Capitolul XXXIV 

Drumul cromului

   După cum scriam într-un capitol precedent, înafara războiului militar se ducea şi un război pe resursele necesare industriei de armament. Pe de-o parte SUA şi Marea Britanie pe de alta Germania. Dar şi URSS care chiar dacă făcea parte din alianţă şi primea un ajutor important în tehnică militară, i se refuza accesul direct la resurse minerale necesare propriei industrii de armament. De unde şi războiul economic surd, dus între cele trei părţi. O sursă de aprovizionare era Turcia neutră care avea în subsol multe metale rare, în special crom. Aici era o luptă acerbă între URSS şi Germania dusă prin intermediul serviciilor secrete. Simpatia turcilor înclina către Germania, dar nu puteau ignora URSS-ul care era chiar la frontiera lor. Astfel că serveau amândouă ţările, în mai mică sau mai mare măsură. Germania se aproviziona cu crom şi alte metale rare de la minele din regiunea Bursa, făcea transportul pe calea ferată prin Bulgaria aliată ferită de atacuri aeriene, evitând transportul naval prin Marea Neagră unde pândeau submarinele inamice, iar URSS de la minele de la Kop Dag din apropiere de Erzurum tot pe calea ferată  direct peste frontiera comună. Problema URSS-ului era dificultatea transportului, întru-cât înainte de graniţă pe o distanţă de 130 de Km Turcia avea cale ferată cu ecartament îngust de 750mm între localităţile Sarikamîş şi Kars, astfel că marfa trebuia transbordată de două ori, lucru ce îngreuna foarte mult transportul. Pe de altă parte Germania acţiona pe toate căile pentru a împiedica aprovizionarea URSS-ului. Aşa că, s-a încercat sabotarea căii ferate imediat după graniţa Turco-Sovietică prin distrugerea podului feroviar de la Ahurik.

Gara Kars - tren pe calea ferată îngustă, anul 1940.

Iniţiativa sabotajului a aparţinut lui Walter Schellenberg unul din şefii SD-ului, astfel că într-o dimineaţă cinci “turişti” din Einsatzgruppen, înalţi, blonzi şi bine făcuţi au debarcat în gara din Istanbul şi s-au prezentat la Consulatul Germaniei. Acolo li s-a făcut cunoştinţă cu un “colaborator” cetăţean turc, care în schimbul unei sume importante de bani şi-a luat angajamentul să-i conducă şi să le faciliteze trecerea graniţei turco-sovietice. Consulatul a aşteptat în zadar întoarcerea celor cinci agenţi, care au dispărut pur şi simplu. Nici călăuza lor n-a mai dat vre-un semn de viaţă, cu toate că un funcţionar al consulatului putea jura că l-a zărit pe colaborator după vre-o două săptămâni coborând dintr-o maşină neagră şi intrând într-o instituţie de stat.

În urma eşecului operaţiunii organizate de SD, s-a luat hotărârea ca acţiunea să fie încredinţată Abwehr-ului. Astfel că vechea noastră cunoştinţă Oberst Kohlrab s-a adresat din nou MRR cu o cerere de “colaborare”. 

Într-o dimineaţă, Vasile şi Blăjan au fost convocaţi la Comandament unde au dat ochi cu maiorul din Biroul-2, inspectorul SSI şi ofiţerul Abwehr-ului.

- Domnilor, cuvântă căpitanul, de la St. M. al Marinei am primit ordin să executăm o misiune de transport al unor agenţi ai Abwehr. Singura dificultate o văd în faptul că agenţii vor trebui debarcaţi pe teritoriul Turciei.

- Fără “viză de intrare”, glumi inspectorul SSI. Oberst aveţi cuvântul.

- Trebuie transportaţi trei agenţi, care au de îndeplinit o misiune foarte importantă pentru Führer şi pentru Germania. Din acest motiv am apelat la dvs., pentru-că sunteţi singurii care puteţi asigura debarcarea lor în bune condiţii, încercă să-i perie colonelul. Locul pentru debarcare est situat la 15 Km E/N/E de portul Rize, în punctul numit Bozukkale, cu coordonatele 41°03′36″N si 40°37′48″E. La aproape un Km în interior se găseşte un castel părăsit, unde îşi vor găsi adăpost agenţii noştri înainte de plecarea în misiune. Aveţi aici o hartă a locului, precum şi mai multe fotografii. Desigur, debarcarea trebuie sa aibă loc noaptea.

- Mdaa, spuse Blăjan. O adevarată fericire... Şi dacă dăm de marina turcă? Spunem scuzaţi şi plecăm în vârful picioarelor?

- Cea mai apropiată bază navală este la Samsun la aproape 300 Km distanţă iar în localitatea de frontieră Sarp există doar şalupe de patrulare şi nu coboară spre Rize. Riscul de întâlnire este minim.

- O să avem nevoie de sprijinul escadrilei de hidro-observaţie, spuse Vasile.      

Peste două zile în jurul orei 12, Vulturul ieşea pe gura Dunării îndreptandu-se spre E/S/E.

- Timonier, cap compas 112,5*.

- Sala maşinilor, viteza 50 Nd.

În careu, cei trei agenţi germani erau întinşi pe nişte saltele. Refuzaseră să stea în cazarma gradaţilor. Se deosebeau mult de oamenii SD-ului. Îmbrăcaţi în surtuce negre din pănură, aveau pe cap câte un fes şi mai important, erau bruneţi şi prezentau niste mustăţi stufoase. Mai mult, doi dintre ei vorbeau limba turcă. Bagajul îl aveau în trei saci din cânepă, pe care îi purtau în spate ca pe nişte ruck-sacuri. 

 Înainte de plecare, Capitanul B., le înmânase situaţia submarinelor din Marea Neagră. Chiar în drumul lor era semnalat submarinul Щ-213. La ora 12,45 sonarul detectează semnale puternice provenind de la un obiect aflat la 11 Mm travers de Constanţa, la o adâncime de 30m. Vasile trimite torpilorii la pupa navei şi lansează 12 încărcături de adâncime. Semnalul dispare, iar Vulturul îşi continuă drumul. Ulterior s-a aflat că în acel loc a fost scufundat submarinul Щ-213, de o mină conform afirmaţiilor  sovietice. Doar că în acea zonă nu se găseau instalate mine marine. Deci mai mult ca sigur isprava se datoreşte încărcăturilor lansate de pe NMS Vulturul.

Seara cu o oră înainte de miezul nopţii Vulturul era la 5 mile de ţărmul Turciei, navigând cu motorul silenţios. Vasile cerceta prin binoclul de noapte ţărmul uşor luminat de stele unde nu se vedea nici-o mişcare.

- Secundule, pregăteşte două bărci pentru debarcarea agenţilor.

S-au apropiat până la două ancabluri au stopat maşina şi au lansat cele două bărci conduse de plutonierul Stan şi de sergentul Stănilă. Ca de obicei, după lansare au întors nava cu pupa spre mal şi au aşteptat întoarcerea bărcilor.

După mai puţin de o jumătate de oră, bărcile s-au întors, le-au urcat la bord şi Vasile a dat ordinul de plecare.

- Cum a fost Stane?

- Raportez, i-am debarcat direct la mal, nici măcar nu s-au udat la picioare. Tipii au dispărut în întuneric fără să spună măcar mulţumesc.

- Ei multe mai vrei şi tu Stane, bine că am scăpat de ei şi nu trebuie să-i recuperăm, spuse Blăjan.

Cei trei agenţi, au reuşit să ajungă la podul cu pricina, l-au minat şi s-au retras din nou în Turcia. Doar că podul fiind foarte solid construit, pagubele iscate de explozie nu au fost prea mari, astfel că peste nici două săptămâni, trenurile îl traversau din nou. Posibilitatea  de aprovizionare din Turcia fiind nesatisfăcătoare, Uniunea Sovietică a căutat în continuare şi alte surse şi rute de aprovizionare.

- Puiule, radiogramă la CSF: Misiune îndeplinită, spuse Vasile.

Dimineaţa dupa ora 8 când făcuseră deja peste 300 de mile, au fost apelaţi:

- Barza aici Gâsca-3.

- Aici Barza, recepţie.

- Mi-a trebuit ceva timp să vă găsesc şi văd că aţi terminat plimbarea.

- Ei mai avem ceva până s-o terminăm. Ce este nou prin zonă?

- Câteva bărci pescăreşti la 5 mile nord de Trabzon, altceva nimic.

- Bine, dacă observaţi ceva, ne apelaţi.

La ora 12 când erau aproape de casă au primit o radiogramă:

CSF către Vulturul:

Mesaj de la hidro-ecadrila 101: Raţa-4 descoperit pe mare în Nordul golfului Oozkaia, coordonate - 45°32′37.9″N si 32°40′28.3″E, barcă cu naufragiaţi, posibil români. În apropiere şlep pe cale să se scufunde. Luaţi cap compas şi încercaţi salvarea lor.

Şef St.M.

Comandor M.

- Puiule, confirmă primirea mesajului şi schimbarea de cap.

- Gâsca-3 aici Barza.

- Recepţie.

Vasile explică despre ce este vorba ş-il rugă să-i ajute în găsirea bărcii.

- Nici-o problemă. O să mergem la Coteţ pentru boabe şi ne întâlnim în apropierea punctului.

Au ocolit pe departe zona Sevastopolului, dar când să spună ca n-au fost observaţi, la distanţă a apărut o steluţă argintie.

- Comanda aici observatorul.

- Spune.

- Avion de cercetare la N/E, înăltime 3500m.

- Confirm, stai cu ochii pe el.

- Secundule, dă alarma de luptă. Toată lumea la posturi.

- Sala maşinilor, viteza 15 Nd.

Blăjan care supraveghea cerul prin binoclu, spuse:

Este un hidroavion bi-motor. Face un rondou, cred că vrea să ne atace din prova.

- Stai cu ochii pe el, să vedem ce intenţii are.

- Aici observatorul, inamicul a coborât la 2500m.

- Ne-a ajuns din urmă, spuse Blăjan. Atenţie, lansează bombele.

- Sala maşinilor, acum, viteza maximă!

 Stratagema a prins din nou, bombele explodând în urma navei la peste două ancabluri distanţă.

- Vine în picaj, are intenţia să ne atace cu mitralierele.

- Artilerist şef, fii gata.

- Am înţeles.

Hidroavionul cobora în viteză şi la 500m deschise focul. Câteva gloanţe se auziră cum pocneau în bordaj.

- Artileristule, foc cu toată artileria.

Din prima salvă hidroavionul fu atins şi motorul din dreapta luă foc. Pilotul degajă strâns, încercând să se îndepărteze, dar alte proiectile îl ajunseră şi se prăbuşi în mare la câteva ancabluri distanţă.

- Opriţi focul.

- Sef de echipaj, raportează avariile, spuse Vasile.

- Un servant de la Oerlikonul 1 este rănit şi mai multe urme de gloanţe pe punte.

- Sanitarul să se ocupe de rănit.

- Timonier direcţia spre epava hidroavionului.

Când se apropiară, constatară că botul aparatului era distrus total, din carlinga piloţilor nu mai rămăsese nimic întreg, mitraliera din spate era sub apă, iar mitraliorul din carliga de pe fuselaj se străduia să iasa afară. Cu un ultim efort reuşi să sară în apă şi să se îndepărteze, în timp ce aparatul se scufunda încet.

- Şef de echipaj, dă la apă o barcă şi recuperează rănitul.

Hidroavion sovietic GST.

(Notă: Hidroavionul GST a fost construit după o licenţă americană Consolidated PBY Catalina în anul 1939, iniţial destinat pentru transport, apoi transformat pentru observare şi bombardament uşor. Avea două motoare de 950 CP fiecare, viteza de croazieră 200 Km/h, plafon 5300m, autonomie 4300 Km, echipaj 7, armament: 4 mitraliere de 7,62mm, 1000 Kg bombe. Au fost produse 12 buc, din care 11 au constituit escadrila de hidro-observare de la Sevastopol. Toate au fost pierdute,   doborâte sau distruse la sol.)

Din spusele mitraliorului aflară că este vorba de un hidroavion tip GST care face parte din escadrila de la Sevastopol. Mai mult nu putură afla, pentru-că acesta îşi pierdu conştienţa din cauza rănilor.

Vulturul luă din nou cap-compas direcţia iniţială.

- Şef de echipaj, toată lumea să primească hrană rece. Dacă prizonierul şi-a revenit, daţi-i şi lui.

- Ieremie, vino pe comandă cu cafea şi sandviciuri. 

- Barza aici Gâsca-3. Suntem în zonă. Ne deplasăm la locul faptei să vedem ce găsim. Staţi pe recepţie.

- Confirmat Gâsca-3.

Peste două ore cu ajutor aerian au găsit barca naufragiaţilor. Era ocupată de 4 români membri ai echipajului şi 6 soldaţi nemţi. Moto-şlepul Danubius transporta un tractor şi un autotun spre o unitate germană de la Armiansk, când au dat peste o mină şi s-a scufundat.

Moto-şlep tip Danubius.

(Nota: Kriegsmarine a utilizat peste 100 de moto-şlepuri de diferite capacităţi pentru transportul local al echipamentelor militare. Unele închiriate de la România şi Ungaria, altele construite la Şantierele  NavaleGalaţi, Giurgiu şi Tr. Severin.)

A doua zi după întoarcerea la bază au primit o radiogramă:

CSF către GICA

Lt-cmd. Vasile J. şi Lt-cmd Blăjan I. mâine dimineaţă vor fi prezenţi la Comandament pentru instrucţiuni.

Şef St.M.

Comandor M.   

....................................................

Aici trebuie să ne întoarcem puţin în timp şi să vedem ce a mai făcut în ultima perioadă  vechea noastră cunoştinţă Altân Türgut din Izmir.

Dacă cineva credea că afacerile au stagnat din cauza războiului, se înşela. Türgut bay, era tot mai bogat şi căpătase o şi mai mare influenţă printre potentaţii Izmirului şi nu numai. Lumea bună nu a fost mirată cand a primit o invitaţie la căsătoria d-lui Altân Türgut cu domnişoara Leila Pajani. Cei mai curioşi au reuşit să afle că d-ra Pajani se trage dintr-o veche familie persană, că a absolvit şcoli înalte în Anglia, că este foarte cultivată, cunoscând mai multe limbi străine. Nimeni nu s-a mirat aflând că d-ra Leila avea o mare pasiune dar şi talent pentru pictură.

Nunta a avut loc în salonul unui mare hotel deţinut de un concurent al d-lui Türgut, dar care s-a arătat extrem de fericit că a putut să serveasca un om atât de influent. Nu vom plictisi cititorul cu lista mâncărurilor servite, dar nu putem să nu menţionăm că băuturile  erau din cele mai rare şi scumpe, pentru marea majoritate a participanţilor de ne-găsit în acele vremi. Fericitul soţ a adus la cunoştinţa invitaţilor, că proaspăta doamnă Türgut, printre alte cadouri a primit ca dar de nuntă o minunată fermă situată la câţi-va kilometri de Izmir, unde v-a putea picta în linişte. La sfârşitul petrecerii, oaspeţii au fost invitaţi a doua zi să ia parte la un cock-tail unde vor putea admira o parte din operele d-nei Leila. Cocktailul a avut un mare succes iar mai mulţi invitaţi au plecat fericiţi, primind în dar câte o pictură semnată de d-na Leila. Printre cei fericiţi s-a numărat consulul Marii Britanii, cel al URSS-ului şi vali-ul adică guvernatorul regiunii.

Apoi d-na Leila a început să apară mai rar pe la seratele şi cock-tailurile organizate de protipendada izmiriotă, fiind ocupată cu picturile dumneaiei.

Rămâne între noi, dacă vom dezvălui că d-na Türgut, era în realitate d-ra Petruţa Filip, una din cele mai bune agente ale SSI-ului şi o operatoare radio desăvârşită. Iar printre picturi avea grijă de transmiterea şi recepţionarea unor mesaje importante la şi de la Bucureşti. Printre măslinii şi portocalii fermei, doar o privire expertă ar fi putut descoperi cablurile unei antene directive.

Informţiile obţinute de Türgut, erau trimise consulatului român prin intermediul navei de pasageri “S/S Gümüş Yildiz” care-i aparţinea şi care bi-săptămânal servea linia Izmir-Istanbul. Procedeu destul de greoi, care cerea ceva timp. Astfel că a fost nevoie de o legătură mult mai eficientă, o staţie radio prin care să comunice rapid cu Bucureştiul. Depistarea funcţionării ei era puţin probabilă, armata turcă fiind slab dotată cu instalaţiile adecvate.

Altân Türgut a primit informaţia că peste câteva zile, nava “S/S Araucaria” sub pavilion brazilian de la Recife via Walvis Bay cu destinaţia Trabzon va acosta în portul Izmir pentru complectarea carburantului şi caricului. Altân a primit instrucţiuni cum să procedeze în acest caz. De fapt destinaţia finală era portul Batumi din URSS fapt ţinut secret de către căpitan.

Dupa acostarea navei, formalităţile şi complectarea caricului au durat mai mult ca de obicei. Apoi câţi-va membri ai echipajului s-au îmbolnăvit de dizenterie, Serviciul Medical punând nava în carantină dar şi găsirea unor înlocuitori a mai lungit rămânerea în port cu câteva zile.

Singura agenţie care se ocupa cu angajarea marinarilor a reuşit cu greu să găsească cinci  înlocuitori, navigaţia pe Marea Neagră fiind considerată periculoasă. Căpitanul ar fi plecat şi cu oameni lipsă, numai că autoritaţile turce nu permiteau navigaţia prin apele teritoriale pentru navele care nu aveau echipajul minim autorizat. În sfârşit, tocmai când căpitanul navei îşi pierduse orice speranţă, la bord au urcat cinci zdrahoni  fiecare cu sacul de marinar în spinare.

…………………………………

La Comandament Vasile şi Blăjan, au fost înştiinţaţi că vor avea parte de o nouă misiune importantă.

- Domnilor, cuvântă inspectorul de la SSI, pe timp de război inamicul trebuie lovit nu numai pe frontul militar dar şi pe cel economic. Avem informaţii sigure, că o mare navă de transport încărcată cu materiale strategice a făcut escală în portul Izmir, apoi va pleca oficial spre Trabzon, de fapt destinaţia adevărată fiind portul Batumi. Nava “S/S Araucaria” aparţine unui armator brazilian, dar în spatele lui se află banii NKVD-ului ca şi a navlositorului de altfel, care este un rus naturalizat. Nava trebuie interceptată, confiscată şi adusă la Constanţa. Veţi uza de dreptul internaţional pentru anchetarea pavilionului. La bordul navei am reuşit să infiltrăm cinci oameni de ai noştri, care în momentul urcări voastre la bord, vor pune stăpânire pe sala maşinilor şi pe cabina radio. În momentul în care va depăşi Istanbulul vă vom anunţa printr-o radiogramă şi veţi aştepta la două mile travers de Şile. Aici aveţi fotografii foarte clare ale navei luate din prova, din pupa şi dintr-un bord.

- Ce facem cu marina turcă? întrebă Vasile.

- N-o sa aveţi probleme. Doar la intrarea în Bosfor sunt câteva nave militare, care blocheaza traficul neautorizat. Flota de la Samsun stă la ancoră de mai bine de un an. Se feresc să intre în conflict cu navele ţărilor beligerante.

- Dacă nava refuză să se supună controlului?

- Acţionaţi ca la un inamic, întâi trageţi pentru avertisment apoi în suprastructură. O scufundaţi doar în extrem. Dar suntem siguri că echipajul fiind civil se va preda fără multă vorbărie fiind ajutaţi desigur şi de oamenii noştri de la bord.

……………………..

În portul Recife la bordul navei “S/S Araucaria” de 7200 TRB, căpitanul Nelson  Soares de Oliveira, terminase formalităţile birocratice, reprezentantul navlositorului coborâse la cheu iar el dăduse ordinul de ridicare a ancorei, cap compas Walvis Bay - Namibia. Nava fusese încărcată cu 500 tone de crom în pelete şi 500 de tone alte metale neferoase. Una din cale era plină cu lemn de balsa, teck şi mahon. Mai avea la bord cauciuc natural şi o mie de butoaie cu carne sărată de vită. 

Tolănit în scaunul lui din timonerie urmărea manevrele secundului pentru scoaterea navei în larg. Apoi, pentru cîteva zile va putea răsufla uşurat, să stea întins comod în patul lui din cabină, să soarbă în linişte un păhărel cu Cachaça rece şi să citească vraful de romane poliţiste aduse la bord. Dacă totul va merge bine, peste cel mult două luni se va putea întoarce în cartierul mărginaş din Recife pentru a-şi re-întâlni frumoasa brunetă care-i era soţie. Va aduce şi câteva daruri scumpe. Suma de bani încasată în avans îi va permite cheltuieli mai mari. Era la al treilea voiaj în slujba armatorului care-l angajase în urma unei recomandări făcute de preşedintele Partidului Socialist al cărui membru era. Fusese bine instruit şi sfătuit cum să procedeze, având în vedere că mărfurile transportate trebuiau să ajungă în bune condiţiuni în Uniunea Sovietică. În primele două voiaje dusese marfa în portul Vladivostok, un drum lung şi cu probleme, prinsese câteva furtuni şi fusese controlat de japonezi în mai multe rânduri. Acum pe ruta scurtă prin Mediterana spera să fie mai bine.

În portul Walvis Bay, unde îl aştepta şeful agenţiei comerciale sovietice, descărcă 500 de butoaie cu carne sărată de vită şi primi în schimb două tuburi metalice conţinând peste 15.000 de diamante pentru uz industrial, pe care avu grijă să le încuie în casa de bani.

În portul Gibraltar unde oprirea era obligatorie, fiind doar în tranzit controlul militar şi vamal dură puţin.

Problemele apăruseră în portul Izmir unde a trebuit să descarce 5 tone de lemn de mahon şi să încarce 50 de tone bare de cupru şi de platină. În mod misterios câţi-va membri ai echipajului după o seară petrecută la uscat, se îmbolnăviseră de dizenterie, cinci dintre ei fuseseră reţinuţi în spital iar vasul pus în carantină. Cu chiu cu vai reuşise să complecteze echipajul şi să primească autorizaţia de plecare spre destinaţia finală, după două săptămâni de staţionare.

S/S Araucaria.

(Navă cargo de 7200 TRB cu trei magazii pentru mărfuri generale, dotată cu motor cu aburi cu triplă  expansiune de 2500 CP,  o singură elice, viteza maximă 16 Nd, autonomie 12.000 Mm, echipaj 18-24.)

Căpitanul ceru secundului să fie anunţat când nava intră în Marea Neagră şi se duse în cabina lui fericit că a reuşit să ridice ancora şi de mulţumire dădu pe gât câteva pahare cu Cachaça rece apoi se întinse în pat.

Se trezi cu o durere de cap şi pricepu cu greu că se află tot în cabina sa, întins în pat dar nu se putea mişca. Apoi realiză că era legat fedeleş. Încercă să strige, dar gura îi era blocată de un căluş. După purtarea navei pricepu că aceasta staţiona. Mai târziu avea să afle că de un tratament asemănător avusese parte şi ofiţerul radiotelegrafist, iar cei doi mecanici de cart fuseseră închişi în magazia cu uleiuri.

………………………………….

NMS Vulturul şi NMS Zăganul, patrulau de cu seară la limita apelor teritoriale turceşti aşteptând semnalul de atac. Operatorii sonarelor erau la posturi, pândind orice semnal subacvatic.

De la staţia de monitorizare se anunţă că în Sudul Mării Negre nu se semnalează activităţi ale submarinelor. Aproape toate participă la evacuarea Sevastopolului, doar A2, A3 şi A5 patrulează la sud de Odesa iar Щ-201 şi Щ-207 la 100 mile Est de Constanţa pândesc eventuale convoaie.

Imediat după ora 8 primesc o radiogramă:

CSF către Vulturul

S/S Araucaria dublat port Poiraz.

Eta Şile ora 12.

Şef St.M.

Comandor M.

- Barza aici Gâsca-5.

- Recepţie.

- În zona Şile este activitate de pescuit. Am numărat mai mult de zece ambarcaţiuni. Se întind pe o distanţă de 10 mile Est şi Vest până la două mile de ţărm.

- Mulţumim pentru informaţie.

- Blăjane sunt prea mulţi spectatori. Ne mutăm 15 mile mai la Vest, travers de Sahilköy.

- Barza-2 aici Barza.

- Recepţie.

- Ne mutăm 15 mile spre Vest.

- Confirm 15 mile Vest.

- Barza aici Gâsca-5, musafirul la orizont, 3 mile distanţa de ţărm.

- Recepţionat.

Cele două nave s-au pus în mişcare, iar peste o jumătate de oră au interceptat cargoul. Semnalizatorul prin intermediul pavilioanelor, ceru cargoului să oprească pentru control. La început păru că ignoră cererea, dar după ce primi un nou avertisment de oprire prin puternica portavoce de pe ruf, începu să încetinească, apoi se imobiliză. Un om ieşi pe ruf şi înălţă pe micul catarg pavilionul M.

 Blăjane daţi barca la apă şi urcaţi pe cargou, tu conduci operaţiunea ordonă Vasile.

Echipa urcă la bord fiind întâmpiaţi la scara de pisică de un individ solid care le făcu cu ochiul. Când intrară în timonerie un individ care se prezentă drept Hector Romero da Silva secundul navei protestă împotriva opriri unei nave civile aparţinând unei ţări neutre.

- Unde este căpitanul? întrebă Blăjan.

- Se odihneşte în cabina sa, dar a fost anunţat.

- Domnule da Silva, vă rog să-mi arătaţi toate actele navei precum şi certificatul de apartenenţă.  Vom verifica totul în concordanţă cu normele internaţionale.

Blăjan care ştia că actele sunt măsluite le răsfoi rapid şi spuse:

- Vreau să vorbesc cu căpitanul.

Individul care-i întâmpinase la scara de pisică şi intrase şi el în timonerie spuse în engleză:

- Mă duc eu să-l chem.

- Stănilă te duci cu domnul şi-l aduci pe căpitan.

Căpitanul Nelson  Soares de Oliveira roşu la faţă, cu mâinile legate la spate intră în timonerie şi începu să zbiere că a fost atacat de piraţi cerând imperativ să fie dezlegat şi piraţii să părăsească nava.

- Blăjan, zâmbind îl întrebă dacă este adevărat că nava avea Trabzonul ca port de destinaţie pentru descărcare.

- Aţi primit actele şi vă puteţi convinge că aşa este, spuse căpitanul, rostogolind nişte ochi furioşi.

În acel moment, Stănilă îi înmână lui Blăjan un teanc de acte la vederea cărora căpitanul şi secundul se albiră la faţă.

- Domnule Lt-cmd, aceste acte au fost găsite în casa de bani din cabina căpitanului.

Blăjan le cercetă şi apoi spuse:

- În conformitate cu aceste acte care poartă sigla şi semnătura armatorului dvs., portul de destinaţie şi descărcare este Batumi, portul unei ţări aflată în război cu patria mea. Deoarece sunteţi în slujba inamicului, nava şi încărcătura se confiscă. Dvs. şi echipajul sunteţi arestaţi, iar soarta voastră va fi stabilită în justiţie.

Cargoul “S/S Araucaria” aflat la comanda lui Blăjan, porni încet, schimbă de cap şi flancat de Vultur şi de Zăgan porni spre Constanţa cu viteza maximă. A doua zi dimineaţa intrară în portul Constanţa, unde echipajul fu debarcat iar o comisie inventarie întreaga încărcătură. Peste câteva zile un reprezentant al Kriegsmarine înaintă St. M. al Marinei o cerere pentru cumpărarea navei, pentru a fi folosită în efortul de război. Tranzacţia a fost aprobată iar nava sub un alt nume încărcată cu armament s-a îndreptat spre Crimeea. Nu a vut viaţă prea lungă, peste vre-o patru luni a fost scufundată în timpul  unui atac aerian sovietic. Din echipaj doar căpitanul şi secundul au fost condamnaţi la câte patru ani închisoare. După 23 August, autorităţile sovietice nu au acordat atenţie cererilor de eliberare, ba ma mult cei doi au mai făcut doi ani de închisoare suplimentari undeva în Siberia. Ca ultimă informaţie, Germania nu a achitat nici-odată nota de plată aferentă cumpărării navei, suma adăugându-se la cele peste 19 miliarde de Euro fără dobânzi calculate, pe care Germania le datorează României şi în ziua de azi.

Aflând de capturarea cargoului, Lavrenti Beria şeful NKVD, a a avut o asemenea criză de furie încât a început să tragă cu pistolul în birou, subalternii din încăperile aproapiate făcând pe ei de frică. L-a chemat pe şeful directoratului operaţii economice şi după ce l-a înjurat bine a dat dispoziţie să fie arestat şi expediat de urgenţă în Siberia. Ne-având un om mai bine pregătit, după trei luni l-a adus înapoi şi l-a repus în post. A avut grijă ca Stalin să nu afle niciodată de paguba suferită.

22 Ianuarie 2020

Urmează:

Concediu prelungit.