KGB în prezent FSB.
GRU  (Glavnoye razvedyvatel'noye upravleniye) Serviciul de spionaj la Armatei Roşii. 
VMF – (Voyenno-morskoy flot SSSR) Flota Militară Maritimă a URSS.
VVS – (Voyenno-Vozdushnye Sily) Forţele Aeriene ale Armatei Roşii ale URSS.
Abwehr – Sericiul de informaţii şi contrainformaţii al armatei germane (Wehrmacht).
FHO Fremde Heere Ost – organizaţie pentru informaţii militare subordonată OKH specializată pe URSS şi ţările Est Europene.
OKH Oberkommando des Heeres – Înaltul Comandament al Armatei Germane.
Luftwaffe aviaţia militară germană.
Kriegsmarine   marina militară germană.
Royal Navy – Marina Regală Britanică.
Home Fleet – denumirea flotei britanice care acţiona pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii.
Marina Regia marina militară italiană.


2 comentarii: