Capitolul 42 - Epilog

  Când şalupa grănicerilor ajunse cam la două ancabluri distanţă, Vasile dădu semnalul de oprire. S-a ridicat în picioare şi a aşteptat să se apropie. Aceasta a stopat la cati-va metri şi de pe punte un ofiţer a strigat:

- Ben Teğmen Sunay, sınır muhafız gemisinin kaptanıyım (Sunt locotenentul Sunay, comandantul  navei de grăniceri).

- Sen kimsin ve nereden geliyorsun? (Cine sunteţi şi de unde veniţi?)

Vasile i-a raspuns in limba engleză:

- Suntem echipajul navei româneşti NMS Vulturul care a dat peste o mină şi s-a scufundat din cauza avariilor. Eu sunt căpitan-comandorul Vasile J. comandantul navei.

Apoi i-a făcut semn marinarului care ştia limba turcă să traducă.

Ofiţerul turc care în mod evident ştia numai turceşte, s-a luminat la faţă când l-a auzit pe marinar vorbind pe limba lui. 

- Aveţi arme de foc la bord?

- Nu, numai pumnalele reglementare uniformei.

- Vă rog să mă urmaţi în port, unde trebuie să va prezentaţi comandantului meu. Aveţi libertate de manevră sau trebuie să vă remorcăm?

- Vă urmăm, avem suficient carburant. Viteza 4,5 Nd.

Şalupa otomană începu să se mişte încet, efectuă o întoarcere de 180* şi în păcănitul motorului porni spre port.

- Şalupa asta e dinainte de primul război spuse Puiu-Mami, are motor în doi timpi. Toată marina turcă are nave aşa de vechi?

- Au ei şi nave mai moderne. Dar nu le scot pentru câţi-va naufragiaţi, spuse Vasile. 

Când ajunseră în port, văzură cu uimire cheiul plin de lume. Nu se ştie cum, dar zvonul sosirii unor naufragiaţi ajunsese la ţărm înaintea lor. Şalupa turcului înaintă dealungul cheiului şi prin portavoce le indică un ponton plutitor, unde se legară de câteva babále.

Locotenentul Sunay sări pe cheu le ceru să aştepte, apoi porni în fugă spre o clădire situată la câţi-va zeci de metri.

În partea de Nord a portului se puteau vedea câteva nave militare printre care două torpiloare şi o canonieră. În partea sudică câteva mici pescadoare şi multe bărci. Privitorii de pe cheu, discutau între ei, mai arătau cu degetul, dar erau destul de liniştiţi. Doar câţi-va copii alergau de ici colo şi făceau o gălăgie cumplită, fără să pară că deranjează pe cineva. Le-a atras atenţia un tip îmbrăcat ca un pescar care era mai agitat, tot arăta cu degetul spre ei şi încerca să convingă auditoriul de ceva ştiut de el. La un moment dat s-a apropiat de ponton şi a început să le vorbeasă grăbit.

Vasile l-a întrebat pe marinarul care ştia turceste ce spune turcul.

- Zice că ne cunoaşte, că este unul din marinarii de pe caicul Gürpinar salvaţi de noi din mare.

În acel moment pe cheu se făcu linişte, privitorii lăsară un culoar larg între ei şi văzură înaintând un personaj mai mult gros decât înalt, dotat cu o mustaţă neagră impresionantă, îmbrăcat în uniformă şi cu un fes roşu pe cap.Vasile se ridică în picioare în şalupă şi aşteptă apropierea acestuia.

Personajul se opri pe marginea cheului destul de înfipt, şi spuse cu o voce autoritară:

- La mine Kaptan Nedim Kılıçalp comandant port Şile. La voi este traduce?

Vasile se prezentă şi făcu semn marinarului să traducă.

În timp ce discuţia avansa, pescarul turc se tot învârtea pe lângă căpitan încercând să-i atragă atenţia. Căpitanul tot vântura o mână spre el, de parcă voia să scape de o muscă sâcâitoare, dar până la urmă nu mai rezistă şi se stropşi la pescar. Acesta făcând temenele şi dând din mâini începu repede să-i vorbească.

Căpitanul îl asculta numai cu o ureche, dar deveni brusc atent şi îi puse câteva întrebări. Apoi se întoarse spre Vasile:

- Pescarul acesta spune că vă cunoaşte şi că l-aţi salvat de pe mare. Este adevărat?

Vasile confirmă şi spuse în câteva vorbe povestea salvării caicului Gürpinar.

Căpitanul vizibil mai amabil, îl invită pe Vasile să meargă la Căpitănie. Acolo îl pofti să ia loc, apoi ceru unui subaltern să aducă cafea şi apă. Cu ajutorul marinarului traducător, începu să-i pună tot felul de întrebări. Voia să ştie în mod deosebit dacă naufragiul a avut loc în apele internaţionale sau în cele turce. Vasile care sesizase imedit importanţa întrebării, îl linişti pe căpitan:

- În apele internaţionale, la 20 Mm de ţărm.

Toate întrebările şi răspunsurile erau scrise conştincios pe câteva foi de hârtie, de un katip (furier). Căpitanul îi ceru să facă o listă cu tot echipajul şi gradul fiecăruia. Vasile era pregătit şi scoase din servietă o listă gata scrisă. După ce sfârşi cu întrebările, căpitanul se scuză, ieşi câteva momente apoi la întoarcere îl pofti din nou cu o cafea aburindă.

După câteva minute, uşa se deschise şi intră un ofiţer de marină, destul de tânăr, îmbrăcat într-o uniformă elegantă, care într-o engleză perfectă se prezentă:

- Commander Mehmet Zafer Dokuzoğlu.

- Domnul comandor este comandantul flotilei militare din portul nostru, se grăbi să precizeze căpitanul Kılıçalp sărind în picioare.

Vasile salută şi se prezentă:

- Captain-commander Vasile J., commander of the patrol boat HMS Eagle.

- Căpitan-comandor Vasile J., comandantul vedetei de patrulare NMS Vulturul.

- Am auzit despre sosirea dvs. fortuită, spuse comandorul şi m-am grăbit să vă întâlnesc. 

Nu ascund că am avut cunoştinţă de ceva vreme despre existenţa navei dvs. şi azi am aflat cu regret de naufragiul suferit. Mă bucur că nu aţi avut pierderi în echipaj. Cum România nu se află în război cu ţara mea din acest moment sunteţi sub protecţia Marinei Militare şi veţi fi trataţi ca naufragiaţi. Mulţumesc d-lui căpitan Nedim Kılıçalp pentru serviciul conştiincios şi din acest moment este degrevat de orice sarcină în ceeace vă priveşte. Până la noi ordine veţi fi cazaţi într-una din cazărmile noastre din port. Dvs. fiind comandant veţi avea o cameră separată, la fel şi ofiţerii navei. Precizez că dvs. şi echipajul aveţi libertate de mişcare pe teritoriul Şile, dar fiind militari nu puteţi părăsi oraşul, până nu voi primi ordine de la Comandamentul din Istanbul.

Au petrecut mai bine de o săptămână în Şile, pînă a venit anunţul că vor fi transferaţi la Istanbul. În tot acest timp Vasile a fost invitat zilnic la o cafea de comandorul turc şi provocat la discuţii pe teme militare. Fără să insiste foarte tare, cu întrebări aparent nevinovate,  comandorul se arăta interesat de nava lor, de dotare şi de tehnica de luptă. Vasile îi satisfăcea curiozitatea doar atât cât considera el că poate dezvălui. Membrii echipajului  ne-având  nimic de făcut, se plimbau toată ziua prin oraş, stăteau la taclale cu doi-trei turci care lucraseră prin România şi vorbeau cât de cât româneşte. Localnicii după ce aflaseră povestea salvării echipajului de pe Gürpinar se arătau prietenoşi cu ei. Nu au suferit de foame, dar duceau dorul bucătăriei de la Bază. Hrana pe care o primeau la popota flotilei nu se putea compara cu cea din ţară.

Într-o bună dimineaţă s-au urcat într-un autobuz hodorogit venit special pentru ei şi după aproape trei ore de mers pe un drum plin de hârtoape au ajuns la Istanbul unde au fost cazaţi la un cămin al Marinei Militare.  A doua zi dimineaţa, au fost vizitaţi de consulul român din Istanbul care a lăsat impresia că este deranjat de prezenţa marinarilor români şi de cutezanţa de a naufragia în apropierea zonei lui de activitate. S-a purtat arogant şi dezinteresat de soarta acestora. Pe Vasile l-a luat de sus, aproape poruncindu-i să facă o declaraţie scrisă amănunţită privind naufragiul, dar fără a-i solicita o listă cu echipajul navei aşa cum ar fi fost normal. Vasile l-a pus la punct imediat:

- Domnule consul, noi suntem militari şi dăm socoteală numai superiorilor nostri, iar în  Turcia superiorul este ataşatul naval al ţării noastre. Tot ce pot face este să vă prezint lista echipajului şi adeverinţa emisă de Căpitania portului Şile care a înregistarat evenimentul.

Consulul s-a uitat urât la el şi a spus:

- Voi raporta Ambasadei noastre şi voi cere instrucţiuni. Apoi i-a întors spatele şi a plecat fără să ia actele oferite.

După încă o zi a apărut şi ataşatul naval, un căpitan-comandor. Acesta s-a purtat corect şi a declarat că-i va ajuta cu tot ce poate, pentru perioada cât vor rămâne în Turcia, deoarece în acel moment nu există nici-o posibilitate de transport, legăturile cu ţara fiind întrerupte. Le-a mai spus că va obţine permisiunea autorităţilor turce, pentru o viză de şedere de trei luni. Vasile i-a relatat comportamentul consulului, la care ataşatul a dat doar din mână spunând:

- Nu-l băgaţi în seamă. Voi lua legătura cu Comandamentul din Istanbul şi voi obţine permisiunea să locuiţi în acest cămin pînă veţi fi repatriaţi. Toate cheltuielile de cazare şi masă vor fi plătite de Ambasadă. Puteţi circula pe baza Brevetului de marinar, dar vă sfătuiesc să nu părăsiţi Istanbulul. Drumurile Turciei nu sunt foarte sigure.

Vasile care avea planurile lui, n-a comentat nimic, doar i-a mulţumit pentru ajutor.

A doua zi Vasile a plecat în căutarea Consulatului General al Marii Britanii pe care la găsit destul de repede. Era instalat intr-o clădire impozantă pe acoperişul careia flutura Union Jack, încojurată de ziduri groase iar deasupra un gard metalic întărit cu sârmă ghimpată. De o parte şi de cealaltă a intrării principale erau câte doi askeri înarmaţi, dar care văzându-l în uniformă nu l-au băgat în seamă. O poartă metalică înaltă bloca intrarea. În cladirea din stânga o uşă tot metalică, cu un geam gros. A apăsat pe butonul soneriei şi o voce venită dintr-un difuzor ascuns în zid, l-a întrebat ce doreşte. Vasile s-a prezentat şi a spus că doreşte să vorbească cu ataşatul militar naval. Vocea i-a cerut să aştepte. După vre-un sfert de oră, uşa s-a deschis şi a apărut un căpitan din Poliţia Militară care i-a cerut actele. Fără un cuvânt s-a retras  închizând uşa. Au mai trecut câteva minute până când uşa s-a deschis din nou şi acelaşi căpitan la poftit să intre. A fost introdus într-un birou, a fost rugat să ia loc şi să aştepte câteva minute.

Uşa s-a deschis şi a intrat un ofiţer care se prezentă:

- Sunt locotenent-comandorul James Yaxley, adjunctul reprezentantului naval la Istanbul.

Domnul comandor Barker este plecat într-o misiune. Vă ascult. 

Vasile s-a prezentat şi el apoi l-a informat pe ofiţer despre naufragiul navei sale precum şi despre darul primit de la comandorul Thomlinson.

- Vreţi să spuneţi contra-amiralul Thomlinson.

- A fost avansat? Nu am ştiut, mă bucur pentru domnia sa.

- Pot să văd şi eu inelul?

- Desigur. Vasile l-a scos de pe deget şi i l-a înmânat. Ofiţerul l-a privit cu atenţie, apoi spre uimirea lui Vasile, a scos o lupă din buzunar şi a examinat ancora încrustată pe inel.

- Domnule căpitan-comandor voi aduce la cunoştinţa domnului contra-amiral sosirea dvs. şi voi cere instrucţiuni în ce vă priveşte. Va rog să-mi lăsaţi adresa unde locuiţi şi vă voi contacta imediat ce voi primi ordine de la Londra. Dacă aveţi nevoie de ceva în acest moment, vă rog să-mi spuneţi şi vă vom ajuta după posibilităţile noastre.

- Domnule Yaxley deocamdată ne descurcăm. Aştept cu nerăbdare răspunsul de la Londra.

- Domnule căpitan-comandor aşi avea o întrebare dacă permiteţi spuse ofiţerul.

- Vă rog.

- Văd că aveţi o decoraţie britanică, puteţi să-mi spuneţi când şi cum a-ţi primit-o?

- Înainte de război am fost guest-officer la Amiralitatea Britanică şi am servit sub comanda d-lui contra-amiral Thomlinson spuse Vasile, fără să menţioneze motivul primirii decoraţiei.

Yaxley nu mai comentă nimic şi se despărţiră.

În zilele ce au urmat l-au căutat pe Mustafa şi l-au găsit aşezat într-un fotoliu în faţa unei cafenele, scoţând nori de fum dintr-o narghilea. S-au bucurat mult de revedere şi au stat la taclale o noapte întreagă.

Răspunsul de la Consulatul Britanic a venit destul de repede. Vasile şi echipajul erau invitaţi să se angajeze în Royal Navy. 

Acesta a adunat echipajul şi le-a expus oamenilor perspectivele. I-a îndemnat să se angajeze, fiind cea mai rapidă cale de a scăpa de mâna lungă a sovieticilor.

- Ne vom întoarce în ţară când condiţiile se vor schimba şi nu vom mai fi în pericol.

Majoritatea au acceptat. După trei săptămâni se aflau la bordul unei nave Liberty în drum spre frontul din Pacific. Din păcate trei marinari au ales să se repatrieze. Cum au ajuns în ţară, au fost arestaţi şi predaţi autorităţilor sovietice. Din acel moment nimeni nu a mai auzit de ei. 

   Pentru ceilalţi, războiul s-a terminat în August 1945 când fiecare şi-a luat soarta în propriile mâini şi sau  împrăştiat în lumea largă.

Sfârșit.