“ O luptă-i viaţa ,deci te luptă,

Cu dragoste de ea, cu dor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul,

In ochii unui luptător”

(Gh. Coşbuc)

CUVÂNT ÎNAINTE

   L-am cunoscut pe amiralul Vasile Jurj în urmă cu mulţi ani. Ne-am simpatizat de la început şi am devenit prieteni. Pe parcursul întâlnirilor noastre la “o cafea ş-un coniac mic” am avut ocazia să ascult povestea vieţii sale. Cu câteva luni înaintea dispariţiei mi-a înmânat câteva caiete cu însemnări din aventuroasa-i viaţă. După mulţi ani m-am gândit să aştern pe hârtie totul, să rămână şi pentru viitor amintirea acestui marinar de elită şi faptele sale de arme. Un român patriot care dacă ar fi fost prins după 23 August 1944  ar fi fost condamnat la ani grei de gulag de regimul criminal sovietic.  Un om care peste ani ajuns în marina unei alte ţări, a repus pe picioare marina militară şi datorită calităţilor sale a fost avansat până la gradul de amiral şi decorat cu cele mai înalte distincţii.

   În multe ţări ca Anglia, SUA, Franţa, literatura de război a fost şi este bogată. S-au scris zeci de cărţi despre faptele de arme ale marinarilor. În România acest fenomen lipseşte. Într-un fel este explicabil, tovarăşii de până în `89 nu puteau permite ca lumea să afle ce înfrângeri serioase au suferit “eroicii” marinari sovietici.
   Dar este inexplicabil dece după 1990 nu s-a găsit nimeni să scrie asemenea cărţi. Probabil pentru-că adevăraţii marinari au trecut de mult în nefiinţă iar dacă există ceva scrieri, acestea zac uitate într-un fund de sertar. Iar urmaşii lor în marinărie sunt doar nişte palide umbre care nu au nici-un interes să se afle că România a avut eroi adevăraţi care au luptat şi şi-au dat viaţa pentru patrie.
   Scrierile despre faptele de arme ale marinarilor români în timpul celui de al doilea război  mondial, sunt extrem de puţine şi lacunare. Marinarii români s-au purtat vitejeşte şi au dat mult de furcă agresorului sovietic cu toate că acesta era superior ca număr de nave.
    Flotila sovietică de la Dunăre era formată din 55 nave de luptă, 9 hidroglisoare înarmate şi peste 35 nave auxiliare. La care se adăuga sprijinul aerian, a trei escadrile de aviaţie de bombardament şi vânătoare. Pierzând o mulţime de nave, la 19 iulie 1941, flota fluvială sovietică a fost retrasă de pe Dunăre, transferată pe Nipru şi apoi a fost desfiinţată ca unitate. 

   Dar să revin. Am găsit o singură persoană apropiată familiei, care cu condiţia anonimatului mi-a relatat câteva aspecte din viaţa lui Vasile, mai ales din perioada  copilăriei şi şcolii. Am reuşit să dau şi de  unul din foştii radiotelegrafişti ai navei, de la care am primit multe informaţii foarte interesante, despre viaţa la bord şi unele operaţiuni militare.
   Din păcate planurile vedetei, un model experimental, s-au pierdut, fotografii nu am găsit. Astfel, pentru descrierea tehnică m-am bazat pe însemnările şi datele furnizate de amiralul Vasile Jurj şi din câte-va surse locale din zonă. Fotografia prezentată este a unei vedete rapide din aceiaşi epocă, care corespunde cel mai mult cu imaginea vedetei “NMS VR7”, devenită după botez  “NMS Vulturul”. Iar cei mai exigenţi sau curioşi, vor găsi în Addenda date tehnice despre vedetă şi echipaj.
   Atrag atenţia cititorilor, că orice asemănare între personajele povestirii şi persoane în viaţă este absolut întâmplătoare. Fac excepţie personajele istorice care vor apare din când în când pe parcursul naraţiunii. Capitolele din povestea acţiunilor vedetei “NMS Vulturul” şi a echipajului său nu sunt neapărat în ordine cronologică.

   Cum experienţa mea în materie de marinărie şi navigaţie se rezumă doar la ce am apucat să învăţ  în decursul mai multor luni petrecute pe un şlep cu motor apoi pe o navă fluvială şi mai multe concedii făcute la bordul unui cuter pe Dunăre de la vărsare până pe la Nürnberg pe canalul RMD, sper să fiu iertat dacă vor apare unele greşeli privind termenii marinăreşti.

   Oricum, luaţi această scriere drept ceeace este - o poveste.

Va urma

 #amiral  #vultur #dunare #marinar 
Capitolul  I
unde aflăm câte ceva


  Locotenetul Vasile Jurj era adâncit în gânduri. Nici nu se atinsese de cafeaua din faţa lui. Privea, fără să vadă, lumea care se perinda prin faţa locantei.
   Primise o comandă. Era comandant! Comandantul unei nave-ponton! Nava transformată în ponton, pe care n-o văzuse nimeni până atunci dar despre care se spuneau o mulţime de poveşti.

   N.A. Aici trebuie să fac o precizare – cu toate că România în acei ani avea cea mai puternică flotă fluvială din Europa (45 de unităţi, fără cele auxiliare), posibilitatea pentru tinerii ofiţeri de a accede pe o navă era destul de redusă, întru-cât media de vârstă a ofiţerilor naviganţi nu era prea înaintată. Astfel că un post pe o navă era la mare căutare. Nici în flota comercială nu era uşor de ajuns. Se  căutau ofiţeri cu experienţă şi vechime în navigaţie. Ori tinerii ofiţeri lipsiţi de experienţă nu prea aveau şanse.
   Era binecunoscută povestea unui tânăr ofiţer care dornic de umblat pe mări, se angajase pe un mic cabotier turcesc care făcea curse în Levant. După şase luni de viaţă mizerabilă şi hrană pe sponci, ne-fiind nici plătit, ajuns la Istanbul s-a prezentat la Consulatul României cu cerere de ajutor pentru întoarcerea în ţară.
   Ofiţerii ne-îmbarcaţi, pierdeau vremea la uscat plimbându-se pe cheu, la taclale cu vre-un cunoscut de pe o navă sau la o cafenea din apropiere. Navigau din când în când, ca înlocuitori pe timpul concediilor sau primind temporar comanda vre-unei şalupe sau unui şlep automotor de aprovizionare care avea ca echipaj timonierul de regulă sergent şi un motorist care ştiau şi singuri ce aveau de făcut. Unii erau numiţi temporar la căpitania câte-unui port mic şi fără importanţă. Vasile fusese şi el detaşat temporar în portul Bechet, unde se plictisise îngrozitor timp de trei luni.

   Prin planul de modernizare a flotei României, la şantierul din Galaţi se începuse construcţia mai multor nave fluviale. Printre care şi o vedetă. Bineînţeles că în spiritul celui mai adevărat obicei balcanic, toţi ofiţerii cu pile se străduiau să primească măcar un post, dacă nu o comandă  pe noile nave, ca puitorul de mine “Amiral Murgescu”.
   Despre una din nave se ştia că va fi o vedetă rapidă şi ca atare mult râvnită. Dar… stupoare. După multe încercări şi intervenţii  s-a putut afla doar că vedeta se construia în colaborare cu englezii pentru dotarea  SSI, care va angaja echipajul şi va numi ofiţerii. Nimeni n-a reuşit măcar să o vadă. Era construită într-un colţ al şantierului, în spatele unui gard de peste  trei metri înălţime şi păzită permanent. Muncitorii, tehnicieni români şi câţiva englezi, erau veniţi de prin alte părţi, locuiau chiar lângă şantier, pe un şlep dormitor şi nu aveau contacte cu localnicii.
   Deodată s-a auzit că construcţia s-a întrerupt, muncitorii au plecat iar vedeta a dispărut din şantier. Apoi s-a aflat din “sursă sigură” că s-a renunţat la construcţie, iar vedeta atât cât era făcută, a fost transformată în ponton plutitor undeva pe Măcin la o unitate a infanteriei marine. Cum a fi comandant de ponton nu ispitea pe nimeni, a fost dată uitării.

     Până într-o Sâmbătă, când…
    De dimineaţă, locotenetul Jurj s-a prezentat ca de obicei la bază. Spre surprinderea sa, cei câţiva tineri ofiţeri prezenţi l-au salutat cu “să trăiţi” şi “la mai mare” făcându-i adânci plecăciuni, iar unul i-a spus râzând cu gura până la urechi, că este aşteptat la Şeful de stat major. În drum spre biroul acestuia a dat peste căpitanul Pirţic care ironic şi cu un rânjet satisfăcut l-a felicitat pentru succes, spunându-i că fiind specialist în limba engleză noul post i se potriveşte perfect. (Vom povesti mai încolo, de unde pînă unde paraponul căpitanului Pirţic la adresa lui).
   Uimit, locotenentul s-a prezentat la şeful Statului Major, unde comandorul i-a adus la cunostinţă numirea.
   Vasile s-a înroşit la faţă şi a rămas blocat. Comandant de ponton! Visele lui se destrămau văzând cu ochii. Adio navigaţie, adio avansare. Ofiţerii numiţi în asemenea posturi erau uitaţi acolo, ani de zile.
   Comandorul văzându-i dezamăgirea a zâmbit i-a spus:
- Locotenente, ai fost numit deoarece eu cred ca eşti potrivit pentru acest post. Vei vedea că-ţi va fi de folos. Nu fii supărat, dracul nu este chiar atât de negru. Ţi-am trecut în subordine pe sergentul Vileanu cu şalupa lui, care va sta permanent la dispoziţia ta. Voi avea grijă să-ţi dau şi un echipaj bun.  Luni te duci acolo, iei în primire şi apoi îmi raportezi telefonic de la Brăila. Îmi raportezi numai mie personal. Clar?
- Am înţeles, să trăiţi domnule comandor.
- Tanti,  îţi va înmâna ordinele de serviciu şi o sumă de bani pentru nevoi imediate. Ţi-am repartizat ca ordonanţă pe soldatul fruntaş Irimie. E băiat bun, curat şi harnic. Este marinar brevetat, a navigat câteva luni. 
- Incă ceva. În acest plic ai instrucţiuni privind noul post. Îl vei deschide doar la sosirea la navă.
- Hai, succes locotenente.
- Să trăiţi!...
   Locotenetul a salutat şi a ieşit ameţit şi buimăcit. Spre bucuria lui n-a întâlnit nici-un cunoscut pe drum, astfel că nu s-a mai văzut nevoit să dea explicaţii. S-a dus să-şi găsească ordonanţa, şalupa şi pe sergentul Vileanu.
Vedete de patrulare în portul Galaţi.

   Cred că este cazul să facem o mică întrerupere în povestire şi să lămurim ce a vrut să spună căpitanul Pirţic, referitor la “cunoscătorii limbii engleze”…
   La terminarea Şcolii de Aplicaţie, toti absolvenţii cu note mari au fost avansaţi la gradul de locotenent.  Încă în cursul ultimului an, cursanţii aflaseră că după absolvire vor fi trimişi câteva luni la specializare în străinătate. Din diverse “surse” au auzit că locurile sunt limitate, vor fi selectaţi doar cei mai buni şi care ştiau bine limba germană, italiană sau engleză. De unde, o adevarată avalanşă de cereri de meditaţii  pentru aceste limbi.
   Locotenetul Vasile, cunoştea puţină germană încă din copilărie, iar în engleză se descurca binişor datorită pasiunii pentru cărţile de călătorie citite în timpul şcolii. Aşa că nu s-a prea înghesuit să ia  meditaţii.
   Când au primit formularele pentru practică, Vasile s-a gândit că ne-având relaţii nu prea vedea ce şanse are pentru practica într-o flotă străină, dar a complectat totul conform cerinţelor. Când a ajuns la limba străină a vrut să scrie germană, dar dintr-un impuls de moment a complectat: limba engleză, scris - citit - vorbit.  Nici nu i-a trecut prin minte că acest lucru va fi definitoriu pentru viaţa şi cariera sa.
   Marea majoritate a absolvenţilor au optat pentru Germania din motive evidente, dar şi pentru Italia unde sub soarele mediteranean sperau sa facă o practică uşoară fără probleme. După câteva zile o comisie i-a examinat la limba străină declarată în formularul de cerere.
   La afişarea repartizărilor, Vasile a constatat uimit că este pe listă, şi că era singurul care va face practica navală în Anglia!  Era singurul cunoscător de engleză!…
   Vom povesti mai târziu, aventurile locotenentului în Marea Britanie şi cum s-a ales cu o decoraţie.
…………………………………..

   Acum în faţa cafelei răcite se gândea cu amărăciune la noul său post şi la viitorul său  nu prea roz. 
   Nici nu simţi apariţia lui Mustafa, patronul locantei de care îl lega o bună prietenie. Acesta îl privi cât-va timp, apoi spuse:
- Nu fii supărat băiete. O comandă este o comandă şi este mai bună decât nimic. Apoi eu cred că totuşi ai avut noroc; sunt mulţi care vor rămâne pe uscat sau vor slugări pe la comandanţi bătrâni şi scorţoşi.
   Vasile îl privi zâmbind. Mustafa când avea un motiv serios, vorbea o limbă română curată şi fără accent. În restul timpului se străduia să pară cel mai autentic turc…
- Poate ai dreptate bre Mustafa, dar tot nu pot să nu mă gândesc că este vorba de un ponton şi nu o navă adevărată.
- Totul se face cu voia lui Allah… Eu zic că va fi bine… Pentru orice eventualitate voi vorbi cu coana Marieta să-ţi reţină camera în continuare. Fiind comandant nu poţi să te duci să dormi la cămin nici măcar o noapte…  doar vei mai veni pe la bază nu?
- Da, cred că da.
- Bine comandante, o să-ţi aduc un prânz pe cinste, apoi fă o plimbare, odihneştete şi mâine la treabă. Şi nu uita să mai treci pe la mine.

…………………………………….. 

   Luni dimineaţa, s-a prezentat la Tanti, a primit o geantă cu instrucţiuni şi tot felul de formulare, câteva exemplare de Jurnal de bord şi un plic gros cu bani, semnă de primire şi se îndreptă agale spre port însoţit de Irimie care ducea bagajele.
   Pe cheu lângă şalupă, erau doi maiştri care săriră în sus când îl văzură şi unul spuse:
- Să trăiţi domnule comandant, permiteţi să raportez, sunt maistru principal timonier Eugen Popescu, prezent la ordin.
- Eu sunt maistru principal radiotelegrafist Ionel Prodean, prezent la ordin.
Locotenetul îi privi surprins şi întrebă:
- Dar de unde aţi apărut?
- Din dispoziţia domnului Comandor am fost mutaţi la unitatea dumneavoastră. Poftiţi ordinele de serviciu.
- Bine dar voi eraţi pe vedeta de comandă, cum de v-a trecut la mine?
- Păi să vedeţi spuse timonierul… acum trei zile a fost ziua lui Ionel şi ne-am aghezmuit niţel, doar eram în timpul liber. Dar am avut ghinion, ne-am întâlnit cu trăsura în care era Coana Amiral şi domnul comandant al nostru. Cum eram cu chef, cântam şi noi câte ceva. Coana Amiral s-a dat la noi, iar domnul comandant ne-a trimis la arest pentru comportament nedemn.
   Apoi sâmbătă dimineaţă am fost prezentaţi la domnul Şef de Stat Major, care ne-a iertat de pedeapsă, dar ne-a mutat la dvs. ca să ne învăţăm minte să nu mai cântăm pe unde se plimbă Coana Amiral…
   Locotenetul Vasile clătină din cap nedumerit şi se întrebă cum de a renunţat aşa uşor comandantul grupului la doi oameni atât de valoroşi dar şi ce vor face ei pe un ponton?
- Bine băieţi dacă este aşa, hai îmbarcarea  şi să pornim.

- Vilene, ştii cum se ajunge acolo?
- Da domnule Comandant. Mergem în amonte până la insula Fundu Mare şi o luăm la stânga pe braţul Cravia. Nu-i departe.
- Ai mai fost acolo?
- Anul trecut am dus alimente la infanteria marină. Făceau manevre în zonă.

   Au intrat pe braţul Cravia şi în faţă a apărut o insuliţă, cu un nume ciudat Chiciul Cucului, iar chiar la intrare pe partea stângă, au dat de două balize şi o estacadă de baraj făcută din câteva butoaie legate cu un lanţ gros.
   Imediat au fost somaţi:
- Stai! Opreşte, lângă baliza roşie.
   O barcă de pe insulă porni spre ei. Un gradat din infanteria marină, le-a cerut ordinul de serviciu. În spatele lui un soldat cu arma în mână.
- Vă rog să aşteptaţi, voi anunţa sosirea dvs.
După vre-un sfert de oră a venit o mică barcă cu motor din care un gradat le ură bun venit şi le ceru să-l urmeze. Estacada a fost deschisă şi au pornit în urma lui.
   Atât malul stâng cât şi insula era acoperită cu o pădure deasă.
După câteva minute la malul insulei apăru ancorat un şlep mare, apoi două barje ancorate la mal. Locotenetul se uita uluit, nu-i venea să-şi creadă ochilor. Între cele două barje, o navă gri-albăstruie cu o provă elansată, cu suprastructura acoperită cu prelate de camuflaj. Dincolo de barje la mal o şalupă şi mai multe bărci iar pe malul insulei se vedeau câteva barăci şi mai mulţi soldaţi care trebăluiau.
   Şalupa opri la babordul barjei exterioare, un soldat luă parâmele aruncate de Vileanu şi le amară la două babále.
   Urcând la bordul barjei, Vasile fu întâmpinat de un căpitan din infanteria marină, destul de în vârstă, care lăsând baltă protocolul militar, exclamă cu gura până la urechi:
- Bine ai venit locotenente şi arătând spre navă,  mă scapi de o mare grijă…
Îi întinse mâna, i-o strânse puternic, apoi luându-l de braţ  spuse:
- Hai să-ţi prezint comoara…
   În tot acest timp Vasile se uita uluit împrejur, era ameţit de ce vedea şi nu-i venea să-şi creadă ochilor.
   Zisul ponton se prezenta sub forma unei nave ceva mai mare decât o vedetă şi care părea gata de marş.
   De pe barjă au urcat o scăriţă de lemn, căpitanul a dat la o parte o prelată şi au pătruns pe puntea  navei. Un om mărunţel îmbrăcat într-o salopetă luă poziţia de drepţi, salută şi se prezentă:
- Sunt Mihai Pereanu maistru principal mecanic, la ordinele dvs.
Vasile răspunse la salut apoi i-a întins mâna spunându-i:
- Bucuros să te cunosc maistre.
- Locotenente, te las în grija maistrului. La ora 13,30 luăm masa împreună, la uscat. Mai vorbim atunci...
Apoi căpitanul ieşi pe sub prelată
Vasile se întoarse spre maistru şi spuse:
- Hai prezintă-mi nava. Dar imediat se răzgândi, amintidu-şi de plicul cu instrucţiuni ce trebuia deschis şi citit la sosire. Dar mai întâi vreau să văd planurile. Unde este cabina comandantului?
- Pe aici domnule comandant.
   Au intrat în ruf, pe mijloc era un coridor, de o parte şi cealaltă uşile unor cabine.
Maistrul se opri în faţa unei uşi pe care era o plachetă aurie cu inscripţia - CAPTAIN. Deschise uşa şi îl pofti înăuntru.
   Vasile rămase în prag făcând ochii mari. O cabină mare, cu pereţi placaţi cu lemn de mahon, un birou pe care era instalat un telefon şi un terminal de interfon, câteva scaune, dulapuri şi etajere încastrate în pereţi. Într-o parte după o perdea era o despărţitură. Era uimit de luxul ne-mai   întâlnit pe alte nave de acelaş tip.
Din uşă se auzi o voce:
- Pot să despachetez domnule locotenent?
Era ordonanţa Ieremia, care îl urmase pas cu pas.
- Nu, lasă pe mai târziu. Acum dute şi fă rost de o cafea mare.
- Maistre te rog să-mi aduci planurile navei şi ce hârtii mai ai referitor la navă.
- Am înţeles domnule comandant.
   Vasile se aşeză pe scaunul din spatele biroului, trase câteva sertare, erau absolut goale. Se gândi că este loc destul pentru hârţoage, pe care de altfel nu le plăcea deloc. Apoi îşi roti privirea spre multitudinea de rafturi şi dulăpioare. Se ridică, dădu perdeaua la o parte şi studie despărţitura care era de fapt o mică cabină, ce conţinea o cuşetă destul de încăpătoare, o măsuţă pe care era fixat un telefon, deasupra cuşetei o lămpiţă, în partea opusă măsuţei un dulăpior.
Auzi o bătaie în uşă.
- Intră.
Uşa se deschise şi intră maistrul mecanic, cu câteva dosare sub braţ.
- Cam asta este tot domnule comandant.
- Bine maistre, ne vedem mai târziu.
Maistrul ieşi, dar în uşă apăru Ieremia cu o tavă în mână, pe care era un ibric, o ceaşcă şi un pahar mare cu o băutură gălbuie.
- Asta este de la domnu’ căpitan.
- Mulţumesc Ieremie. Mergi şi fă turul noii noastre baze, până citesc eu ce am pe birou.
   Apoi deschise plicul sigilat, care conţinea două foi de hârtie. Una era ordinul oficial prin care era numit comandantul vedetei de patrulare NMS VR-7. Pe a doua foaie, scrisă de mâna comandorului, cuprindea o serie de sfaturi privind comanda vedetei, programul de lucru, iar la sfârşit ordinul de a ţine secretă existenţa vedetei, până la noi dispoziţii. De asemenea era anunţat că echipajul vedetei va fi complectat cât de curând posibil.
   Locotenentul era încă sub influenţa emoţiei provocată de cele întâmplate până acum. Se ridică îngâdurat de pe scaun şi începu să măsoare cu paşi mărunţi cabina. Văzu ibricul cu cafea, îşi turnă o porţie, apoi gustă băutura care se dovedi un rachiu tare şi aromat.
   În sfârşit, se aşeză din nou şi începu să studieze planurile găsite în dosarele aduse de mecanic. Ceeace află din planuri precum şi din schiţa generală, îl umplu de satisfacţie. Totul părea de vis. Nu semăna cu nici-una din vedetele cunoscute de el. Motorizarea,  armamentul precum şi instrumentarul erau de excepţie. Aproape totul era de provenienţă engleză. De altfel, la o privire mai atentă descoperi că vedeta semăna cu un mic distrugător. (În ziua de azi o asemenea navă s-ar fi numit vedetă multi-rol).
   Ultimul cercetat fu un registru gros pe care scria cu litere de tipar: Registru de Revizii şi Reparaţii. Nu avea nici-o pagină scrisă.
   Nici nu a simţit când a trecut timpul. Tresări când Ieremia a bătut la uşă şi l-a anunţat că este timpul pentru masa de amiază.
   Popota era situată pe mal într-o baracă. Toată lumea servea masa în aceiaşi sală dar  ofiţerii aveau mesele aranjate într-un separeu.
   Căpitanul Genaru îl pofti la masa lui. Înafară de căpitan mai erau trei ofiţeri, un locotenent şi doi sublocotenenţi. A făcut prezentările.
   Căpitanul Genaru s-a ridicat in picioare, urmat de ceilalţi şi a închinat  “în cinstea noului nostru coleg” un păhărel plin ochi cu ţuică veche.
- Iar acum poftă bună domnilor.
- D-le locotenent mâncarea noastră nu este ca la restaurant dar sper să-ţi placă.
   Popotarul şef le-a servit ca antreu o felie zdravănă de batog şi brânză telemea de oaie. La felul unu o ciorbă acră de vită, urmată de un crap fript şi legume. Masa a fost încheiată cu un pahar de vin roşu de Niculiţel.
- Domnule căpitan, vă mulţumesc pentru masă. A fost foarte bună. Întotdeauna se mănâncă aşa bine aici?
- Aproape întotdeauna. Ne gospodărim pe cât posibil singuri, pentru-că alimentele primite de la administrativ, nu prea sunt de calitate. De exemplu, primim carne de vită şi porc sărată, peşte sărat la butoi, făina cam cu gozuri, mălaiul este pietrificat, etc., noroc cu bucătarii noştri. Avem şi o mică gospodărie proprie, câţi-va porci, găini, raţe, gâşte, iepuri. Le plimbăm după noi pe unde suntem trimişi... Avem zilnic peşte proaspăt, ce rămâne îl  afumăm.
- Şi rachiul?
- Aaa, popotarul şef este expert în fabricarea lui. Adunăm singuri fructele şi facem rachiu. De la administrativ primim o poşircă pe care nici soldaţii n-o beau cu plăcere. O dăm la   schimb la localnici. Le dăm rachiul nostru reglementar şi primim diverse alimente. Nici porţia de coniac cuvenită ofiţerilor nu este prea bună. Aşa că preferăm produsul nostru.
- Vă felicit domnule căpitan. Aveţi un pluton administrativ foarte bun. Vreau să vă mai întreb ceva. Cum procedaţi cu paza perimetrului?
- Compania mea are trei plutoane şi o grupă administrativă. Băieţii fac paza în schimburi de  6 ore. Avem posturi fixe dar şi patrule, care fac turul perimetrului, mai ales noaptea. Controlăm şi o fâşie pe malul drept cam de 200-300 metri lăţime. Mai încolo terenul este mlăştinos şi greu de trecut. Până acum nu am avut probleme.
- Puteţi comunica cu Brăila?
- Cu barca… Nu avem altă posibilitate. Aici în perimetrul nostru avem instalate telefoane cu cele două estacade şi cu posturile fixe situate pe malul stâng al insulei.

……………………………..

   Locotenetul se întoarse la navă, urmat de maistrul mecanic. S-au urcat la bord şi mecanicul a început să-i prezinte nava. Castelul central supra-înălţat era destul de mare. La tribord prima era cabina căpitanului, apoi o cabină mică pentru radiotelegrafistul şef, urmată de cabina staţiei radio. În babord erau patru cabine, primele două pentru secund şi aspirant, a treia fără destinaţie precisă, iar ultima toaleta pentru ofiţeri. În capăt spre prova era  un careu   pe toată lăţimea rufului. În dreapta o scară în spirală ducea sus la timonerie şi comandă. Lângă ea un stelaj de care atârnau câteva costume de scafandru cu diversele ustensile. In partea dreaptă un rastel pentru arme individuale încă gol şi un chepeng pentru intrare sub punte.
   Dar să lăsăm deocamdată pe locotenent să-şi vadă nava.

…………………………………..

   Noi ne vom întoarce  la Galaţi unde Şeful de Stat major, se gândea cum să complecteze echipajul vedetei, cu oameni buni, fără să atragă atenţia. Majoritatea echipajului putea fi rezolvat destul de uşor, dar cu gradaţii era o problemă. Cei disponibili nu prea erau experimentaţi iar pentru cei buni era greu să convingă comandanţii lor să renunţe la ei.
   La un moment dat a surâs uşor. Ce ar fi sa aplice metoda Coanei Amiral? A pus mâna pe telefon şi a sunat la Biroul-2.
- Dă-mi pe comandant.
- Sa trăieşti, poţi veni până la mine?
   Peste câteva minute a apărut comandantul Biroului-2.
- Ia loc. Uite care este situaţia. Trebuie să complectez echipajul navei, ştii tu care. Am nevoie de un maistru artilerist bun. Ştiu pe cine vreau, dar nu pot să-l transfer pur şi simplu. O să iasă cu scandal. Te rog să mă ajuţi. Uite care este planul…

   Peste două zile maistrul principal artilerist  Ilieş pe monitorul X, s-a întâlnit cu totul întâmplător cu un cunoscut, care se cam clătina pe picioare şi care l-a poftit la “una mică” pentru-că sărbătorea nu mai ştia ce. Cum n-a reuşit să scape de el, au intrat amândoi în cea mai apropiată cârciumă, unde maistrul Ilieş s-a aghezmuit zdravăn, pe cheltuiala prietenului.
   Tot întâmplător, la ieşire au fost acostaţi de Poliţia Militară, care i-a arestat pe loc şi au fost duşi la garnizoană.
   A doua zi dimineaţa, a fost prezentat Comandorului pentru pedeapsa cuvenită.
-  Păi măi băiete ce te-a apucat să bei în mijlocul săptămânii? Nu cunoşti regulamentul?
Trebuie să te pedepsesc exemplar. În mod normal ar trebui să te trimit la carceră şi să-ţi trec pedeapsa la dosar. Totuşi ţin cont că pînă acum nu ai avut abateri şi ţi-ai îndeplinit corect serviciul, nu te trimit la arest ci te transfer pe altă navă. Ai grijă cum te porţi de acum încolo.
   Mâine dimineaţă să fii aici cu bagajul. Vei primi transferul si te voi trimite la noul post. Maistrul mulţumit că a scăpat de arest şi de notare, nu se mai întrebă ce s-a făcut cu prietenul.
   După ce maistrul o luă din loc, Comandorul puse mâna pe telefon şi comunică comandantului monitorului că artileristul său a călcat pe bec şi drept pedeapsă a fost transferat şi îi va fi repartizat alt maistru artilerist. Comandatului de monitor nu i-a mai rămas altceva decât să facă mărunt din buze şi să-l înjure pe maistru.
   Apoi Comandorul chemă pe şeful transmisiunilor.
- Nelule, am nevoie de doi radiotelegrafişti şi de un semnalizator toţi foarte buni. De unde-i luăm?
- Păi de la Tulcea. Au acolo vre-o 12, cam prea mulţi pentru ei. Cam 2-3 sunt slabi dar sunt şi unii foarte buni.
- Bine. Trimite ordin de transfer pentru cei mai buni, să se prezinte urgent aici.
Şi apoi luă la rând toate serviciile pentru complectarea echipajului.

   A doua zi se prezenta la contra-amiral cu lista, pentru aprobare şi semnătură.
- Dar bine dragule avem nave noi? Unde-i trimiţi pe toţi ăştia?
- Domnule Amiral, stiţi despre ce este vorba. Vedeta aceea de patrulare…
- Aaa da. Dar asta-i treaba ta. Eu nu mă bag. Conform ordinului tu eşti răspunzător de toată acţiunea. Dece o fi aşa mare secret? Şi comandantul a fost numit de sus, nu m-a întrebat nimeni, am semnat ca primaru’…
- Aşa este, aveţi dreptate dar totuşi pentru echipaj trebuie aprobarea dvs. Trebuie transferaţi de la alte unităţi. Şi trebuie să găsim alţii în locul lor.
- Bine Nelule. Da’ ce i-a apucat pe maiştrii ăştia să umble beţi prin oraş?
   Comandorul se aşteptase ca spionul Coanei Amiral să informeze. Avea răspunsul gata pregătit.
- Nimic deosebit. Doar nişte onomastici mai prelungite. I-am pedepsit cu transferul.
- Aha bine le-ai făcut. La secret cu ei! Raportul anual dă mai bine cu mai puţini pedepsiţi.
   Întors în birou, comandorul chemă ofiţerul adjutant îi dădu lista şi spuse:
- Verifică toată lista, să se prezinte la bază în două zile, apoi vezi care sunt cei care au dreptul la permisie, le faci foile pentru o săptămână.

……………………………

   După câteva ore bune, locotenentul Vasile văzuse toată nava. Cea mai lungă oprire a fost în sala maşinilor. Motoarele moderne erau destul de înghesuite, dar străluceau de noi, panoul de control era complex şi bine poziţionat.  

Motor Packard V12 - 1250 Hp.
   Timoneria şi comanda era situată pe ruf, la care se putea ajunge pe o scară interioară dar şi pe una exterioară. Timoneria suficient de încăpătoare oferea o vizibilitate foarte bună, lucru esenţial pentru Delta Dunării. În partea stângă era montat un scaun cu spătar, destinat comandantului sau ofiţerului de cart. În faţa scaunului era instalat un pupitru pentru comunicaţiile cu compartimentele navei. A studiat atent şi instrumentarul timoneriei, compasul, telegraful cu sala motoarelor, indicatoarele repetitoarelor pentru turaţie, pasul elicelor şi unghiul cârmei, cititorul lochului, ceasul de bord, instrumentele meteorologice - barometrul, termometrul, higrometrul, anemometrul pentru direcţia şi viteza vântului. Toate noi nouţe. Un balcon înconjura timoneria, şi asigura o vizibilitate foarte bună.

Timonerie pe o navă asemănătoare - anul 1940.
   Când a intrat în cabina Radio, l-a găsit pe maistrul Prodean cu nişte ochi strălucitori,  mângâind  aparatele.
- Iooi… D-le Locotenent, nici în vis n-am văzut aşa ceva…  Ultra… ştiţi, pe la noi încă se mai găsesc şi emiţătoare cu scântei…

Cabina Radio pe o navă asemănătoare în anul 1941.
   Locotenetul nu mai văzuse nici el, dar s-a abţinut de la vre-un comentariu. Cabina radio cuprindea o multitudine de aparate inclusiv o maşină de scris. Un lux pentru acea vreme. 
    Toate cabinele aveau pereţii placaţi cu mahon, erau prevăzute cu calorifere de încălzire şi cu ventilatoare. Erau chiar luxoase. Cazarma echipajului era dotată cu cuşete suprapuse câte trei pe ambele laturi şi mici chesoane   pentru cazarmament. A observat că pe tavan erau şi câteva cârlige pentru hamacuri. Pe mijloc, o masă lungă aproape cât cabina şi bănci pe ambele laturi. Cazarma gradaţilor era mai mică dar dotată cu cuşete destul de spaţioase, la capul fiecărei cuşete o lămpiţă şi un telefon. Cambuza, bucătăria şi magaziile cu materiale şi muniţie erau bine aranjate.
   Vasile a găsit lângă cambuză o încăpere în interior captuşită cu tablă  inoxidabilă, cu rafturi până sus, cu mai multe orificii în partea de jos şi de sus, iar lîngă uşă câteva butoane şi doar când a închis uşa mai groasă decât celelalte, a descoperit o plăcuţă cu inscripţia - Refrigerator…
- Phiii, la asta chiar nu mă aşteptam - a exclamat Vasile.
   Pe puntea prova tunul de 75mm montat în turelă rotativă şi două tuburi lans-torpile. La pupa era situat celălalt tun de 75mm precum şi două tunuri Oerlikon-Quadro montate pe un postament în spatele rufului. Cele două mitraliere Quadro erau instalate pe ruf. Nava avea cinci chepenguri pentru intrarea/ieşirea sub şi pe punte.
   La pupa era instalat un generator de fum şi un stelaj pentru lansarea încărcăturilor  submarine.
   Toate încăperile navei erau iluminate bine, spre deosebire de luminile gălbui întâlnite pe alte vedete.
   Una peste alta era o navă modernă, bine pusă la punct şi înarmată până-n dinţi. Ceeace prevestea misiuni nu prea uşoare. Mai rămânea să-i fie verificate posibilităţile în marş.

- Maistre, îi spuse locotenetul şefului mecanic, vreau să vorbesc echipajului prezent, te rog anunţă-i pe toţi, să fie în cazarma echipajului la ora 1800.
- Am înţeles să trăiţi. Vă rog să semnaţi fişa de preluarea navei. Maistrul îi prezentă un dosar destul de gros.
- Bine maistre o să semnez mai târziu.
Maistrul plecă să adune oamenii.
  La ora fixată tot echipajul era prezent.
- Băieţi luaţi loc, să stăm puţin de vorbă. După cum a-ţi putut vedea casa noastră se prezintă destul de bine. Deocamdată suntem puţini, dar trebuie să luăm câteva măsuri.
- Mecanici au fost avizaţi, dar voi ceilalţi, trebuie să ştiţi că existenţa navei şi prezenţa noastră aici este strict secretă. Dacă din întâmplare vă întreabă cineva, spuneţi că faceţi instrucţie împreună cu infanteria marină.
- Domnule mecanic şef, cum stăm cu motoarele, carburantul, energia electrică.
- Domnule comandant, motoarele sunt în stare perfectă, le putem porni oricând. Tancul de carburant a fost umplut la Galaţi, este plin ochi. La fel şi tancurile cu apa potabilă. Acumulatorii sunt încărcaţi. Pornim generatoarele de curent numai dacă este nevoie.
- Probe cu motoarele în marş s-au făcut?
- Nu domnule, nici măcar rodajul nu este făcut. Motoarele au fost pornite doar static, o dată în şantier şi o dată imediat ce am fost aduşi aici. Atât.
- Bine domnule mecanic şef, cei doi mecanici ai tăi dacă vor fi solicitaţi vor da o mână de ajutor celorlalţi maiştri. Încă ceva, de instalaţia electrică cine se ocupă?
- Deocamdată eu şi cei doi mecanici, avem idee cât de cât.
- Acum staţia radio. Domnule radiotelegrafist şef, te rog să porneşti toate echipamentele, să le verifici funcţionarea, să fie gata de lucru, în orice moment. Poţi să faci emisie scurtă pentru acordul emiţătoarelor, dar fără nici-o transmisie.
- Tot în grija ta este şi funcţionarea interfoniei şi telefoniei interioare. Dumneata domnule timonier şef, îl vei ajuta dacă are nevoie. Aici aveţi planul instalaţiei.
- După pornirea telefoniei şi interfoniei, veţi verifica amândoi ca fiecare post să fie funcţional. Notaţi orice neregulă. După ce executaţi tot ce v-am ordonat, şeful radiotelegrafist va porni un receptor şi va sta pe recepţie pe frecvenţa bazei.   Dumneata timonier şef, urci la timonerie şi verifici starea echipamentelor, timona, telegraful cu sala maşinilor, închiderea şi deschiderea uşilor interioare şi exterioare, deasemeni chepengul de la scara interioară şi cele de la prova şi pupa.
- Ieremie tu vei locui în cazarma gradaţilor. Să verifici dacă telefonul cuşetei este funcţional.
- Vilene, tu să ai şalupa pregătită de marş. Mâine dimineaţă plecăm la Brăila.

    Se întoase în cabina lui, se aşeză la birou, deschise Jurnalul de bord, complectă prima pagină cu toate datele, apoi scrise:
- Azi… subsemnatul Locotenent Vasile Jurj comandant al navei “NMS VR7” în conformitate cu ordinul nr… am preluat nava cu întreg inventarul ei conform PV nr….  Nava se află staţionară în punctul Chiciul Cucului.
Activităţi cu echipajul prezent: cunoaşterea navei, etc. etc.
Date cu activităţi identice ce le va scrie destul de multe zile de acum înainte.

   Seara la popotă locotenentul îi spuse căpitanului că dimineaţa va pleca la Brăila.
- Dacă aveţi vre-o problemă puteţi veni şi dvs.
- Mulţumesc de invitaţie dar nu mă atrage Brăila


………………………………………..

   Imediat ce a ajuns la Brăila, Locotenentul s-a dus la poştă şi l-a sunat pe Comandor.
- Permiteţi să raportez – am preluat nava şi am organizat serviciul cu oamenii prezenţi.
- Bine Locotenente. Acum cred că ţi-a trecut supărarea…
- Nici acum nu sunt sigur ca este adevărat d-le Comandor.
- Este cât se poate de adevărat.  Sunt convins că vei face treabă bună. Am început să recrutez echipajul. Să vii poimâine la bază, vei primi frecvenţele radio şi codurile, iar la înapoiere vei lua şi oamenii disponibili. O parte i-am trimis  în permisie pentru o săptămână.  Vom discuta şi despre aprovizionare. Şi nici-o vorbă despre navă, indiferent de întrebări. Este un ponton plutitor şi atât.
- Am inţeles.
- Spor la treabă Locotenente.
- Să trăiţi.

   Vasile se mai plimbă puţin pe Corso apoi intră într-o cafenea elegantă unde se cinsti cu o cafea la nisip şi un coniac 5 stele. În timp ce le savura, admira brăilencele care treceau pe stradă. Recunoştea că în Brăila erau mai multe femei frumoase decât la Galaţi. Ce-i drept, oraş cosmopolit cu multe afaceri bănoase şi oameni bogaţi.
   Tocmai voia să cheme chelnerul pentru plată, când observă în partea opusă un individ care i se păru cunoscut. Deodată îşi dădu seama că era soldatul Săbescu ordonanţa căpitanului Pirţic. Ciudat, era îmbrăcat în civil şi stătea la o masă cu o femeie blondă, frumoasă de vre-o 40 de ani. Făcu semn chelnerului şi îl intrebă:
- Te rog, uită-te discret, cine este femeia care stă de vorbă cu tipul în costum gri la masa din colţul celalălt?
Chelnerul se pare obişnuit cu aşa ceva, se uită şi spuse:
- Este sora reprezentantului comercial al URSS. Dar nu este abordabilă. Deobicei vine cu fratele ei. Dacă doriţi ceva…
- Nu mulţumesc, spuse Vasile zâmbind uşor şi-i pasă un bacşiş generos.
   După câteva minute femeia se ridică şi ieşi din cafenea. Imediat de la o masă apropiată un individ lat în spate o urmă. Deabia dupa aceea Săbescu părăsi şi el cafeneaua. Locotenentul se ridică şi mergând spre uşă văzu prin vitrina mare cum spătosul deschidea uşa unui automobil în care femeia se urcă. Săbescu o luase în sens invers. Vasile stătu o clipă pe gânduri apoi îl urmă de la distanţă. După ceva timp, pe o străduţă ordonanţa intră într-o curte. Trecând prin faţă, Vasile memoră numărul casei mai merse câţiva zeci de paşi apoi se ascunse după un tei gros să nu fie observat. După vre-o zece minute, Săbescu ieşi pe poartă îmbrăcat militar. Se uită în sus şi în jos apoi o luă grăbit în direcţia de unde venise. Purtarea lui Săbescu era mai mult decât suspectă.

Gara fluvială Brăila - 1939
Vasile se îndreptă încet spre port, unde îl găsi pe sergentul Vileanu, care îl aştepta.
- Vilene ceva nou?
- Mai nimic d-le Comandant. Acu’ câteva minute l-am văzut pe soldatul  Săbescu care fugea spre vaporul de Galaţi.
- Bine Vilene, acum hai la drum. După ce ajungem la navă, să faci şalupa lună, poimâine mergem la Galaţi.
   Ajuns la navă, Locotenentul se adânci din nou în planurile vedetei. Trebuia să-şi cunoască nava şi cu ochii închişi.
…………………………………..

   Dimineaţă de cum ajunse la bază se prezentă la Statul Major.
- Prezent la ordin d-le Comandor.
- Bine ai venit Locotenente. Uite pe masuţă aceea ai dosarele membrilor echipajului. La fiecare dosar este anexată o fişă care va trebui semnată de fiecare, după ce le faci un instructaj serios în ce priveşte secretul militar. Studiază şi dosarele, dacă este ceva în neregulă sau ai ceva împotriva vreunuia spune acum. Ofiţeri deocamdată nu ţi-am repartizat. Te descurci tu. Momentan vei trece toţi oamenii în subzistenţă la Compania de infanterie Marină. Comandantul lor să întocmească facturi pe care le vom deconta noi.
- Am înţeles. Domnule Comandor, pe oameni nu-i cunosc aşa că îmi este greu să mă pronunţ. Daca mă îngăduiţi 2-3 săptămâni… Aş avea  o singură obiecţie. Electricianul. Este maistru clasa 3-a. Nu cred că se va descurca. Instalaţia electrică este deosebit de complexă, ar trebui un maistru mai calificat, cu mai multă experienţă.
- Acceptat Locotenente. Restul oamenilor te vor aştepta la salupă. Până se întorc cei din permisie sper să găsesc un maistru mai bun. Acum dute la Şeful transmisiunilor să-ţi dea frecvenţele şi codurile. De mâine să institui veghe radio pe durata zilei. La ce oră te întorci la navă?

- Mai am ceva probleme de rezolvat. Cred că în jurul orei 16. Dar trebuie să vă raportez ceva care mie mi se pare ciudat.
- Despre ce este vorba?
Locotenentul i-a relatat tot ce văzuse la Brăila.
Comandorul îi făcu semn să se oprească şi puse mâna pe telefon.
- Tanti te rog convoacă urgent pe şeful Biroului-2 la mine.
Acesta apăru după două minute.
- Locotenent te rog relatează din nou toată întâmplarea.
Vasile repetă totul cu lux de amănunte. Şeful Biroului-2 lua notiţe şi se încrunta uşor.
- Domnule Comandor vom face ce trebuie. Dar d-l Locotenent să păstreze secretul.
- Înţeles d-le Căpitan.
Comandorul mai stătu câteva clipe pe gânduri apoi spuse:
- Bine Locotenete, înainte de a pleca vino să-mi spui.
- Să trăiţi.
   Locotenentul Vasile ieşi de la Amiralitate îşi strigă ordonanţa şi se duse întins la şeful aprovizionării, Căpitanul Pirţic.
- D-le Căpitan iată aici 10 bonuri pentru porţia de coniac ce mi se cuvine. Vă rog să dispuneţi eliberarea de la magazie.
- Căpitanul întâi se încruntă apoi cu un mic rânjet în colţul gurii spuse:
- D-le Locotenent, aveai obligaţia să vii lunar cu fiecare bon. Acum este cam târziu. Pot să-ţi eliberez doar pentru luna prezentă, spuse Căpitanul uitându-se sfidător la Locotenent.
- Domnule Căpitan dreptul nu se poate prescrie. Dacă nu mai aveţi marfa, mă duc chiar acum la Amiralitate şi raportez cazul. Să dispună şefii. Şi Locotenentul se întoarse spre uşă.
   Căpitanul Pirţic se făcu la faţă roşu apoi alb şi începu să se bâlbâie. Stai Locotenente ce te superi aşa… stai să vorbesc cu plutonierul de la magazie poate rezolvăm ceva. Se repezi la telefon şi zbieră:
- Dă-mi pe plutonierul Popescu!
- Bă Iulică, pentru d-l Locotenent Jurj trebuie să eliberezi coniacul pe zece luni. Ai înţeles?
- Zice că are numai vărsat.
- Nu d-le Căpitan, coniac trei stele la butelie aşa cum prevede ordinul. Cum nu l-am ridicat înseamnă ca trebuie să existe la magazie. Cel vărsat să-l bea dumnealui.
- Bă Iulică nici să n-aud… te dai peste cap şi eliberezi cele zece sticle. Altfel moartea-i cât casa pe tine!
- Popescu intreabă unde să le trimită?
- La cheu este şalupa cu Vileanu. Îl trimit pe Ieremie şi o să-i arate el drumul.
- Să trăiţi. Locotenetul îi întoarse spatele şi plecă.
Cum se închise uşa căpitanul începu să înjure şi să tropăie prin birou. Apoi îl sună din nou pe plutonierul Popescu şi îi spuse să rezolve corect treaba că altfel “dăm de dracu` “. Cu banditu` ăsta de locotenent nu merge. Mica afacere cu coniac pe care spera să o facă se dusese dracului.

   Trebuie să spunem că în acele vremuri ofiţerii de la marină aveau un tain de coniac, câte o sticlă de 700 mL de 3 stele până la gradul de căpitan, o sticlă coniac 5 stele ofiţerii superiori şi două sticle de 7 stele pentru amirali. Maiştrii, plutonierii şi sergenţii, beneficiau de o jumătate de litru de rachiu vărsat. Trupa primea duminica la masa de amiază câte o cinzeacă de rachiu şi câte un supliment de Paşti, Crăciun şi de Sfânta Maria protectoarea marinei.

   Ieşind Vasile îl trimise pe Ieremie să rezolve treaba şi se îndreptă spre cafeneaua din apropiere să mai afle ceva noutăţi. Cum intră îl văzu pe sublocotenentul poreclit “Puiu`- mami” care stătea la taclale cu fata de la casierie. Acesta zărindul la rându-i se îndreptă spre el luă poziţia de drepţi şi îl salută:
- Să trăiţi domnule comandant.
- Eiii salut Puiule, dar ce oficial mai eşti…
- Păi acum sunteţi comandant nu se cuvine altfel.
- Comandant doar de ponton  bre Puiule. Iar cu salutul doar în cazuri oficiale. Aici suntem între noi.  Ai luat ceva?
- Încă nu, dar au primit dulceaţă de cireşe amare… Mă gândeam şi la o cafea la nisip.
- Bine Puiule fă comanda, dar şi ceva sifon rece. Ei ce mai nou pe aici ?
- Mai nimic… plictiseală totală. Pe Boicescu după scandalul de la Cazino l-au trimis pentru trei săptămâni la gospodăria de la Măcin. Să se lupte cu porcii şi gâştele… Căpitanul P… s-a îmbătat şi când a vrut să urce la navă, a căzut în apă. Noroc cu plantonul… Musiua a fost la coafor şi s-a certat cu doamna căpitan Albu… Dar pe mine ma supără o treabă.
- Ce treabă?
- Păi căpitanu` Pirţic…
 - Da` ce vrea?
- Cum ai plecat la post m-a chemat la el şi m-a întrebat dacă nu vreau să mă plimb pe la Brăila şi să aflu cum e cu pontonu` ăla…
- Dar ce treabă are el?
- Nu ştiu dar şi acu` de dimineaţă m-a pisat la cap.
- Mda… du-l şi tu cu vorba.
- Păi dacă tot insistă ce să fac? Dacă îl refuz o să-mi facă zile fripte.
- Mdaa.. Auzi, am eu o idee. Dar mai întâi să ne bem cafeaua.
- Vasile… nu ştiu cum să spun… ai echipajul complect? N-ai nevoie de-un aspirant, cumva?…
- Cum Puiule chiar vrei îmbarcat? Chiar şi pe un ponton prin locuri pustii? Renunţi la frumoasele Galaţiului?
- Ei dăle-n colo… M-aş duce oriunde. Aici m-am săturat până peste cap. Toţi mai marii  în grad mă trimit de ici colo, parcă-s salahor…
- Ştiu eu Puiule… să vedem ce spun mărimile…
Mai sporovăiră ceva timp, apoi la îndemnul Locotenentului o luară spre Amiralitate.
- Puiule rămâi prin zonă. Eu o să văd ce pot face. Apoi se anunţă la Comandor.
- Pleci Locotenente?
- Domnule Comandor vreau să vă raportez ceva. Şi îi relată cele spuse de Puiu-mami.
- Măi sa fie. Mai întâi povestea cu Săbescu, acum asta? Suspect interesul ăsta. O să anunţ eu Biroul 2. Spunei Sublocotenentului să-şi ţină gura.
- Domnule Comandor mai am ceva. Postul de aspirant este vacant. Ce aţi spune de Puiu-mami? Cineva trebuie să se ocupe de aprovizionare şi alte treburi scriptice. Cred că ar face faţă.
- Te-a rugat el?
- Da. I-am spus că e ponton, în sălbăticie, etc. Spune că s-a săturat de corvoadă la uscat… E baiat bun, cred că va face faţă.
- Daa… Unde-i acum?
- Pe aici prin zonă.
Comandorul sună la Tanti şi-i ceru dosarul Sublocotenentului.
- Eiii… ia te uită… băiatul ăsta nu e chiar pui… În liceu a fost campionul şcolii la înot.  De la Şcoala Navală are referinţe bune. Ce mai zice aici? Ştie bine limba germană şi rusă. Interesant. Ia cheamă-l aici.

- Sublocotenente văd că te-ai săturat de trai bun la uscat. Ia spune dece nu ai intrat la Şcoala de Aplicaţie?
- Domnule Comandor am avut notă mică la tactică.
- Mdaa, ştii bine germana şi rusa?
- Da d-le Comandor.
- Unde le-ai învăţat?
- Germana de la şcoală iar rusa din familie d-le comandor. Am avut o guvernantă rusoaică. La început nu mi-a prea plăcut, dar mi-a tot adus cărţi de poveşti în ruseşte şi până la urmă am învăţat.
- Uite d-l Locotenent garantează pentru d-ta şi este de acord să mergi pe nava lui. Aprob şi eu. Dar ţin să-ţi atrag atenţia că vei avea o sarcină destul de grea. Vei avea în primire cambuza, magaziile cu muniţii şi tot ce ţine de scriptologie.  În plus te vei ocupa şi cu cifrul. Vei cifra şi de-cifra toate radiogramele transmise şi recepţionate  de staţia radio. Te detaşez pentru trei luni. Dacă vei face faţă voi semna ordinul de numire pe post. Acum ia loc la măsuţa de colo, complectează şi semnează formularul ăsta. Citeşte cu atenţie.
Apoi Comandorul o chemă pe Tanti:
- Te rog scrie un ordin pentru detaşarea sub-locotenentului pe timp de trei luni la nava Locotenentului Jurj.
- Acum fă-ţi repede bagajul şi pleci imediat la post.
- Am inteles - să trăiţi! Mulţumesc mult! Permiteţi! Şi o zbughi pe uşă.

   Gazda sublocotenentului era destul de aproape. Împachetă în grabă, plăti gazdei uluite chiria înainte pe trei luni şi o luă la fugă spre cheu. Când să dea colţul nimeri nas în nas cu căpitanul Pirţic.
- Unde fugi sublocotenente? Ce eşti aşa grăbit? Ia uite ai şi bagaj?
- Domnule căpitan m-am îmbarcat. Scuzaţi. Şi ca să evite explicaţiile o luă grăbit la picior.
Căpitanul Pirţic rămas mască se uita cu gura căscată după el.

…………………………………..

   La sosirea pe insulă, nu mai povestesc ce mutre uluite, ochi mari şi guri căscate, la vederea “pontonului”. Traseră şi câteva urale de se speriară infanteriştii, care  ieşiră buluc să vadă dacă n-au dat turcii.
- Ei băieţi, le spuse Vasile, închideţi gurile că intră muştele. Da, începând de acum nava va fi serviciul şi casa noastră. Aveţi 30 de minute să vă alegeţi cuşetele, încă 30 de minute să vă plimbaţi prin navă şi fix peste o oră să vă găsesc în cazarma echipajului. Încă ceva, nu uitaţi că aţi semnat pentru secretul militar. Să nu aud că trăncăniţi.
- D-l maistru principal Nicolae Ilieş artileristşef, va fi şi şef de echipaj. Te rog să ai grijă de disciplină. Executarea!
Locotenentul se intoarse spre “Puiu-mami” şi spuse:
- Aspirant du-te să  te instaleazi în cabina ta. Pe uşa cabinei scrie MidshipmanMai încolo o să schimbăm denumirile în limba română. Vizitează nava şi peste o oră ne întâlnim în cazarma echipajului.
Apoi plecă spre biroul comandantului de companie să rezolve problema hranei.
   La ora fixată Vasile se afla în cazarma echipajului. Nu insistăm referitor la tot ce s-a vorbit acolo. Observăm doar că moralul echipajului era la înălţime, după ce au văzut că nu vor servi pe un ponton ci pe o navă şi ce mai navă!
   La sfârşit, înmână o radiogramă aspirantului pentru cifrat şi transmis la bază. Apoi vizită cabina radio unde îi găsi pe toţi telegrafiştii.
- Prodene începând de azi veţi asigura veghea radio zilnic de la răsăritul soarelui până la apus.
Se întoarse spre operatorul sonarului:
- D-ta vei porni sonarul şi sonda ultrason pentru a te familiariza cu ele chiar dacă stăm in ancoraj. Când vom porni în marş trebuie să ştii perfect ce ai de făcut. Maistrul radiotelegrafist te va ajuta dacă din instrucţiuni nu înţelegi ceva, sau poţi veni la mine pentru eventuale lămuriri.

………………………………………..

- D-le comandant aveţi o radiogramă de la bază.
Vasile o citi şi spuse:
- Mâine vine şi restul echipajului. Vileanu să vină la mine.
- La ordin d-le comandant.
- Vilene să pregăteşti şalupa. Mâine mergem la Galaţi să aducem restul echipajului.
- Am inţeles!
Peste câteva minute “Puiu-mami” bătu la uşă.
- Spune Puiule ce probleme ai.
- La venire am văzut în şalupă cele doua lăzi cu coniac. Nici eu nu l-am luat până acum. Pot veni şi eu să-l solicit? Ar fi păcat să rămână la magazie.
- Aaa… bine băiatule. Cunosc un căpitan care o să se bucure grozav.

   Ajuns la Galaţi se prezentă la St.M.
- Să trăiţi, domnule Comandor m-am prezentat la ordin.
- Bine Locotenente, au venit toţi oamenii tăi aşa că ai echipajul complect. Ba chiar mai mult. Uite aici, din ordin de sus, vei avea în subordine o grupă de cercetaşi. Ai aici lista complectă. Locotenentul Nicolae Blăjan are ordin să facă instrucţie cu tot echipajul tău. Toţi absolut de la maistru la bucătar. Şi tu eşti inclus. Veţi învăţa tehnici de autoapărare, care s-ar putea să vă fie de folos mai târziu.  Deasemeni şedinţe de tragere cu armamentul individual pe care-l veţi primi în dotare.
   Voi face demersurile necesare ca deocamdată să rămâneţi în subzistenţa Companiei de infanterie marină. Facturile le vei preda la intendenţă, care va face decontările necesare.
La ieşire Locotenentul se întâlni cu câţi-va colegi.
- Ei ce faci? Cum e la ţară?
- Bine băieţi, aer curat, peşte din belşug…
- Dar de fapt nu te plictiseşti acolo?
- Nici vorbă. Toată ziua fac instrucţie cu băieţii. Apoi dau la peşte…
- P-aci s-aud tot felul de vorbe. Că vei fi transferat la infanteria marină, ca ăla n-ar fi chiar ponton, că echipajul e prea mare, etc…
- Ei mă băieţi nu mai plecaţi urechea la tot felul de vorbe aiurea. Acum vreau să merg puţin la locanta lui  Mustafa, apoi să fac ceva cumpărături, aşa că vă salut.
- Stai bre, nu dai şi tu o cafea?  Nici nu ai făcut cinste când ai primit comanda.
- La viitoarea vizită promit să o fac. Dar azi n-am timp. Aşa că vă salut şi o să ne vedem în curând.

  Mustafa îl întâmpină cu un zâmbet larg şi îl îmbrăţişă.
- Bine ai venit comandante. După cum arăţi, cred ca este totul bine.
- Mă bucur că te văd Mustafa. Sunt doar în trecere şi m-am gândit la cafeaua ta cea grozavă.
- Acuşi, acuşi se face. Şi dispăru în bucătărie. Se întoarse aproape imediat. Am pus-o la nisip. Până atunci gustă din dulceaţa asta de vişine şi din apa asta rece de la gheaţă.
Ali ajutorul lui Mustafa apăru având în mână un ibric fumegând şi turnă cafeaua cu un caimac gros. Mirosul cafelei  proaspete se împrăştie ajungând pe la nasul unor trecători care întoarseră capul pofticioşi.
- Când pleci băiete?
- În două ceasuri. Am venit după echipaj. Am trecut pe la Coana Marieta şi mi-a spus că ai plătit chiria. I-am plătit şi eu în avans pe câteva luni ca să-mi iau de-o grijă. Uite aici datoria. Acum trebuie să plec. Mulţumesc de cafea.
- Stai numai puţin, spuse Mustafa şi dispăru în bucătărie.
Se întoarse însoţit de ajutorul Ali, cărui-a îi spuse;
- Te duci cu domnul Comandant şi duci sacoşa asta. Apoi către Vasile:
- Ţi-am pus două cutii cu cafea proaspăt măcinată, un ibric şi ceva dulceaţă. Să-ţi mai îndulceşti sufletul p-acolo prin pustietate.
- Mulţumesc Mustafa, să ai sănătate şi afaceri bune.

   Ajuns la şalupă îl chemă pe Irimie:
- Uite ia sacoşa de la Ali, căruia îi dădu un bacşiş şi care o luă la fugă înapoi.
- Vilene au venit toţi oamenii?
- Da. Numai echipa de care spuneaţi, încă n-a apărut.
Vasile se uită la ceas şi spuse:
- Mai sunt 15 minute până la plecare.
Apoi îl întrebă pe Puiu-mamii dacă rezolvase cu coniacul.
- Daaa. Şi cum aţi spus, pe d-l căpitan Pirţic aproape că l-a apucat damblaua. Asemenea înjurături rar am auzit. Dar n-a avut încotro şi a semnat “eliberarea” a 10 bucăţi sticle cu coniac 3 stele…
- Am fost şi pe la cafenea. Să ştiţi că se cam vorbeşte că nu e lucru curat cu “pontonul ăla”.
  
   Peste câteva minute, apăru o camionetă care în scrâşnet de frâne se opri la un metru de marginea cheului. Din cabina camionetei sări un individ bine făcut, înarmat până-n dinţi, care  pocnind zdravăn din calcâie se prezentă:
- Locotenent Ion Blăjan, prezent la datorie. Şi arătând cu mâna spuse:
- Grupa mea de cercetaşi.
În urma lui din camionetă săriră patru indivizi tot atât de bine făcuţi şi la fel de bine înarmaţi care se aliniară în faţa lui Vasile şi salutară în acelaşi stil.
Apoi începură imediat să descarce lăzi, lădiţe, saci şi pacheţele.
   Aici trebuie să facem o scurtă descriere a indivizilor care au apărut aşa de spectaculos.
Uniforma era mai deosebită. Pantaloni pană, bocanci, bluzon de sub care se zărea tricoul de marinar şi beretă.  Toţi aveau la centură în partea dreaptă un pistol Luger iar în stânga un pumnal zdravăn. Trei din ei aveau în bandulieră câte un pistol mitralieră MP40 iar al patrulea o carabină Mauser cu lunetă.
   Marinarii din echipaj îi priveau cu gura căscată. Unul din ei spuse încet:
- Am dat de dracu`…

   Cu câteva minute înaintea plecării, s-a apropiat de Vasile un ins mărunţel, smolit la faţă, care a încremenit în poziţia de drepţi, cu mâna la beretă, fără să scoată un cuvânt.
- Care-i treaba soldat? Întrebă Vasile.
- Să trăiţ`  don Locotinent. Io`s soldatu` Cezărică.
- Şi ce doreşti soldat?
- Să videţ`, am fost îmbarcat pă monitoru` Bucovina, da` don` comandant m-o debarcat şi m-o trimes la sedentar la don` căpitan Pîrţîc. Da` don` căpitanu` nu mă primi şi mă dădu afară, o zîs că nu-i trebe ţîgan.
- Pe monitor ce funcţie ai avut?
- Fusăi marinar dă punte, da’ nu mă plăcu don` comandantu` şi mă dădu` la uscat.
- Şi de la mine ce vrei?
- Poi pote mă primiţ dumnilorvoastă. Că nime nu mă vre. Am hartie di la comandant să-mi cat io locu`.
- Păi dacă nu te primeşte nimeni dece nu pleci acasă?
- Nţţ… nu să pote, aia-i dizertare.
- Măi Cezărică ce să fac eu cu tine? Unde mergem noi trebuie să fii marinar brevetat. E greu, nu merge cu chiulul. Ş-apoi dacă te apuci de furat de pe la oameni, te omoară să ştii.
- Don Locotinent io nu fur nici-odat` di la famelie. Şî marinari`s famelia me. Să mă trăznească dacă minţ.
- Şi la ce te pricepi?
- Poi ştiu să fac şî să repăr căzane dă rachie, ştiu să repăr păpuci şî hăineturi, ştiu  să  tai şî să grijăsc tăt feliu di orătănii, mai cânt la vioară, fac tăt ce-m cereţ` numa să mă luaţ`.  
- Io ştiu mă Cezărică… Vasile stătu puţin pe gânduri, apoi îl chemă pe Vileanu.
- Vilene îl iei pe soldatul Cezărică pe şalupa ta. De azi îl ai subaltern. Îl pui la treabă. Dacă-i adevărat,  ştie multe…
   Vileanu momăi ceva în barbă dar ne având ce face îl luă pe ţigan şi-l urcă pe vas. A doua zi Cezărică fu văzut spălând şi lustruind şalupa lui Vileanu, apoi acesta făcu rost de vopsea doar el ştia de unde şi curând şalupa vopsită în gri-albăstrui deschis şi cu o dungă albastru-închis de jur împrejurul bordului, strălucea ca nouă.
   La început toţi când îl vedeau cam strâmbau din nas, dar mai târziu făceau coadă la Cezărică să le repare ba una ba alta, ba au descoperit repede că ştia să tundă, iar seara le cânta la vioară de dor şi inimă albastră. 

……………………………………………………..

   În ziua următoare Vasile, Blăjan şi căpitanul Genaru au conceput planul de instrucţie pentru echipajul vedetei şi pentru soldaţii companiei.
- Locotenente sper că nu mă pui şi pe mine să alerg şi să lupt cu pumnalul…
- D-le căpitan, spuse Blăjan, dvs. veţi face doar trageri cu armamentul pe care îl aveţi în dotare.
- Daa… avem câteva pistoale vechi, puşti ZB, o mitralieră, o puşcă mitralieră şi două lăzi cu grenade… Soldaţii mei fac pe ei de frică de când au auzit de program… Dar ordinul se execută  nu se discută.
- Deocamdată vom face pregătire fizică, lupte corp la corp, marş prin teren mlăştinos şi accidentat, cât ţine sezonul cald vom face şi şedinţe de înot. Pentru trageri o să ne deplasăm la poligon, unde trebuie programare.

. - . 

Capitolul II
Cum a ajuns Vasile marinar


 Să lăsăm pe Vasile şi oamenii lui să facă instrucţia programată iar noi ne întoarcem în timp să aflăm foarte pe scurt cum a ajuns Vasile, marinar.
   S-a născut într-o familie de condiţie mijlocie. Tatăl, directorul unei şcoli primare iar mama casnică.
   Încă din clasele primare a prins gustul cărţilor şi astfel a ajuns să citească pe Jules Verne, Nansen,  Slocum şi alţii. Cum la acea vreme erau puţine cărţi de călătorii traduse în limba română a început de la o vârstă fragedă să buchisească în limba engleză. Încet, încet a ajuns să înţeleagă tot mai bine limba engleză. Multe cărţi şi reviste le împrumuta de la biblioteca oraşului. Biblioteca Astra era bine aprovizionată cu tot felul de cărţi.
    Tatăl său nu era prea încântat de pasiunea fiului pentru călătorii, dar nu l-a împiedicat să citească ce a dorit.
   Visul tatălui era ca Vasile să ajungă un mare violonist! Doar că fiul nu avea nici-o tragere de inimă spre vioară. Cu toate lecţiile luate în particular, progresul era modest. Vasile nu era lipsit de auz muzical. Dacă ar fi fost după el, ar fi preferat acordeonul sau pianul. Dar tatăl a spus ca nu are bani de pian, iar acordeonul este pentru muzicanţi de crârciumă, făcându-se că uită faptul că mama lui Vasile cântase la acordeon şi chiar bine…
   Prin clasa X-a împreună cu colegul şi prietenul  Nicu, fiul unui avocat de frunte al oraşului, s-au gândit să construiască împreună o barcă şi să plece într-o călătorie pe Olt… chiar până la Dunăre… Au găsit planurile unui slup într-o revistă de călătorii şi s-au apucat de treabă. Avocatul avea la marginea oraşului o casă nelocuită cu grădină mare şi acolo, băieţii şi-au stabilit atelierul.
   Mare parte din bani veneau de la Nicu, care-l tapa pe  tatăl său. Aportul lui Vasile era mai modest, dar s-a dovedit mult mai îndemânatic la lucrurile practice.
   Încet, încet construcţia a început să prindă contur. Foarte preţios a fost ajutorul primit de la un tâmplar care în tinereţe fusese marangoz pe un caic. În vacanţa de după clasa XI-a au reuşit să-şi transporte “copilul” pe unul din lacurile din Dumbravă, când au constatat că iola pluteşte dar ia apă… Au răsfoit din nou cărţile şi revistele şi au mai aflat câte ceva despre călăfătuire. O lună de zile a trecut   în căutarea unui catarg de 5m. Până la urmă scăparea a venit de la proprietarul magazinului cu scule de pescuit, care a făcut rost de un catarg din bambus, uşor şi solid dar şi scump. Au mai întâmpinat ceva probleme şi cu confecţionarea celor două vele, dar i-a descurcat un bătrân croitor. Până la urmă a ieşit o ambarcaţiune de cca 5m, ceva între iolă şi slup cu un derivor de vre-o 50cm, cu velă randă şi un foc. Era ne-puntată, doar la prova şi pupa avea câte un compartiment acoperit   pentru bagaje.
   Sora lui Nicu, mai mică cu doi ani decât aceştia a insistat să pună un  nume bărcii şi a propus “Lebăda”, barca fiind vopsită în alb având doar o dungă albastră dealungul copastiei iar pânzele fiind tot albe. Un pictor din oraş a venit şi a pictat o frumoasă lebădă pe ambele părţi ale provei, iar pe pupa a scris cu albastru numele bărcii.
   Au stabilit să plece imediat după examenul de bacalaureat, programând o vacanţă de o lună de zile.
   La câteva zile după terminarea examenului de bacalaureat cu diplomele în buzunar, au făcut ultimele pregătiri şi când gata să plece, tatăl lui Vasile s-a opus categoric cerându-i să se pregătească pentru examenul la conservator. A intervenit avocatul şi până la urmă cu chiu cu vai a primit acordul. În acele momente, în mintea lui Vasile a încolţit ideea de a fugi de acasă. Nu voia cu nici-un chip să devină violonist.
   Cu ajutorul avocatului au angajat un camionagiu care să-i transporte pînă la  Câineni, unde aflaseră ei că este uşor să pună barca la apă, fiind suficient de adâncă fără bancuri de nisip periculoase.
   Au navigat fără probleme câteva zile, au probat şi velele, seara oprind la mal, au pescuit, au prăjit peşte la proţap, s-au distrat destul de bine. Apoi după zece zile aproape fără să-şi dea seama, băieţii au pătruns pe Dunăre. După câţi-va kilometri au zărit portul Turnu Măgurele unde au acostat. De acolo Nicu a telefonat acasă pentru  ca familiile să ştie pe unde hălăduiesc. A aflat că trebuie să-l aştepte pe avocat care vrea să-i vadă. A reuşit să-l convingă să-i lase să mai meargă pe Dunăre până la Zimnicea, unde să se întâlnească. 


   Acostând la cheul portului Zimnicea, au fost interpelaţi de comandantul portului:
- Voi sunteţi băieţii d-lui avocat?
- Da…
- Legaţi barca la babáua aia. O să fie păzită de paznic. Nu vă faceţi probleme n-o să dispară nimic. Haideţi să vă arăt cămăruţa la dormitorul portului. Puteţi dormi acolo la noapte.

   A doua zi, avocatul a “debarcat” dintr-un Ford negru elegant, i-a îmbrăţişat pe băieţi apoi după ce le-a ascultat poveştile le-a spus:
- Băieţi, se apropie ziua să vă întoarceţi acasă. Nicu trebuie să plece la Paris, Tu Vasile ce vei face? Mergi la conservator?
- Nu. Am vorbit cu tata care a spus că dacă nu merg la conservator să nu mă mai întorc acasă.
- Hm… Şi ce vei face?
- Nu ştiu. Dar deocamdată aş vrea să continui călătoria. Apoi voi hotărî ce am de făcut.
- Tată, spuse băiatul avocatului, lasă-mă să mai merg şi eu. Este timp să ajung la examen.
- Bine băieţi. Dar trebuie să luăm câteva măsuri. Pe Dunăre nu se mai poate naviga oricum. Trebuie să înregistrăm barca la căpitănie, apoi să vă obţin permisul de navigaţie  şi să o asigurăm pentru accidente.
Băieţii făcură ochii mari.
- Chiar trebuie toate astea?
 - Neapărat. Până aici aţi avut noroc. Dar oricând puteţi fi controlaţi. Şi amenzile sunt mari. Ca să nu spun că poate să vă fie confiscată barca. O să aranjez cu căpitanul portului să vă facă actele.
- Tu Vasile, să vii cu mine la colegul meu de aici din Zimnicea să aranjăm o problemă. O să-ţi fac acte de proprietate pe barcă, să fii în regulă. Apoi când te vei hotărî ce vrei să faci mai departe, o ţii sau o poţi vinde.
- Bine spuse Vasile, dar Nicu a contribuit la barcă cel mai mult. Nu poate fi numai a mea.
- Nicu va pleca din ţară, deci nu mai are nevoie de barcă. Sunteţi prieteni aşa că nu este nici-o  problemă să fii singurul proprietar.
   Căpitanul portului le-a eliberat actele necesare iar un angajat al portului le-a pictat un număr pe ambele laturi spre pupa bărcii.
   La plecare, avocatul le-a  înmânat fiecăruia un plic cu bani.  Vasile nu a vrut să primească, dar avocatul i-a spus că e doar un împrumut şi o să-i înapoieze când va ajunge pe picioarele lui.

   A doua zi, băieţii s-au îmbarcat dotaţi cu toate actele în regulă. La pupa bărcii flutura mândru drapelul României primit în dar de la căpitanul portului. Pe un vânticel de sud, au ridicat randa, după amiaza au hotărât să nu acosteze în portul Giurgiu şi s-au oprit peste noapte pe insula Slobozia la mică distanţă de port. 
   În zilele următoare au mers pe Dunăre în jos, oprind seara pe câte o insuliţă, până la Brăila unde vrând ne-vrând Nicu şi-a luat rămas bun, s-a urcat în tren şi a plecat spre casă. Se vor revedea doar peste câţi-va ani.

   Vasile cam pleoştit şi trist s-a hotărât să continue călătoria de unul singur. Cât va rezista şi unde o va termina, încă nu ştia. A plecat din Brăila pe la amiază. S-a oprit pentru noapte pe insula Veriga. Fiind singur, Vasile socotea că o insuliţă este mai sigură decât malul Dunării. Aici şi-a  numărat banii rămaşi, a făcut inventarul lucrurilor din barcă. A doua zi s-a lăsat purtat de apa Dunării în aval. Următoarea noapte a petrecut-o pe insula Scunda înainte de intrarea pe braţul spre Tulcea. Aici a fost găsit de o şalupă de patrulare,  marinarii i-au legat barca la remorcă şi l-au dus la Tulcea, unde i-au verificat actele apoi au cerut şi primit o confirmare de la căpitănia Zimnicea. A trebuit să spună povestea călătoriei. Marinarii l-au ascultat cu mirare şi a primit aplauze apreciative. Întrebat fiind până unde vrea să mai meargă, acesta a spus, Sulina. Marinarii l-au ivitat să viziteze Tulcea, apoi l-au poftit la masă. A doua zi a plecat mai departe, însoţit o bucată de timp de şalupa de patrulare. Apoi aceasta l-a părăsit şi Vasile şi-a continuat drumul down to the sea. Spre seară a ajuns la Sulina, unde a fost surprins să afle că era aşteptat. Căpitănia  de la Tulcea anunţase pe cei de la Sulina. A trebuit  din nou să povestească despre călătoria sa, ascultată cu interes de publicul aflat în faţa căpităniei. Întrebat ce va face în continuare, Vasile a răspuns că se mai gândeşte

Sediul CED

   A fost vizitat şi de unul din şefii CED* care l-a felicitat pentru performanţă, dar şi de un misit turc care s-a oferit să-i cumpere barca. Vasile a refuzat, dar a doua zi dimineaţă a apărut un grec cu aceiaşi propunere. În timp ce grecul vrând să-l păcălească propunea o sumă derizorie, a apărut din nou turcul, care uitându-se urât la grec i-a oferit o sumă ceva mai mare, dar tot nu prea cinstită. Au început să se certe între ei, pînă când Vasile plictisit, i-a trimis la plimbare asigurându-i că dacă se hotărăşte, o să-i anunţe.
   Spre seară şeful de la CED l-a invitat la o mică serată la clubul din apropiere, unde a întâlnit mulţi din oamenii importanţi ai Sulinei. Soţiile şi fiicele lor l-au asaltat cu cereri de poveşti. Il priveau ca pe un animal exotic. Auzi, să navighezi cu o barcă tocmai de la Sibiu
   Discutând cu unul, cu altul, şi primind multe informatii despre vreme, Vasile s-a gândit că ar putea încerca să iasă pe mare pînă la Constanţa. I-a împărtăşit ideea sa Căpitanului portului, care a clătinat din cap, spunând că e periculos, că marea nu e Dunărea, etc. etc.
   Totuşi Vasile a spus că va încerca, astfel că în dimineaţa următoare s-a trezit cu noaptea-n cap şi a început să se pregătească de plecare.
   La un moment dat  s-a apropiat de el o barcă cu un pescar bătrân la vâsle.
- Bună dimineaţa domnişorule.
- Bună dimineaţa.
- Auzii că ieşi la mare.
- Da vreau să încerc. Poate reuşesc să ajung la Constanţa.
   Pescarul a început să-i dea câteva sfaturi care apoi s-au dovedit foarte utile.
- Să ieşi la mare pe la ora zece, că atunci se iscă un vânticel de nord, care o să te ajute s-o iei binişor spre Constanţa. Să foloseşti doar focu`. Da’ să fii foarte atent, să faci volta sub vânt imediat ce ai trecut bara. Apoi să urci şi randa. Dup-aia nu mai ai nici-o problemă, vremea-i bună.
   Înainte de al părăsi, pescarul i-a dăruit doi calcani uscaţi. 
    În ultimul minut, a primit de la comandantul navei militare un colac de salvare, pentru caz de nevoie. Pregăti şi vâslele să le aibă la îndemână.
   La ora zece, Vasile s-a desprins de la cheu s-a lăsat în voia curentului şi a pornit spre mare, aparent plin de curaj, dar cu inima cât un purice.
   Trecând prin faţa sediului CED se uită la giruetă, dar aceasta stătea nemişcată cu săgeata spre sud. Cu puţin înainte de far, simţi din spate un uşor curent. Se gândi că ar fi bine să ridice focul, ceeace şi făcu. Viteza crescu puţin, dar fără să simtă vre-o presiune la  eche. Era cu ochii-n patru. Nu voia să fie luat prin surprindere la trecerea barei.
   Peste câteva minute, şi-a dat seama că a trecut bara. A mai păstrat direcţia ceva timp apoi a făcut volta sub vânt, care se schimbase din N-V, focul a pocnit uşor, a mişcat din eche şi a luat-o spre sud. Manevra făcută părea cea a unui marinar cu experienţă, dar era doar norocul începătorului, după cum va recunoaşte el mai târziu. Dealtfel era atât de preocupat cu maneva că nici n-a avut timp să se gândească dacă face bine sau nu… La un sfert de milă în faţa Sulinei a văzut câteva nave militare, dar nu le-a băgat în seamă fiind ocupat să ridice randa. În schimb a fost el cel băgat în seamă. La bordul uneia, comandantul grupului se uita prin binoclu, la manevrele lui.
   După câteva minute, o navă s-a apropiat de el şi prin portavoce a fost întrebat:
- Cine sunteţi,  de unde veniţi şi unde mergeţi.
Şi-a spus numele, numărul matricol al bărcii şi cu o uşoară ezitare a spus, de la Sibiu cu destinaţia Constanţa. 
Vocea a întrebat din nou:
- Cum adică de la Sibiu?
Vasile a răspuns;
- Am coborât pe râul Olt, am ieşit la Dunăre şi am ajuns până aici…
După o tăcere de câteva minute a mai fost întrebat dacă are nevoie de ceva,  apoi i-au urat drum bun şi nava s-a îndepărtat.
   După ceva timp vântul s-a mai intensificat puţin, dar marea a ramas bună, abia vălurită. Vasile a avut grijă să nu piardă din vedere linia coastei, navigând cam la 500-600m de mal. Pe la ora 4 dupa amiaza a zărit farul de la intrarea pe braţul Sf. Gheorghe şi s-a hotărât să înnopteze acolo. 

Farul vechi de la Sf. Gheorghe

   Cu destulă greutate, ajutându-se şi cu o vâslă,  a reuşit să intre pe fluviu, apoi la câteva sute de metri pe malul stâng a zărit primele case ale satului. A acostat la pontonul unde mai erau legate câteva bărci pescăreşti. Imediat a fost văzut de câţi-va copii care s-au repezit la ponton strigând cât îi ţinea gura. Peste drum de ponton o pescărie, de unde a ieşit un pescar în vârstă, care-l privea cu uimire.
- Da’ de unde apăruşi domnule, se miră pescarul.
- Bună ziua. Am venit de la Sulina şi aş vrea să înnoptez pe aici dacă se poate.
- Se poate cum nu. Da sîngur la aşa drum lung?
Mirarea pescarului a fost fără margini când a auzit de unde vine de fapt.
- Noa asta n-am mai văz`t. Da` ai coraj cu caru` domnule.
- Spune te rog unde pot sa leg barca.
- Uite colea, lângă lotca de la mal. Acolo e bine.
Vasile şi-a legat bine barca de o babá de lemn de pe debarcader apoi l-a urmat pe pescar. În partea dreaptă a pescăriei pe o podină era o sobă de fier, pe care fierbea un ceaun şi o masă lungă cu laviţe pe ambele părţi.
- Domnule peste vr-o oră vin şi băieţii de la pescuit, o să pregătim peştele, pînă atunci se face şi ciorba şi ne vom aşeza să mâncăm.
   Din pescărie a apărut şi o femeie ce trebăluia ceva pe la sobă dar se uita curioasă la Vasile. După puţin timp au început să apară bărcile pescarilor, să descarce peştele iar în pescărie, o parte dintre pescari şi câteva femei au început să cureţe peştele, să-l pună pe categorii, apoi în lădiţe cu gheaţă, adusă din gheţăria situată nu departe, alţi peşti au fost puşi în butoiaşe cu sare, la fel şi icrele.
   După vre-o trei ore, munca s-a terminat şi moş Alexe, pescarul cel în vârstă, a chemat oamenii la masă. Pe Vasile l-a instalat în capul mesei, la celălalt cap fiind locul lui moş  Alexe. Apoi l-a prezentat pe Vasile, a spus o rugăciune a facut o cruce şi i-a   îndemnat să mănânce. Pe mijlocul mesei tronau câteva castroane mari cu ciorbă de peşte iar pe nişte tăvi peştele fiert scos din ciorbă şi bucăţi mari de mămăligă. Fiecare avea  în faţă un castron mare de metal, în care îşi punea fiecare, mai întâi ciorba sau peştele fiert după dorinţă. Copii pescarilor au primit şi ei câte un castron cu ciorbă şi peşte, pe care le-au mâncat aşezaţi pe marginea podinei.
   Vasile şi-a adus aminte că în “magazia” bărcii avea vre-o trei sticle cu rachiu alb, pe care băieţii îl luaseră cu ei “dac-o fi nevoie”. Cum nevoie n-a fost, rachiul era intact. S-a scuzat puţin,  s-a dus la barcă şi a adus o sticlă pe care i-a înmânat-o lui moş Alexe. La vederea sticlei, chipurile pescarilor s-au luminat ca prin minune. Moş Alexe a cerut un pahar, a turnat rachiu în pahar şi-a făcut cruce, a băut primul apoi a dat de băut pe rând la toată lumea, bărbaţi şi femei.
   De unde până atunci îl priveau cu oarece reticenţă, din acea clipă Vasile a crescut în ochii pescarilor, care acum îl priveau prietenos.
   După cină, unii au plecat spre casele lor, alţii au mai rămas la o pipă şi o poveste. Aşa a aflat multe despre viaţa deloc uşoară a pescarilor, că mai există două pescării situate ceva mai sus, că la Portiţa este o echipă tot din Sf. Gheorghe, unde şef este vărul lui moş Alexe.
    Noaptea a petrecut-o în barcă în sacul de dormit, iar dimineaţa s-a trezit o dată cu pescarii care trebuiau să iasă pe mare la pescuit. Moş Alexe a poruncit unui pescar să-l ia la remorcă pe Vasile, până dincolo în mare. Vasile şi-a luat rămas bun a strâns mâna tuturor pescarilor, moş Alexe chiar l-a îmbrăţişat, i-a urat drum bun şi i-a spus ca la escala de la Portiţa să-l caute şi să-l salute pe moş Andrei. Acesta o sa aibă grijă de Vasile.


   După ce a ieşit la mare, Vasile i-a salutat pe pescari, a ridicat focul şi randa şi pe un vânt de la nord-est, a luat-o cătinel spre Portiţa, având grijă să nu scape din ochi malul. După ceva timp a zărit insula Sacalin, a ocolit-o prin larg, apoi s-a apropiat de mal, manevrând uşor vela sub vânt.
   Vântul având câteva căderi, la Portiţa a ajuns abia pe la şapte seara. A intrat pe gura destul de strâmtă şi imediat a văzut nişte căsuţe acoperite cu stuf şi câteva bărci trase la mal pe partea dreaptă a limanului. Cum vântul nu-l mai ajuta, a pus mâna pe vâsle şi încet a ajuns la un debarcader la care erau trase câteva lotci.
   A dat bună ziua şi a întrebat dacă poate acosta acolo. Pescarii l-au privit cu curiozitate, dar nu au răspuns nimic. Unul din ei a strigat ceva şi dintr-o căsuţă a apărut un pescar în vârstă cu o barbă albă, care l-a privit. Vasile a întrebat dacă dumnealui este moş Andrei.  - Eu îs da’ dă unde mă cunoşti? A întrebat pescarul mirat.
- Moş Alexe de la Sfântu mi-a zis să vă caut şi să vă salut din partea lui.
- Aaaa îl cunoşti pă Alexe? Bine domnule apoi dacă-i aşa acostează fără grijă.
Vasile a trebuit să povestească din nou, toată călătoria lui, alegându-se cu exclamaţii de uimire din partea pescarilor. Restul a decurs aproape aidoma ca în seara trecută, după ce Vasile a scos sticla cu rachiu, atmosfera s-a încălzit.

   In ziua următoare cu noaptea-n cap, tot cu ajutorul pescarilor, Vasile a ieşit la mare, a pus cap compas Constanţa. La un moment dat, a zărit în depărtare un hidro-avion, care s-a apropiat de el, i-a dat un ocol , apoi s-a îndreptat spre sud.
   Având vântul constant valurile nu depăşeau o jumătate de metru, Vasile a navigat liniştit. Spre amiază a zărit satul Năvodari şi s-a petrecut cu câteva bărci pescăreşti. Când mai avea câteva mile până la Constanţa, vântul s-a înteţit şi pânza randei a început să pocnească. S-a gândit că e mai bine s-o coboare, ceeace a şi făcut, a rulat-o frumos a legat-o de barcă şi a continuat drumul numai cu focul.
   La un moment dat, dinspre Constanţa a apărut o şalupă, care s-a apropiat de el. Un marinar militar l-a întrebat cine este şi unde merge. Vasile a răspuns, după care marinarul i-a spus că are ordin să-l remorcheze până în port. I-a spus să coboare focul, apoi i-a aruncat o parâmă, pe care Vasile a legat-o de micul bompres de la prova şi au pornit spre port.
   A fost dus în portul militar, unde la cheu la un ponton pentru bărci, un militar i-a legat Lebăda  de o babá. Un tânăr locotenent s-a apropiat de el şi i-a spus că domnul comandant vrea să-i vorbească.
   Au mers spre o clădire din apropiere, au intrat şi a fost condus într-o cameră mare unde erau mai mulţi ofiţeri. Unul din ei s-a apropiat şi a spus:
- Iată-l şi pe temerarul nostru navigator. Eu sunt căpitan-comandorul M… şi te-am văzut acum trei zile cum ai trecut bara Sulina. Am vrut să te cunoaştem.
Apoi s-a adresat celorlalţi:
- Domnilor, vă prezint o pasăre rară… D-l Vasile Jurj skipperul ambarcaţiunii cu vele “Lebăda” care la vârsta dumnealui a îndrăznit şi înfăptuit o călătorie extraordinară şi memorabilă pe apele României, de la Sibiu până la Constanţa. Propun să-l invităm la masă, apoi să ne povestească, câte ceva din aventurile dumnealui.
Apoi către Vasile:
- De barcă să nu ai grijă, este bine păzită şi nu va păţi nimic. 

                                              ……………………………………….

   Vasile puţin emoţionat, nu ştia cu ce să înceapă povestea călătoriei sale. I-a sărit în ajutor comandantul grupului de vedete, care i-a pus câte-va întrebări, ajutându-l să intre în rolul de povestitor. La sfârşit, ascultătorii l-au răsplătit cu aplauze care ce e drept, i-au mers la suflet. Unul din ofiţerii prezenţi i-a dăruit o şapcă  de marinar cu o ancoră brodată. La plecare căpitan-comandorul l-a întrebat:
- Ce vei face în continuare?
- Nu ştiu deocamdată.
- Vrei sa intri în marină?
 - Da, aş vrea.
- Din păcate examenele au fost deja, deci trebuie să aştepţi anul viitor. Cum stai cu banii?
- Păi, o să vând barca şi cu ce mai am eu, mă descurc o vreme.
- Bine. Să mai treci pe la noi, poate găsesc eu ceva de lucru pentru tine. Şi să nu renunţi. Ai talent de marinar.

   Printre ascultătorii săi la popotă, era şi un reporter de la principalul ziar constănţean. Acesta fusese la bordul vedetei de comandă, pentru a scrie un articol despre viaţa marinarilor militari. Astfel  că a fost şi spectator la aventura ieşirii lui Vasile pe mare, de la Sulina.
   L-a acostat pe Vasile şi l-a întrebat dacă nu ar fi de acord să scrie un articol la ziar despre aventurile lui. I-a mai spus că ziarul său este dispus să-i achite masa şi cazarea la un  hotel, pentru o săptămână. Ne-având altceva de făcut, Vasile a acceptat.
   Reporterul l-a dus la hotel Elita, modest dar curat,  unde l-a prezentat patronului, care i-a dat o cameră acceptabilă. Pentru masă l-a asigurat la un birt din apropiere, condus de un turc. Apoi au angajat un taxi cu care Vasile şi-a adus bagajele din barcă. Găsind şi ultima sticlă cu rachiu, i-a dăruit-o reporterului. Acesta l-a întrebat dacă vrea sa vândă barca. Vasile a dat din umeri şi a spus că nu vede altă alternativă.
   A doua zi a apărut reporterul care l-a dus la sediul ziarului, l-a prezentat redactorului şef  şi i-a arătat planul pentru un articol care va apărea în 4-5 părţi. Acolo l-a cunoscut şi pe directorul ziarului. Reporterul i-a spus:
- Uite, în ziarul de mâine va apare anunţul cu vânzarea bărcii tale. Am dat adresa noastră, o să te ajutăm să găseşti un cumpărător bun.
Apoi au început să lucreze la seria de articole.

   După vre-o trei zile, reporterul l-a anunţat că a găsit un cumpărător în persoana unui afacerist bucureştean şi să-l lase pe el să trateze cu cumpărătorul. Discuţiile au durat aproape o oră, după care Vasile s-a văzut în posesia unei sume frumuşele.
   Tot cu ajutorul reporterului a găsit o cameră de închiriat  la familia unui marinar unde s-a mutat după ce a încheiat contractul cu ziarul. Apoi Vasile şi a făcut socoteala “averii”. A constatat că banii primiţi pe barcă adunaţi la  cei avuţi anterior, cu puţină economie i-ar ajunge ceva mai mult de un an de zile.
   Ne-având nimic de făcut Vasile începuse să se plictisească. Dimineaţa mânca în camera lui micul dejun servit de gazdă, un ou fiert, o bucăţică de peşte şi un pahar cu lapte de capră. Apoi pleca la plimbare, la amiază şi seara se ducea la birtul turcului unde s-a învăţat să bea cafea. După-amiezele stătea la taclale cu câţi-va bătrâni marinari şi le asculta poveştile de pe unde hălăduiseră ei. Cât era ziua de lungă bătea trotuarele Constanţei, stătea prin portul comercial şi privea vapoarele, se mai ducea în portul militar unde îl cunoşteau cam toţi.
   Intr-o zi şedea pe o babá de la marginea cheului, când a văzut un caic care a acostat lângă el. Un marinar a aruncat o parâmă pe cheu,  Vasile s-a ridicat şi a legat-o bine de o babá. Marinarul i-a mulţumit, apoi a sărit pe cheu pentru a lega şi pupa la mal. Căpitanul care era la timonă a văzut toată scena. 
- Tinere, mulţumesc de ajutor. După şapcă văd că eşti marinar. Ce faci aci pe cheu?
- Nimic domnule. Privesc vapoarele şi aştept să treacă timpul.
 Căpitanul barcazului l-a privit mai lung apoi i-a spus:
- Dacă tot n-ai nimic de făcut, aşteaptă să descarc corabia şi apoi să stăm puţin de vorbă.
   Între timp pe cheu a apărut un camion şi mai multe căruţe însoţite de câţi-va hamali. Tot atunci a apărut un vameş cu care căpitanul a intrat în cabina barcazului, unde au stat mai bine de o oră. La ieşire geanta vameşului arăta a fi mult mai grea decât la intrare.
   Apoi a început descărcarea caicului, butoiaşe cu măsline, butoiaşe cu ulei de măsline, saci cu orez, cu roşcove şi cu alune turceşti, saci cu cafea,  cutii cu tot felul de citrice, stafide  şi condimente, lădiţe cu  mastică de Chios şi uzo de Corint. Cheul se umpluse de arome mediteraneene. Câţi-va negustori verificau şi apoi semnau actele pentru primirea mărfii. Peste toate astea trona Căpitanul care de la bordul caicului supraveghea totul, cu ochi de vultur. Vre-o doi-trei vagabonzi din port se apropiau încet în speranţa vre-unei ciordeli. Dar servitorul unui negustor, înarmat cu un ciomag noduros i-a pus imediat pe goană. 
    După ce a terminat descărcarea, căpitanul barcazului, l-a invitat pe Vasile într-o locantă din apropierea portului.
- Eu sunt Mustafa, se prezentă căpitanul.
Vasile s-a prezentat şi el.
- Băiete ai mai navigat? Pe ce vase?
Vasile, cam stânjenit i-a răspuns că a navigat doar cu barca lui de pe Olt pe Dunăre, apoi până la Constanţa. I-a povestit pe scurt călătoria lui. Nu sunt chiar marinar, am doar autorizaţie să conduc barca pe Dunăre.
Mustafa l-a privit mirat, apoi a spus:
- Măi băiete dar asta nu ştiu să se mai fi făcut. Oricum este ceva de laudă.
- Şi ce ai de gând să faci?
- Vreau să dau examen la Şcoala Navală, anul viitor. Anul acesta am ajuns prea târziu.
- Unde locuieşti acum?
Vasile i-a spus unde iar Mustafa a exclamat:
- Aaaa îl cunosc. Am navigat odată cu el. Om bun, acum e timonier pe…
- Ascultă în echipaj suntem numai trei şi eu aş avea nevoie de încă un un om să mă ajute la timonă. Pe timpul călătoriei ai casă, masă şi salariu. Te voi plăti mai bine decât pe un mus. Iar dacă vei face treabă bună, vei primi şi cotă parte ca ceilalţi. Ai ocazia să înveţi marinărie care o să-ţi fie de folos la şcoală. Dacă eşti de acord, mâine o să mergem să-ţi scot brevet de marinar de la Căpitănie.
Vasile s-a gândit puţin, apoi a acceptat.
- Bine d-le căpitan. Dar mai întâi trebuie să trec pe la d-l căpitan-comandor M… să-i spun ce voi face.
- Vin cu tine îl cunosc bine pe d-l căpitan-comandor.
  
   Vasile a fost angajat cu acte în regulă, apoi căpitanul Mustafa i-a arătat tot caicul. Pentru curioşi voi face o prezentare pe scurt. Caicul construit numai din lemn avea cam 20 metri lungime şi aproape cinci lăţime, cu prova ascuţită curbată în sus, iar pupa cu o curbură ceva mai mică. Spre pupa avea un ruf care conţinea timoneria, cabina căpitanului, cazarma echipajului şi cambuza.  Tot la pupa era o mică cabină, care se dovedi a fi un wc cu deschidere direct în mare…  
   Era dotat cu un catarg spre prova care susţinea o randă, un foc şi un zburător. În cală la pupa era montat un motor aproape nou Deutz-Brons de 80 Hp şi până în prova magazia de mărfuri unde se putea încărca cca 250 tone de marfă. Caicul era destul de rapid, putând dezvolta în condiţii bune cu ansamblul motor-vele o viteză de până la 17-18 noduri. La pupa cu litere de bronz aplicate  Sirena, un nume destul de exotic, iar dedesubt portul de bază, Constanţa.
   Echipajul era compus din Mustafa - căpitan, Geani - timonier şi Florică – mecanic. Apoi Vasile – marinar de punte, care era folosit pestre tot. La timonă, gresor la motor, spălător de punte, la ridicat velele şi la bucătărie unde a învăţat să facă tocana zilnică. 



    Mustafa i-a cerut să fie prezent la bord în fiecare dimineaţă pentru a afla data următoarei călătorii. A avut noroc ca prima călătorie să fie până la Odesa pe o vreme destul de bună, astfel că s-a familiarizat destul de uşor cu timona şi cu capriciile caicului.  În schimb următoarea, la Istanbul, cu cherestea şi mangal a fost altfel.
   Imediat ce au dublat capul Caliacra, vântul s-a intensificat, marea s-a montat şi caicul a început să salte pe valuri din ce în ce mai mari scârţâind şi gemând din toate încheieturile. Cu vânt puternic travers din Est, caicul era împins spre ţărm, fiind nevoie de efort maxim pentru a ţine direcţia din timonă. Păcănitul motorului deabia se mai auzea în şuierul vântului, dar continua să-şi facă datoria conştiincios. Mustafa a fost obligat să coboare ambele vele. Viteza nu mai depăşea 4-5 noduri. Cum vântul se intensifica şi valurile creşteau în înălţime, au fost nevoiţi să pună prova pe val spre Est, astfel că ore bune nu au parcurs nici măcar o milă spre Istanbul.

   Chinul a durat peste 24 de ore. Au trecut două zile mari şi lungi până au ajuns să acosteze la Istanbul. Aici Vasile a avut ocazia să cunoască balcanismul în toată splendoarea lui. Timpul nu mai avea preţ. O promisiune de “acum” sau “imediat” putea sa însemne şi 2-3 zile. A mai aflat despre valoarea bacşişului, fără de care nu se putea rezolva nimic. Bacşiş la Căpitania portului să nu te oblige să acostezi în cine ştie ce colţ al portului,  la vameşi să închidă ochii, să fie totul în regulă, la doctorul portului să nu te pună în carantină, la şeful încărcătorilor să descarce repede, apoi să încarce repede.  Fără bacşiş putrezeai la cheu unde taxele creşteau  zilnic.


   Au urmat voiaje la Izmir, Pireu, Beirut şi Alexandria. De multe ori încărcau şi descărcau mărfuri pe ascuns. Probleme n-au avut nici-odată. Mustafa ungea cu bacşişuri peste tot unde se simţea nevoia. Într-unul din voiaje au dus la Izmir cherestea şi butoaie cu vin de Vrancea, care au fost descărcate în secret, noaptea. Apoi au încărcat câteva zeci de lăzi destul de grele şi au plecat spre Alexandria. Au ajuns în apropierea Alexandriei într-o dimineaţă în zori, unde au fost întâmpinaţi de două feluci în care au transbordat lăzile. Vasile a observat că Mustafa se arăta foarte grăbit şi pusese pe Geani,  să supravegheze marea prin binoclu. Apoi au plecat în mare viteză cu velele ridicate şi motorul turat la maxim. Desigur că Mustafa n-a catadixit să-i spună ce era în acele lăzi, dar Vasile s-a gândit la ce era mai rău, adică  arme. Mai ales că la orizont apăruse o navă de patrulare egipteană care se îndrepta spre ei. Dar au avut noroc. Florică scotea maximul din motor, iar vântul din pupa i-a ajutat şi au ieşit repede din apele egiptene iar echipajul s-a mai înseninat la faţă şi au început chiar să glumească. La întoarcere la Constanţa, Mustafa a ridicat de la bancă o mare sumă de bani, apoi a chemat echipajul şi le-a înmânat câştigurile fiecăruia. Vasile a holbat ochii surprins de suma primită. Era asigurat pe multă vreme. În anul următor, Mustafa a vândut caicul şi s-a stabilit la Galaţi unde a deschis o locantă pe faleza Dunării.

   Aşa a trecut aproape un an şi a venit timpul să se prezinte la examen. Acum Vasile era deja un marinar cu experienţă.
   Când s-a prezentat în faţa comisiei de examinare, a constatat că aventura lui era bine cunoscută şi chiar a observat câteva zâmbete binevoitoare pe faţa ofiţerilor examinatori, lucru destul de rar.

                                                                       - . -

Va urma.