Capitolul XXX   

Convoiul regal

La sfârşitul anului 1941, Stalin presat de evenimente a hotărât să arunce în luptă tot ce avea, mai puţin soba de gătit după spusele unui ofiţer sovietic. Astfel a luat fiinţă Regimentul 588 pentru bombardament de noapte format în întregime din femei, comandat de maiorul Evdokia Berşanskaia, dotat numai cu avioane biplan tip U-2 cunoscute si sub numele de “Kukuruznik” (vezi capitolul 14). Între anii 1928-1952 au fost construite peste 30.000 buc. Doar că femeile fiind pregătite în mare grabă, atunci când au fost trimise în luptă, cădeau ca muştele. Cu toate acestea pe frontul terestru au provocat pagube însemnate trupelor germane. Datorită tacticii de apropiere de ţintă cu motorul la ralanti, fiind auzibil doar ca un fâsâit, nemţii le-au poreclit “Vrăjitoarele nopţii”.

Vulturul era într-o patrulare de noapte la cca 100 Mm est de Anapa, când puţin după miezul nopţii a fost atacat de o formaţiune de cinci “kukuruznice”. Nu au fost luaţi prin surprindere întru-cât la un moment dat auziseră un bâzâit ca de viespe la înălţime fiind siguri că era vorba de un avion de observaţie. Fiind o noapte senină, puteau fi văzuţi cu uşurinţă de avioanele inamice, dar şi reciproca era valabilă. Avioanele s-au apropiat destul de încet, aşa că au avut timp să-şi ia măsurile necesare. Au început să arunce bombele care explodau la ceva distanţă de navă, doar una a fost foarte aproape împroşcând puntea cu un şuvoi de apă rece. La ordinul lui Vasile a fost aprins proiectorul şi le-au luat pe rând, doborând trei aparate, celelalte două fugind spre est. Unul din avioanele doborâte încă plutea pe apă nu departe de ei. Când l-au cercetat mai de aproape au constatat că cei doi ocupanţi fără urme de viaţă erau femei. Ulterior au mai avut ocazia să întâlnească avioane U-2 pe timpul nopţii, toate pilotate de femei.

Formaţie de avioane U-2.

Locotenentul pilot Marfa Ogureţcaia comandant al formaţiei de cinci avioane U-2, care atacaseră Vulturul, fugea cu coada între picioare spre siguranţa aerodromului de la malul mării. Era furioasă dar şi îngrozită. Plecase la atac fără să ceară aprobare de la regiment, în speranţa unei victorii uşoare. Se şi vedea lăudată şi decorată.

Apariţia Vulturului fusese semnalată de kukuruznikul de cercetare care comunicase simplu: navă inamică în poziţia… Dar ceeace o hotărâse să atace era radiograma submarinului M-62 care precizase: nava inamică românească Vulturul.

Comandantul submarinului Cpt. Rg.3 Malîşev, detectase Vulturul de la distanţă cu ajutorul binoclului Zeiss de captură de ale cărei performaţe era foarte mândru. Dar evitase cu mare grijă să se apropie. Nu uitase acea zi de groază când fusese depistat de Vultur şi hăituit până aproape de distrugere. Scăpase ca prin urechile acului coborând în imersiune până la 70m, mult peste limită. Coca trosnea din toate incheieturie, toate becurile se spărseseră iar din câteva conducte plesnite ţâsnea apa. Tuburile lans-torpile fuseseră decalibrate. Nu mai dorea o asemenea experienţă. Cu ce plăcere i-ar fi trimis acum cele două torpile, dar tuburile încă nu fusesera reparate iar să atace Vulturul cu tunul nici nu i-a trecut prin minte. Ar fi fost sinucidere curată. Aşa că de la o distanţă apreciabilă se ridicase la suprafaţă doar cât să semnaleze prezenţa navei, apoi la adâncime periscopică şi cu motoarele oprite pentru a nu fi descoperit, urmărea mersul Vulturului. Spera ca mesajul lui să alerteze escadrila de bombardiere care să trimită la fund pe bandit. Spre groaza lui, zări cele cinci kukuruznice care veneau la atac. O să le facă arşice gândi Malîşev. Lucru care s-a şi întâmplat.

La toate adunările comsomolului şi la instrucţia făcută la regiment, aviatoarele fuseseră învăţate, că tehnica românească este învechită, că românii sunt luptători slabi şi fără tragere de inimă să servească tagma capitaliştilor care conducea ţara lor. Cu asemenea învăţături în cap porniseră să facă praf pe români. Spre surpriza ei, dăduseră peste o navă extrem de bine înarmată, cu echipaj bine instruit şi curajos care-i distrusese grupa iar acum era în pericol ca acasă, să fie arestată din cauza pierderilor suferite, trei avioane doborâte şi unul avariat. Cu comandantul regimentului nu era de glumit. Abia acum se gândea că ele fiind lipsite de experienţă se aruncaseră în gura lupului. Şi acum îi mai tremurau mâinile amintindu-şi că se treziseră în faţa unei perdele de foc de o intensitate şi precizie ne-obişnuită, iar lumina proiectorului care pentru un moment o luminase ca ziua aproape că o orbise. Nici ea nu mai ştia cum reuşise să iasă din conul de lumină.

CSF către Vulturul.

În zona careului BH-4 este semnalat submarinul A-5 cu destinaţia cap Emine.

Şef St.M.

Comandor M.

Peste ziuă au fugărit submarinul semnalat prin radiogramă, dar care a avut şansa să scape nevătămat. Cu tot ajutorul primit de la Gâsca-5, nu au reuşit să-l  adauge la palmares. La amiază au detectat două mine plutitoare pe care le-au anihilat cu mitraliera, iar spre seară au zărit la orizont două nave rapide identificate ca fiind tip G-5, dar care au dispărut în viteză, Vasile considerând că nu ar fi avut şansa să le ajungă înainte de căderea nopţii nu a dat ordin de urmărire. La ora 22 când se apropiau de casă, au fost anunţaţi că o formaţiune de bombardiere de noapte se îndreaptă spre România. Se aflau la două mile de gura canalului când cinci bombardiere au atacat Sf. Gheorghe. Stricăciunile au fost minore, câteva bărci fiind scufundate de bombele căzute în Dunăre şi una percutând malul la doi paşi de Baterie a distrus un podeţ. Unul din bombardiere a fost doborât de antiaeriană. La întoarcere spre Nord-Est, au dat peste Vultur, dar ne-mai având bombe, au trecut mai departe. În schimb Vasile a prins în lumina  proiectorului cel mai mare bombardier din grup, identificat ca fiind un TB-7. L-au atacat cu tunurile Oerlikon şi mitralierele şi au avut satisfacţia să-l doboare. Probabil au atins unul din rezervoarele de combustibil sau vre-o bombă rămasă ne-lansată  pentru-că au văzut cum explodează în aer.

Bombardierul greu TB-7.

(Notă: bombardierul greu cvadrimotor TB-7, cunoscut şi sub denumirea de ANT-42 sau  PE-8, a fost proiectat de A.N. Tupolev şi  V.M. Petliakov.  Era dotat cu 4 motoare de câte 1000 Cp, viteza de croazieră 400 Km/h, plafon 9000m, autonomie 3600 Km, greutate la decolare 35 tone, echipaj 11, armament: 1 tun 20mm, 7 mitraliere 7,62mm,  4200 Kg bombe, singurul avion dotat cu aparate de respirat cu oxigen. A fost avionul personal al lui V.M. Molotov.  Au fost fabricate 97 buc.  şi pierdute 68.)

…………………………………

Încă de la începerea războiului, Antonescu a încercat pe toate căile să îndepărteze pe Regele Mihai, de armată şi popor. Ştiind că regele este iubit dorea ca la o eventuală victorie toate meritele să-i fie atribuite numai lui personal. Cu toate acestea Regele reuşea din când în când să evadeze şi să viziteze unităţile armatei. Astfel, după o vizită la o unitate de aviaţie de la Galaţi unde avea un prieten fost coleg de liceu, s-a urcat la bordul iahtului regal Luceafărul şi a plecat spre Sulina şi de acolo la Constanţa pentru a vizita flota. Mareşalul Antonescu se afla într-o vizită pe front aşa că a aflat de escapada regelui doar la întoarcere, când a făcut o criză de nervi luând la întrebări pe cei răspunzători. I s-a replicat foarte demn, că Regele Mihai I este conducătorul suprem al armatei cu gradul de Mareşal fiind învestit şi cu funcţia de Amiral putea să ordone oricui în România. Antonescu şi-a înghiţit mânia, dar s-a uitat urât multă vreme la cei consideraţi de el “vinovaţi”. Totuşi n-a îndrăznit să ia nici-o măsură împotriva lor.

Radiogramă primită la ora 11:00.

CSF către GICA

Astăzi ora 14.00 cu NMS Vulturul şi NMS Zăganul veţi fi prezenţi la Sulina pentru a prelua protecţia Convoiului Regal până la Constanţa. Supraveghere aeriană asigurată de hidro-escadrila 101.

Şef St.M.

Comandor M.

La ora 14   conform ordinului intrau pe şenalul navigabil al Sulinei. Trecând prin faţa portului au văzut iahtul Luceafărul care era însoţit de două vedete fluviale. Puţin mai în amonte au întors navele, Vulturul acostând în faţa iahtului iar Zăganul în pupa lui.

Sosirea celor două nave n-a trecut ne-observată. Regele stătea de vorbă cu comandanţii militari, la câţi-va paşi de iaht, când a auzit uruitul înfudat al celor patru motoare care i-a atras atenţia. A privit-o lung apoi a întrebat:

- Ce navă este aceasta? De unde vine?

Comandantul portului militar i-a spus că sunt navele GICA venite să acorde protecţie iahtului în drumul pe mare până la Constanţa.

- GICA? Ce unitate este aceasta? N-am auzit de ea. Nici navele astea nu le-am mai văzut.

Comandorul i-a explicat cât ştia şi el.

- Vreau să vizitez nava Vulturul, spuse Regele.

Aghiotantul regelui Jacques Vergotti, a protestat, spunând că timpul este prea scurt şi trebuie să ajungă la Constanţa. Regele l-a apostrofat:

- Taci Jacques, nu ştii ce vorbeşti; apoi s-a întors spre Negel Dumitru mareşalul curţii şi i-a spus:

- Vino cu mine.

În timp ce se discuta, un alt aghiotant a fugit la Vulturul şi a dat alarma:

- Majestatea sa vine să viziteze nava.

Vasile de-abia a avut timp să scoată pe punte marinarii de gardă şi să-l aştepte în capul pasarelei pe rege, că acesta a şi apărut:

- Majestate sunt Lt-Cmd. Vasile J. comandantul navei de patrulare Vulturul la ordinele dvs.

Majestatea sa i-a întins mâna şi a spus:

- Lasă protocolul d-le Comandant, sunt un simplu vizitator şi cu permisiunea d-tale doresc să vizitez această frumoasă navă.

- Dorinţa dvs. Majestate este ordin pentru noi.

Regele a vizitat nava, oprindu-se cel mai mult în sala maşinilor unde s-a arătat entuziasmat de motoare şi văzând pe cel de al cincilea a întrebat la ce foloseşte dacă celelate sunt în tandem. Auzind că este cu sistem silenţios a exclamat:

- Formidabil. Te poţi furişa lângă duşman şi el să nu aibă habar... Aţi folosit acest motor în misiuni?

- Desigur Majestate.

A vizitat amănunţit toată nava, iar pe comandă s-a aşezat în scaun studiind instrumentarul de bord. A privit timona, compasul şi a spus:

- Negel, anunţă pe ceilalţi, noi mergem cu Vulturul iar ei să ne urmeze. Apoi s-a întors spre Vasile:

- Ce viteză de croazieră are nava?

- 50 Nd Majestate.

- Oo... excelent. Vreau să vizitez şi baza voastră, am înţeles că este în drum.

- Da majestate, la Sf. Gheorghe.

Prin chepeng urcă Negel care spuse:

- Majestate Jacques este furios rău. Vrea să vină cu noi.

- Refuzat. Sunt sătul de cicăleală. Spune-i că trebuie să aibă grijă de suită...

Mareşalul Palatului cu un zâmbet pe figură se retrase să transmită ordinul. Era mulţumit... Între cei doi exista o urmă de rivalitate. Mareşalului Palatului, aghiotantul i se părea cam prea obraznic. (Fapt constatat şi de alţi ofiţeri superiori, astfel că peste ceva timp, Antonescu a semnat un ordin de trimitere pe front, pentru a-l mai disciplina puţin…).

La ora 13,40 au plecat de la cheu iar după ieşirea la mare, au mărit viteza la 17 Nd, cea  maximă a iahtului regal.

- Aici Barza spuse Vasile.

- Aici Gâsca-1. Vă recepţionez 5/5.

- Gâsca-1 am plecat la drum. Condorul se găseşte la bordul nostru. Vom face o întrerupere la baracă.

- Ah… Apoi făcu o pauză ne-ştiind cum să reacţioneze. Confirm. Vom fi la datorie.

- Cu cine vorbiţi? întrebă Regele.

- Cu hidroavionul care ne asigură protecţia aeriană. Colaborăm întotdeauna.

- D-le Comandant, vreau să trimit o radiogramă pentru Luceafărul şi pentru Divizia de Mare Constanţa.

- La ordin Majestate. Vasile deschise interfonul şi spuse:

- Puiu-M… adică… Lt. Bordea să vină pe comandă pentru o radiogramă.

Prin chepeng urcă Puiu-Mami roşu la faţă de emoţie:

- La ordin Majestate.

- Te rog scrie:

Către Divizia de Mare, N.M.S. Luceafărul, N.M.S. Zăganul, spre ştiinţă CSF Galaţi.

Din ordin, N.M.S. Vulturul va face escală la baza Sf. Gheorghe pentru o oră, apoi va continua drumul. Restul convoiului va urma drum direct C-ţa. Semnat: Mihai I, Amiral al Marinei Regale Române.

- Cred că o transmiţi cifrată?

- Desigur Majestate.

- Mulţumesc.

După ce Puiu-Mami coborî, apăru pe Comandă Lupu, care văzând două persoane străine se apropie îi mirosi apoi dădu din coada şi ridică ochii la Rege.

- Majestate spuse Vasile, permiteţi să vă prezint pe Lupu, membru al echipajului nostru.

- Interesant, un câine marinar încă n-am văzut. După cum se uită la mine, cred că n-are nimic împotriva prezenţei mele la bord...

- Nu Majestate. Înţelege mai multe decât arată... Apoi Vasile-i spuse în câteva cuvinte povestea Lupului.

Regele se aplecă şi mângâie pe cap câinele, care mişcă prietenos din coadă.

- Ieremie, cafele şi răcoritoare pe Comandă.

- Am înţeles.

Aproape imediat, Ieremia urcă cu un ibric cu cafea aburindă urmat de ajutorul de bucătar cu pahare cu limonadă de la gheaţă.

Majestatea sa se servi cu plăcere şi cu cafea şi cu limonadă.

- Blăjane, anunţă baza spuse Vasile.

- Înţeles.

Blăjan coborî la Cabina Radio şi ceru lui Prodean să-i facă legătura în fonie cu Genaru. Acesta apăru aproape imediat şi spuse:

- Am primit radiograma. Chiar vine?

- Da. Pregăteşte repede totul, că sosim imediat.

- Am înţeles. O surpriză de proporţii...

Iahtul Regal Luceafărul în 1942.

(Notă: Iahtul de lux a fost construit în anul 1930 la şantierul naval John Brown & Co pentru Lady Anie Joule cu numele de “Nahlin”. În anul 1937 a fost cumpărat de România pentru Regele Carol al II-lea şi rebotezat “Luceafărul”. Iahtul are un deplasament de 2107 tone, o lungime de 89,3m, lăţime 10,98m, pescaj 4,42m. Echipat cu două motoare cu turbine Brown-Curtiss de câte 2200 CP fiecare, dezvoltă o viteză de croazieră de 17,4 Nd. Este dotat  cu pilot automat. Numărul maxim de persoane admise la bord – 351. În anul 1948 a fost rebotezat Răsăritul, apoi Libertatea. După ce a fost lăsat în părăsire mai mulţi ani, în 1999 a fost vândut de o şleahtă de  nemernici cu suma derizorie de 265.000$. A fost restaurat complect între anii 2005-2010 şi a revenit la vechiul nume “Nahlin” fiind înmatriculat sub pavilion britanic. În prezent valoarea lui de piaţă este de 44 milioane de dolari!)

Maiorul Genaru alertase pe toată lumea, astfel că în momentul în care Vulturul intra cu viteză redusă pe şenal, o gardă de artilerişti înşirată pe malul din faţa Bateriei dădu onorul iar la pontonul principal al comunei o mulţime de săteni şi copii fluturând flori şi steguleţe tricolore strigau “Trăiască Regele”.

La pontonul exterior al bazei era o gardă de onoare, Cezărică cu trompeta lui dădu Onorul la Amiral, apoi maiorul Genaru flancat de Căpitanul B. şi alţi ofiţeri ai bazei, dădu raportul. Regele strânse mâna lui Genaru iar apoi se adresă Căpitanului B.:

- Ce faci Bebe?

- Mulţumesc Majestate foarte bine.

- De când eşti aici?

- De câteva luni Majestate.

- Mai bine decât la Bucureşti?

- Mă simt excelent Majestate.

În urma acestui scurt dialog, prestigiul Căpitanului B. urcă vertiginos.

Apoi trei eleve în costum naţional însoţite de domnişoara directoare, oferi Majestăţii Sale tradiţionala pâine şi sare.

Regele vizită toată baza, se interesă de centrul pentru interceptarea radiocomunicaţiilor, gustă din mâncarea soldaţilor, apoi se îndreptă spre Vultur.

La plecare lăudă unitatea:

- Sunt fericit că am avut ocazia să vizitez această unitate de elită. Domnilor ofiţeri vă felicit. Aveţi o unitate de toată lauda şi vă mulţumesc pentru primire.

Regele urcă la bord, apoi în sunetele imnului regal lansat de trompeta lui Cezărică, Vulturul se îndepărtă de ţărm, ieşi la mare şi luă drumul Constanţei.

- D-le Comandant spuse Regele. Te rog să aprobi ca marinarul brevetat Mihai I să treacă la timonă.

- Vasile surprins, nu avu altceva de făcut decât să aprobe această cerere…

Regele cu ochii scânteind de plăcere puse mâna pe cavile apoi ceru informaţii privind capul compas. Deschise tubul portavoce şi chemă:

- Sala maşinilor.

- La ordin d-le Amiral.

- Ce viteză avem?

- 20 Nd d-le Amiral.

- Ridică până la viteza de croazieră.

- La ordin d-le Amiral.

La jumătatea drumului ajunseră din urmă convoiul pe care-l depăşiră repede în sunetele sirenei. Când ajunseră la o milă de Constanţa, Vasile ordonă ridicarea pavilionului amiralului la catarg şi aproape imediat fură întâmpinaţi de două torpiloare, iar Regele predă cu regret timona spunând:

- D-le Comandant sunt fericit. Vă mulţumesc la toţi pentru ospitalitate şi că mi-aţi dat prilejul să petrec o zi minunată. N-am să uit nici-odată. Înainte de coborâre a semnat în Cartea de Onoare a navei.

Un an mai târziu Majestatea Sa a încercat să mai petreacă o zi la bordul Vulturului, dar nu a mai fost posibil. Pentru capturarea sau distrugerea Vulturului, sovieticii puseseră o recompensă. Regele a înţeles şi nu a insistat, dar a transmis o radiogramă întregului echipaj, urându-le succes în luptă şi viaţă lungă.

Urmează:
Tunelul.