Capitolul XXV

Operaţiunea  Abhazia

   Locotenentul major Valentin Diacenco, ucrainean originar din Tiraspol, după terminarea şcolii medii de 10 clase fusese recrutat de NKVD şi trimis doi ani la Şcoala Militară din Kirov. După absolvire fusese numit în diverse funcţii mărunte pe la sediile organizaţiei. Datorită zelului de care dăduse doavadă, fusese avansat în grad şi în urmă cu doi ani fusese numit comandantul lagărului de re-educare nr. 1921 de lângă Soci. Avea sarcina disciplinării şi re-educării duşmanilor poporului sovietic, formaţi mai ales din criticii fericitului regim comunist şi ai tătucului Stalin. După începerea războiului, mare parte din duşmanii poporului sovietic fuseseră eliberaţi şi încadraţi direct în Armata Roşie, deveniţi brusc luptători devotaţi şi patrioţi adevăraţi iar lagărul de re-educare fusese transformat în lagăr de prizonieri.

Locotenentul major, membru al  Comsomolului se considera pe sine, un om bun sufletist şi un patriot adevărat. N-ar fi atins nici-odată vreun deţinut, nici măcar cu o floare. Pentru lucruri mai “delicate”  îl avea la îndemână pe sergentul major Egor Dodonov, un malac de doi metri cu creier de găină care avea permanent la el un ciomag din lemn tare, pe care-l folosea pentru “mângâierea” celor socotiţi recalcitranţi.

Acum aşezat la masa din biroul său situat în apropiere de poarta lagărului, după ce făcuse un control al posturilor de pază, bea vodka direct dintr-o sticlă şi ronţăia peşte afumat şi castraveţi  muraţi. Auzea zgomotul înfundat al exploziilor produse de bombardamentul de la Soci, dar nu era îngrijorat. Eroicii aviatori sovietici vor alunga avioanele inamice care vor fugi în mod ruşinos. Era trecut bine de miezul nopţii şi cu mintea înceţoşată de alcool privea uşa de la intrare care se deschidea încet. Se întreba cum putea o uşă să se deschidă singură şi până să se dumirească se auzi un plomp, în frunte înflori o găurică, scăpă capul pe masă şi adormi pentru totdeauna.

Şi Vlad Voronin miliţianul din satul vecin Bagrîpş aflat peste râul Rece, se considera un om bun. Doar era păzitorul liniştii şi ordinii sovietice pe raza satului. Se considera un om conştiincios, adevărat patriot. Avea o singură deficienţă, era foarte curios. Doar curiozitatea îl indemna ca după lăsarea întunericului să cutreiere pe ascuns satul şi să tragă cu urechea pe la feresterele şi uşile sătenilor, doar doar va auzi ceva interesant. Vre-o critică sau vorbă urâtă aruncată la adresa tovaraşului secretar de partid sau la adresa tovarăşei preşedinte al colhozului, adică propriei soţii sau doamne fereşte la adresa conducerii de partid şi de stat. Datorită acestei curiozităţi se întâmplase ca vre-o 3-4 săteni, din colhoznici harnici să devină pensionari ai lagărului de peste râu, în urma rapoartelor scrise şi trimise de tovarăşul Voronin conducerii miliţiei de la Soci.

Tot curiozitatea-i ne-stăvilită îl mânase în acea noapte să încerce să dea peste un cuplu care se întâlnea pe ascuns. Aflase că Vova artelnicul pescarilor se întâlnea cu Galea contabila colhozului, locul lor preferat fiind într-o lotcă destinată pescuitului. L-ar fi bucurat mult să-i amendeze pentru că circulaţia după ora 22 era interzisă. Şi cu ce plăcere ar fi ascultat el cum ar fi criticaţi cei doi în şedinţa comsomolului local. Şi tot curiozitatea îl va face pe vigilentul sergent major de miliţie Voronin, să nu mai apuce pensia. În momentul în care se apropiase tiptil de pontonul la care erau legate bărcile, din noapte se ridicase în faţa lui o siluetă întunecată, după care nu mai ştiu nimic.

Barca grupei a 6-a condusă de caporalul Necula, ajunse prima la ţărm la pontonul satului. Se strecură între două bărci, caporalul şi un infanterist debarcară şi aplecaţi păşiră pe mal. În acel moment au văzut o siluetă care se apropia încet de ponton. S-au aruncat pe burtă şi când silueta se apropie, caporalul se ridică încet şi înfipse pumnalul în pieptul intrusului, care rămase o clipă în picioare apoi începu să se prăbuşească fără să scoată măcar un oftat. Caporalul îl prinse în braţe şi-l lăsă încet la pămânr. Pipăi carotida victimei şi constată moartea acestuia.  Se îndreptară spre sat unde găsiră destul de repede stâlpii cu cablul telefonic pe care-l tăiară în mai multe locuri, apoi se retraseră la barcă.

Pe malul opus, primul debarcă Blăjan cu grupa lui, apoi sergentul Haţieganu urmaţi de celelalte bărci. Erau aşteptaţi de agentul Taso, care-i salută.

- La bordul şalupei de la debarcader era un singur soldat în timonerie pe care l-am anihilat eu. Să nu vă atingeţi de şalupă că-mi trebuie mie, spuse Taso.

Imediat se îndreptară cu grijă şi în cea mai mare linişte spre poarta lagărului situat la 100m de ţărm. Lunetistul urmat de un infanterist o luă la dreapta, găsi repede un punct favorabil şi cercetă primul turn de pază. O siluetă stătea cu spatele spre exterior. Ridică cu grijă carabina cu lunetă şi amortizor de zgomot şi apăsă pe tragaci. Se auzi un plomp uşor şi silueta alunecă pe podeaua turnului rămânând nemişcată. Se deplasară cu grijă spre spatele lagărului, unde rezolvară problema tot aşa de uşor. Cea de a treia santinelă fu lichidată după cel mult un minut. Dar porţiunea din stânga lagărului era luminată de la o baracă apropiată, aşa că o luară înapoi spre intrare. Blăjan era întins pe burtă la trei metri de poartă. Nici santinela de la ultimul turn nici cea de la poartă nu se vedeau. Blăjan îi făcu semn caporalului, apoi ridică o piatră şi o aruncă în peretele gheretei. Santinela ieşi repede afară, iar cel din turn  care stătea aşezat se ridică în picioare să vadă de unde vine zgomotul. Se prăbuşiră amândoi, unul de glonţul lunetistului, celălalt de glonţul Lugerului cu amortizor din mâna lui Blăjan.

Sergentul se ridică, se apropie de poarta făcută dintr-un cadru de lemn acoperit cu plasă de sârmă, o cercetă cu grijă, găsi încuietoarea, o stropi cu ulei dintr-o sticluţă, la fel făcu şi cu balamalele. Împinsă uşor poarta se deschise fără nici-un zgomot.

Lagăr sovietic de prizonieri – 1942.

Blăjan înaintă primul spre baraca comandantului. Se ridică pe vârfuri şi se uită cu grijă pe geam. Comandantul era cu sticla la gură, i se vedea omuşorul mişcându-se în ritmul înghiţiturilor. În timp ce sergentul alerga spre baraca soldaţilor, Blăjan apăsă uşor pe clanţă, uşa se deschise încet şi îl surprinse pe comandant care se uita cu gura căscată spre uşă. Glonţul îl lovi fix în frunte.

Sergentul introdu-se un furtun subţire pe sub uşa barăcii soldaţilor, deschise o butelie şi dădu drumul la gazul somnifer în interior. Spre capătul barăcii văzu o fereastră întredeschisă şi repetă operaţiunea cu altă butelie. Aşteptă un minut, după care îşi puse masca de gaze pe faţă şi deschise uşa. De o parte şi de alta erau paturi pe care dormeau soldaţii. Dar pe interval, văzu un individ solid, care cu un pistol în mână se străduia să nu se prăbuşească. Sergentul nu ezită nici-o clipă şi-i trimise două gloanţe. Apoi verifică fiecare pat. Nu mai mişca nimeni. Ieşi afară şi puse un infanterist la uşă.

- Dacă mişcă vre-unul, împuşcă-l.

În acest timp, Blăjan se îndreptă spre baraca ofiţerilor prizonieri. Aici în faţa uşii îl găsi pe Taso.

- D-le căpitan, înăuntru sunt ofiţerii români dar şi doi germani. Unul din cei doi este al meu.

- Care-i ăla?

- Un colonel, Standartenführer SS Dieter Neun. Un ucigaş. O problemă personală.

Blăjan nu văzu nici-un motiv pentru care să-l refuze pe Taso.

- Deschiseră uşa şi la lumina lanternelor găsiră patru ofiţeri români, un german maior în uniforma Wehrmachtului şi celălalt  german în uniformă SS. Taso fără un cuvânt se îndreptă spre SS-ist, îi legă mâinile la spate şi-l scoase afară din baracă. Acesta nu înţelegea nimic din ce se întampla aşa că nu protestă. Taso îl duse la debarcader îl urcă în şalupă, unde-i legă şi picioarele şi-i puse un căluş în gură. Apoi se re-întoarse în lagăr si începu sa adune armele paznicilor. Blajan îl văzu şi ordonă unor infanterişti marini să-l ajute. Apoi Blăjan scoase afară ofiţerii Biroului-2 uluiţi şi le spuse că au fost eliberaţi de trupe române şi-i trimise cu un infanterist la bărci să fie îmbarcaţi pe Vultur. Ofiţerul german se dovedi ai fi maiorul Hans Grauerman din FHO*. În baraca soldaţilor, au fost găsiţi 34 de soldaţi şi sub-ofiţeri români din diferite arme. Fură duşi la bărci şi transportaţi la bordul celor două nave. La întoarcere, bărcile aduseră “marfa” pentru Taso. Acesta desfăcu capacele lăzilor, se uită înauntru şi spuse:

- Este în regulă. V-aţi ţinut de cuvânt.

Sergentul îi întinse o foaie de hârtie şi-l rugă să semneze de primire. Taso zâmbi şi spuse:

- Birocraţia?... Apoi întrebă cu ce nume să semneze.

Sergentul răspunse:

- Treaba ta, semnătură să fie.

Apoi lăzile fură îmbarcate la bordul şalupei. În baraca 6, găsiră conserve cu alimente, lăzi cu muniţie şi o mitralieră Degtiarev DP-27. Îl chemară pe Taso şi-i arătară armamentul. Taso se scărpină în cap dar spuse:

- Dacă mă ajutaţi iau mitraliera şi ceva conserve.

Sergentul Haţieganu îl chemă deoparte pe Blăjan şi-i spuse:

- D-le căpitan în baraca 5 sunt deţinuţi civili. Ce facem cu ei?

- Sunt mulţi?

- Vre-o 20-25.

- Îi lăsăm aici. Nu putem face nimic pentru ei. Atenţionează-i să nu iasă din baracă timp de două ore. Minaţi numai barăcile 1 la 4, grupul electrogen şi turnurile de pază. Magazia şi baraca 5 rămân în picioare. Aranjaţi ceasurile minelor să explodeze peste o oră.

Taso se apropie de Blăjan îi intinse mâna şi-i mulţumi pentru ajutor.

- Şi tu ne-ai fost de mare ajutor, aşa că mulţumirile noastre.

Îşi strânseră mâinile şi se despărţiră. Taso urcă la bordul şalupei, porni motorul şi plecă în amonte pe Râul Rece. Din acel moment nimeni nu a mai auzit de agentul Taso. Doar mai târziu se auziră zvonuri despre un grup de partizani care acţiona în spatele frontului german vânând SS-işti, în special ofiţeri. În mod surprinzător Taso nu a trădat grupul Abwehr de la Şlîpra. Acesta va acţiona până la începutul lui martie 1944 când va fi evacuat de Kriegsmarine probabil în urma căderii amiralului Canaris.

(Notă: După atacarea URSS de către Germania, pentru început popoarele subjugate de sovietici i-au primit bine pe nemţi. Sperau să-i scape de Stalin şi de comunism. Dar o dată cu începerea atrocităţilor la adresa populaţiei civile, aceştia le-au întors spatele şi foarte mulţi s-au înrolat în grupările de partizani. Pierderile germane suferite din cauza partizanilor au fost uriaşe. Acesta a fost încă unul din motivele prentru care Germania a pierdut războiul.)

Blăjan ordonă retragerea, trimise un semnal peste râu bărcii 6 şi ajunseră la bord cu bine. Toată operaţiunea durase 55 de minute.

Vasile a dat ordinul de plecare:

- Sala maşinilor, încet înainte, măreşti viteza treptat până la 31 Nd.

- Timonier cap compas 270*.

- Înţeles 270*.

- Barza-2 aici Barza.

- Recepţie.

- Plecăm. Cap compas 270*. Măreşti viteza treptat până la 31 Nd. Urmăreşte lumina albastră din pupa şi păstrează distanţa două ancabluri.

- Confirm.

- Serveşte pasagerii cu sendviciuri şi câte o cană cu rachiu, să-şi mai vină în fire.

- Confirm.

- Bucătăria.

- La ordin.

- Toţi pasagerii să primească sendviciuri şi câte o cană cu rachiu.

- Înţeles. Pot să dau şi la echipaj?

- Poţi, dar fără rachiu. Trimite şi pe comandă câteva.

- Am înţeles.

La ora 1,30 erau în drum spre casă. După o oră din spre ţărm se văzură câteva explozii, dar sunetul era îndepărtat. Lagărul sărise în aer.

Vulturul către C.S.F.

Misiune îndeplinită. Au fost eliberaţi 4 ofiţeri, 34 soldaţi şi sub-ofiţeri, 1 ofiţer german.

Cdt. Cpt. Vasile J.

C.S.F. către Vulturul.

Felicitări pentru îndeplinirea misiunii.

Prizonierii eliberaţi vor fi debarcaţi şi predaţi Comandamentului Diviziei de Mare  Constanţa.

Şef St. M.

Comandor M.

- Barza aici Gâsca-3, suntem la nivel superior, ne apropiem de voi.

- Bună dimineaţa aici Barza. Bucuroşi să te auzim.

- Nimic de semnalat până acum. Aseară la ora zero pe continent a început un mare dans. Cred că drumul va fi pustiu.

- Sperăm.

Duminică la ora 12,20 NMS Vulturul şi NMS Zăganul au ancorat la debarcaderul Portului Militar Constanţa unde au predat prizonierii eliberaţi. Apoi s-au retras la baza lor de la Sf.Gheorghe. După două zile, au primit o radiogramă de la M.St.M. al Marinei Regale, în care se aducea la cunoştinţă că unitatea GICA a fost citată prin ordin de zi, pentru îndeplinirea cu succes a operaţiunii Abhazia.