CAPITOLUL XXXVIII
Noi misiuni
În dimineaţa unei zile de început de Iulie al anului 1943 la baza de la Sf. Gheorghe , s-a primit o radiogramă:
Din ordin: NMS Vulturul va fi prezent în port Galaţi cel mai târziu mâine dimineaţă, ora 8. La ora 9 Lt-Cmd Vasile J. se va prezenta la biroul d-lui Contra-Amiral B. pentru comunicări.
Şef St.M.
Comandor M.
Fiind proaspăt întorşi dintr-o misiune pe mare, vestea a fost primită cu plăcere. O vizită la Galaţi era privită ca un divertisment faţă de rutina zilnică.
Vasile i-a convocat pe Genaru şi Blăjan în biroul lui şi le-a adus la cunoştinţă vestea.
- Iar vre-o misiune afurisită exclamă Blăjan. Numai atunci ne cheamă acolo. Măcar mai vedem Galaţiul…
- După ultima misiune la uscat, credeam că te-ai săturat de Galaţi, zise Vasile.
- Atunci mă săturasem, dar acum mi-e dor… o agapă la Mustafa n-ar strica…
- Cheamă-l pe Puiu-Mami să pregătească nava. Plecăm cum e gata.
După câteva minute acesta intră în birou şi la aflarea veştii trase un chiot.
- Uai… o să halesc zece baclavale la prietenul Mustafa…
- Bine, bine spuse Vasile, deocamdată du-te şi pregăteşte nava şi vezi să aibă echipajul ce hali…
- Cât stăm acolo?
- Habar n-am, dar tu ai grijă să avem hrană pentru 3-4 zile. O să facem combustibil la Galaţi, n-are rost să-l risipim pe al nostru.
- Mai este o problemă spuse maiorul Genaru. După cum ştiţi m-i s-au aprobat câteva zile de permisie să-mi vizitez familia. Dar dacă voi plecaţi…
- Vii cu noi, vedem la faţa locului. Dacă trebuie să te întorci îl chemăm pe Vileanu şi te aduce. mai ales că este propus pentru avansare.
Dimineaţa la ora nouă, Vasile intră la Contra-Amiral.
- D-le Contra-Amiral, Lt-Cmd Vasile J., prezent la ordin.
În birou se mai aflau doi civili.
- Domnii sunt de la Institutul de Cercetări al Armatei, spuse Conu-Alecu fără altă introducere.
- Dumnealui este d-l profesor inginer Tănăsescu iar dumnealui d-l inginer Lazăr. Ca să nu pierdem vremea, d-le profesor am rugămintea să prezentaţi motivul prezenţei dvs. aici.
La care profesorul luă cuvântul:
- Sunt convins că aveţi cunoştinţă de existenţa în ţara noastră a echipamentelor de radiolocaţie, destinate supravegherii spaţiului aerian şi maritim şi că din păcate toate sunt proprietatea Wehrmacht-ului. Deoarece aliaţii noştrii au refuzat să doteze armata noastră cu asemenea echipamente invocând secrete de fabricaţie, Ministerul de Război a luat hotărârea să încerce construirea acestor echipamente de către industria noastră. Trebuie să spun că în cadrul institutului nostru, proiectarea şi experimentarea unor echipamente radar a început încă de prin 1935, aşa că nu am fost luaţi prin surprindere. Deoarece staţii terestre există suficiente, n-i s-a cerut să proiectăm şi să construim câteva echipamente mobile, uşor de montat la bordul unor nave sau chiar avioane. În scurt timp am construit un prototip care în probe statice a dat rezultate care noi le considerăm promiţătoare. Am hotărât utilizarea unor lungimi de undă centimetrice, având astfel posibilitatea să construim o serie de antene de dimensiuni reduse dar cu amplificare mare, uşor de montat pe orice navă sau avion. Prototipul este gata de funcţionare, mai trebuia să găsim nava adecvată experimentului. M. St.M ne-a indicat cea comandată de dvs. D-l Contra-Amiral poate să vă explice mai bine motivele pentru care a-ţi fost aleşi.
- Motivul este unul simplu, luă cuvântul Conu-Alecu. Toate navele MRR* cu excepţia celor de la baza voastră acţioneaza sub comanda Kriegsmarine. Comandanţii noştrii consideră că pentru moment, existenţa acestor echipamente nu trebuie să fie cunoscută de nimeni, nici de aliaţii noştrii. Astfel că voi a-ţi fost singurii indicaţi pentru efectuarea primelor încercări pe mare. Dacă experimentul va da rezultatele scontate, se va trece de urgenţă la construirea altora, pentru echiparea distrugătoarelor noastre. Dle profesor, aveţi cuvântul, în continuare.
- Testarea acestui prototip este de maximă urgenţă, pentru a avea timpul necesar unor eventuale modificări şi apoi să trecem la construcţia echipamentelor comandate. D-l inginer Lazăr, va conduce lucrările de instalare a echipamentului şi va fi îmbarcat împreună cu un operator de la noi, pentru efectuarea măsurătorilor necesare. Mai trebuie să indicaţi un om din echipajul dvs. care să secondeze operatorul nostru şi să înveţe manevrarea aparatului. În cazul în care probele vor da rezultatele scontate, echipamentul rămâne la bordul navei dvs., eventuale îmbunătăţiri vor fi făcute la bord. Dacă nava este aici, o ducem în şanatier unde oamenii noştrii în cel mult 3 zile vor instala echipamentul.
- Pupitrul de control cu ecranele indicatoare va fi instalat pe comandă, pentru a avea informaţiile în imediata apropiere, antenele pe catargul existent, iar pentru partea de emisie-recepţie care constituie un bloc separat, vom găsi un loc adecvat.
- Deci, la treabă domnilor, spuse Conu-Alecu.
- Am înţeles, d-le Contra-Amiral, spuse Vasile. Vom executa întocmai. Dacă permiteţi am două întrebări:
- Pe perioada instalării, pot să dau liber la oameni?
- Desigur. Vei ţine la bord doar pe cei de care ar fi nevoie la instalare. A doua întrebare?
- D-l maior Genaru avea aprobare pentru o permisie de câteva zile. Dar cum lipsim toţi, întreabă ce să facă.
- Fiind vorba de 2-3 zile, poate pleca liniştit, spuse Conu-Alecu. Să lase un ofiţer inferior în loc.
- Am înţeles. Ofiţerul de la administrativ, este cel indicat.
- D-le profesor Tănăsescu, puteţi merge să vedeţi nava, spuse Conu-Alecu. La şantier s-a vorbit, locul destinat Vulturului este asigurat.
La uşă îl opri pe Vasile:
- Băiete, ai grijă să meargă totul perfect. Să ai la bord o instalaţie de radiolocaţie este ceva deosebit.
- Am înţeles d-le Contra-Amiral. Totul va decurge în cele mai bune condiţii.
Ajunşi la bord, Vasile le-a prezentat celor doi nava, stabilind locurile pentru instalarea echipamentului. Apoi Tănăsescu l-a întrebat pe Vasile:
- Pot să vizitez sala motoarelor?
- Desigur d-le profesor.
Acesta admirând motoarele spuse:
- Am făcut armata la marină. Am fost ajutor-mecanic pe crucişătorul Elisabeta… Încă mai duc dorul…
- Mă bucur să aud asta, spuse Vasile. Dar cum de nu aţi rămas la marină?
- Aşa am intenţionat, dar viaţa a vrut altfel. Acum mă bucur când pot pune piciorul pe cate o navă…
La despărţire, Vasile l-a invitat pe profesor şi pe inginer să ia cina împreună la locanta lui Mustafa, dar acesta s-a scuzat spunând că primiseră o invitaţie din partea Contra-Amiralului pe care nu o pot refuza.
Seara cei trei ofiţeri de pe Vulturul s-au îndreptat spre locanta lui Mustafa, pe care-l anunţaseră din timp. Puiu-Mami îşi frecă mâinile exclamând fericit:
- Am comandat o tavă plină cu baclavale şi una cu ecleruri cu cremă de lămâie… Mamăăă ce-o să-mi mai desfăt burta…
- Poate ne dai şi nouă câte una… spuse Blăjan.
- Câte una nu-i problemă…
- I-auzi zgârcitul…
Radarul “Ochiul de vultur” era echipat cu un tub catodic LB13-40 pentru imaginea de ansamblu şi două LB1-CRT pentru alinierea exactă a ţintei în plan orizontal şi vertical. Distanţa maximă ~50-60 Mm.
În aceiaşi zi au ridicat ancora şi s-au întor la bază. Conform orinelor primite, au făcut un plan de navigaţie pentru testare, apoi au rechemat NMS Zăganul din patrulare. I-au explicat locotenentului Bolgar ce doresc şi a doua zi pe o vreme ceţoasă Zăganul a plecat în direcţia stabilită, urmând ca după o oră să plece şi Vulturul pentru a stabili contactul radar. Operatorul secondat de telegrafistul semnalizator ca învăţăcel, l-a identificat fără greutate, apoi Zăganul a primit ordin să se îndepărteze. La 47 Mm ţinta a dispărut de pe ecran. După ceva timp când a fost clar că ţinta nu va mai re-apare, Vasile a ordonat Zăganului să facă cale întoarsă. Între timp ceaţa se ridicase şi la distanţa de 51 Mm ţinta a reapărut pe ecran. Inginerul le-a explicat că datorită lungimii de undă foarte mici utilizată, ceaţa dar şi o ploaie abundentă poate provoca absorbţia semnalului transmis şi recepţionat de radar, micşorând astfel distanţa de lucru. Apoi a cerut să se întoarcă în şantier la Galaţi:
- Voi monta o antenă de putere mai mare şi apoi vom relua experimentul.
În final rezultatele au fost foarte bune, pe timp frumos distanţa maximă atinsă a fost de 61 Mm. La experiment a participat şi Gâsca-3 de la hidro-escadrila 101, putând constata astfel că forma semnalului recepţionat este diferită faţă de cea a unei nave. Datorită suprafeţei mici a hidroavionului, distanţa de detecţie era mai mică cu 12-15 Mm. Desigur că în situaţia unui grup de avioane, distanţa ar fi fost mai mare.
Interfonul de pe biroul lui Vasile scoase un bâzâit.
- Da.
- Sergentul H. de la staţia radio aduce o radiogramă şi cere permisiune de intrare la dvs, spuse Ieremia.
- Să intre.
- Să trăiţi, o radiogramă de la CSF.
- Mulţumesc sergent.
CSF către GICA – Urgent 3.
Misiunea de patrulare în careul KN36 se anulează. NMS Vulturul va pleca imediat spre Cap Emine, poziţia 42*42’…N 27*54’…E, pentru însoţire Dragor NMS DB14 în misiune de dragare, pe perioada lipsei NMS Vulcanul care se retrage pentru alimentare.
Şef St. M.
Comandor M.
Vasile acţionă interfonul şi spuse:
- Ieremie, Lt-cmd Blăjan şi Lt. Bordea să vină la mine.
- Inţeles.
-Peste câteva minute cei doi intrară pe uşă.
- Băieţi, patrularea s-a anulat. Plecăm spre Cap Emine să însoţim un dragor. Urgenţa trei. - Puiule cum stăm cu carburantul, hrana?
- Carburant şi apă plin. Avem hrană pentru 7 zile şi am complectat muniţia.
- Bine, plecăm într-o oră. Blăjane, trimite o radiogramă la DB14 şi la Vulcanul cu ora aproximativă pentru întâlnire. N-am mai lucrat cu ei şi nu vreau să avem vre-o surpriză…
S-au desprins de la ponton şi încet au înaintat spre gura Dunării.
- Staţia radio.
- La ordin.
- Rămâi cu un receptor pe frecvenţa lui DB14. După ieşirea la mare, porniţi sonarul.
- Înşeles.
- Radarule, fii cu ochii pe ecran. Raportezi orice apariţie.
- Înţeles.
- La câteva minute după ieşire, operatorul radarului, raporta:
- Trei ţinte mici la S/V la nivelul mării, distanţa 5-6 Mm. Foarte aproape de mal, am interferenţe de la uscat.
- Desigur pescari, probabil de la Portiţa.
Într-adevăr, peste câteva minute, o mahună şi două bărci pescăreşti au putut fi văzute cum strângeau năvoadele.
Au dublat la mare distanţă Varna, zonă în care marea era pustie (tot timpul războiului navele bulgare au avut doar câteva ieşiri şi doar în apele teritoriale – dragarea apelor litoralului bulgar era făcută de nave româneşti), apoi după-amiaza au avut contact cu cele două nave.
- Cabina radio.
- La ordin.
- Trimite semnalul de identificare.
- Înţeles.
- Aici Cabina radio, primit confirmare.
- Comanda, mesaj de la NMS Vulcanul: Bucuroşi să vă vedem. Cu ultimele rezerve de carburant plecăm spre bază. Ne întoarcem peste o zi sau două. La bună revedere.
- Recepţionat Cabina radio. Confirmă primira mesajului. Transmite pentru DB14: Vă urmăm.
- Comanda, mesaj de la bază.
- Trimite-l sus.
GICA către Vulturul.
Din interceptare: În zonă operează submarinul L4. Raportează lansarea de mine marine la Sud de Cap Emine. Fără coordonate. Plecat spre Sud zona Bosfor.
Căpitan B.
- Cabina Radio, trimite mesajul la DB14.
- DB14 a confirmat primirea.
Dragorul deminor DB14.
(Notă: La începutul anului 1943 au fost construite la Şantierul Naval Galaţi 4 dragoare de mine DB13-DB16, tip M1940 cu materiale germane. Deplasament 775 TRB, lungime 62m, lăţime 8,5m, 2 motoare cu cărbune cu triplă expansiune 2400 CP, viteza maximă 17,2 Nd, autonomie 1100 Mm. Armament 2 tunuri de 88mm, 1 tun dublu de 37mm, 3 tunuri AA de 20mm, 2 lansatoare de încărcături submarine. Echipaj 80. Din cele 4 nave doar una a fost operaţională până la 23 August 1944. Scoase din serviciu în 2001).
Aproape de înserare comandantul DB14 a dat semnalul de oprire şi a ordonat staţionarea până a doua zi la prima oră a dimineţii.
- Sala maşinilor.
- La ordin.
- Opriţi maşinile. Puneţi în stare de veghe motorul silenţios, gata de pornire imediată, daţi elicea la apă, porneşte iluminatul de camuflaj.
- Am înţeles.
- Şef de echipaj.
- Ordin.
- Lansează ancora de derivă şi linişte totală la bord.
- Cabina radio.
- Ordin.
- Porniţi hidrofonul, veghe permanentă. Sonarul doar la ordin.
- Am înţeles.
- Blăjane, radarul veghe permanentă. Lt. Bordea va schimba operatorul după patru ore.
Noaptea a trecut în linişte şi imediat după ivirea zorilor comandantul DB14 a dat ordin de pornire. După o oră, pe catargul dragorului s-a înălţat pavilionul - mine. Apoi au primit şi mesajul radio: Mine la prova, începem tragerea.
Au auzit bubuitul tunului de 88mm urmat de câteva explozii care au aruncat în sus jeturi uriaşe de apă.
- Comanda aici Cabina Radio. Mesaj de la DB14.
- Spune.
- Distrus un şir de 6 mine. Continuăm, drum V/S/V, Cap Pomorie, apoi dublăm Burgas spre Cap Talasakra.
- Recepţionat. Confirmă primirea.
Navigaţia a decurs fără probleme, pe când dublau golful Burgas pe radar au observat o uşoară circulatie costieră. Apoi operatorul a raportat:
- Ţintă aeriană la 10-12 Mm din direcţia Vest, înălţime 1000m.
- Sper că nu ne cred inamici, spuse Blăjan.
- Au fost anunţaţi de misiune, dar pentru orice eventualitate dăm alarma de luptă.
- Cabina Radio, mesaj către DB14, ţintă aeriană direcţia Vest 10 Mm.
Peste câteva minute, observatorul de pe ruf raporta:
- Hidroavion german tip Arado 196 se îndreaptă spre noi, distanţa 2 mile.
- Şef de echipaj ridicaţi pavilionul de indentificare.
După câteva secunde au observat că şi dragorul procedase la fel.
Hidroavionul a mai înaintat puţin apoi a făcut cale intoarsă şi s-a îndepărtat.
Hidroavion Arado 196
(Notă: Hidroavionul de recunoaştere monoplan AR-196 proiectat de Walter Blume, a fost construit în Germania între anii 1939-1945, destinat în pricipal pentru a fi îmbarcat la bordul marilor nave ale Kriegsmarine. Dispunea de un motor BMW radial de 947 CP. Viteza de croazieră 255 Km/h, plafon maxim 7000m, autonomie 1070 Km. Armament: 2 tunuri de 20mm, 2 mitraliere de 7,92mm, 1 mitralieră 7,92mm în cabina observatorului. Putea transporta 2 bombe de 50 Kg. Hidro-aviaţia română a avut în dotare 24 de buc. dar datorită performaţelor destul de slabe, a fost puţin folosit.)
După amiază au dublat capul Korakia, iar travers de capul Sinemoreţ, comandantul dragorului a ordonat cale întoarsă. După doar două mile, comandantul dragorului a dat alarma şi pe catarg a apărut din nou pavilionul - mine. A bubuit din nou tunul de 88mm dar fără să provoace nici-o explozie, apoi pavilionul a fost coborât şi au primit un mesaj radio:
- Alarmă falsă, am distrus un trunchi de copac.
- Dacă dai peste un buştean în plină viteză, ăla eşti… comentă timonierul.
După lăsarea întunericului, au pus iar navele la capă iar la bordul Vulturului a rămas de veghe radarul şi hidrofonul. La ora 23 au primit o radiogramă:
NMS Vulcanul către NMS DB14, NMS Vulturul.
Plecat Constanţa ora 1800, rămas la ancoră 8 Mm Est Cap Caliacra. Plecare în zori.
Cdt. Lt. D.
- Bine că nu ne-a trimis radiograma mâine dimineaţă, comentă Puiu-Mami, care era în faţa ecranului de la radar.
- Ei asta e Puiule spuse Blăjan, măcar a catadixit să ne anunţe, puteam să ne trezim cu vedeta direct pe radar mâine dimineaţă...
- Comanda aici Cabina radio.
- Spune.
- Cdt. DB14 a trimis către NMS Vulcanul, ordin observator din cauza întârzierii mesajului.
- L-a pictat... spuse Blăjan.
- Hai gata, lăsaţi pălăvrăgeala. Bordul liber la culcare. Mâine avem treabă, ordonă Vasile.
Cum s-a luminat de ziuă, comandantul DB4, a dat ordinul de plecare. După nici o oră au primit un mesaj:
CSF către NMS Vulturul
După predarea schimbului la NMS Vulcanul, luaţi Cap Compas Gura Bosfor. Staţia de Monitorizare Burgas recepţionat un semnal SOS de la o navă civilă. Cercetaţi perimetrul cuprins între coordonatele 41*...
Şef. St. M.
Comandor M.
După alte două ore:
- Ţintă la orizont din Nord, raportă operatorul de la radar.
- Ar trebui să fie Vulcanul, spuse Puiu-Mami.
A mai trecut mai bine de o oră pînă a apărut NMS Vulcanul.
Blăjan nu s-a putu abţine şi i-a apostrofat prin portavoce:
- Dar dece vă grăbiţi... Aţi tras din greu la vâsle... n-aşa?
- Timonier, rondou la 180* şi cap compas Sud.
- Cabina Radio, radiogramă pentru DB14:
NMS Vulturul predă schimbul NMS Vulcanul şi părăseşte convoiul. La revedere.
Cdt. Lt-Cmd. Vasile J.
- Comanda, mesaj de la DB14: Mesaj primit. Mulţumiri pentru ajutor. Aveţi grijă de voi. La revedere.
GICA către NMS Vulturul:
Din interceptare: Submarinul sovietic L4, raportează atacat şi scufundat în cursul dimineţii de ieri două nave inamice. Ieri seară a atacat altă navă, coordonate... Monitorizare Burgas* anunţă, recepţionare semnal SOS foarte slab. Dispărut aproape imediat.
Cpt. B.
(*) Kriegsmarine avea instalat pe un promontoriu la Sud de Burgas o staţie radio şi un radar Wasserman pentru monitorizarea şi supravegherea traficului maritim în partea de Sud a Mării Negre.
- Sonarule.
- Ordin.
- Fii cu ochii si urechile pe aparat. Activitate submarină inamică în zonă.
- Observatorule.
- Ordin.
- Veghe atentă spre Sud. Posibil naufragiaţi.
- Radarule, baleiază 360*.
Navigau de câteva ore, cercetând marea cu ochii proprii dar şi cu ochii şi urechile aparatelor, când staţia de pe comandă scoase un bâzâit, apoi se auzi o voce:
- Barza, aici Raţa-2, Barza aici Raţa-2, recepţie.
- Raţa-2 aici Barza, QSA-5, QRK-5, tare şi clar, recepţie
- La 12 Mm Est de Cap Silistar, poziţia 42°01′...N 28°02′...E, barcă în derivă, 5 ocupanţi, fac semne pentru ajutor.
- Recepţionat Raţa-2, mulţumim pentru informaţie.
Caic turcesc din perioada interbelică. De regulă aveau un catarg şi trei vele, randă, foc şi zburător. Erau echipate şi cu motor în doi timpi, alimentat cu motorină. Erau folosite la pescuit sau transport costier de mărfuri.
Sau apropiat de locul indicat şi în cele din urmă au zărit barca, din care câţi-va oameni făceau semne cu mâinile. Un individ cu o şapcă de marinar pe cap striga în limba română:
- Rumània suntem marinar turc. Corabie nostru atacat de soviet şi trimis la fund. Noi apucat salvat cu asta barca. La mine Yusuf Çoban, kaptan de la kaik Gürpinar.
- Bine marinarilor o să vorbim mai târziu, acum vă lăsăm scara de pisică şi urcaţi la bord.
Au început să urce unul câte unul, dar când a venit rândul căpitanului, acesta strigă:
- Rugam luat şi asta aparat sus. Am salvat de la bord. De caic mai facem, dar asta aparat nu. Rugam frumos la voi.
Vasile ordonă unui marinar:
- Aruncă-i un cap de saulă să lege aparatul şi trage-l sus.
După ce a urcat şi căpitanul caicului, Vasile dădu ordin de plecare şi spuse turcului:
- Ai vre-un om rănit sau bolnav?
- Nu Efendi Comandant, toţi sanatos.
- O să vă ducem la Constanţa, unde consulul vostru o să aibă grijă de voi şi o să vă repatrieze.
- Mulţumim Efendi Comandant, mulţumim, dar mare necaz la noi.
- Sigur că e necaz, doar v-au scufundat nava.
(Submarinul sovietic L4, comandat de cpt. rg3 – E.P.Poliakov în 22 Iulie 1943 a scufundat cu lovituri de tun navele civile turceşti Tayyari (409 TRB) şi Hudayi Bahri (29 TRB) echipajele pierzându-şi viaţa, iar în seara zilei de 23 Iulie caicul Gürpinar (100 TRB). Datorită înserări echipajul acesteia a reuşit să scape cu viaţă. Pentru aceste fapte de mare curaj submarinul şi echipajul a fost decorat cu ordinul Steagul Roşu.)
- Nu numa’ asta. Marfa fost platit de pretin Mustafa de la Galaţ. Acuma marfa ioc, bani ioc. Ay, ay mare necaz. Preten Mustafa suparat rău.
- De care Mustafa vorbeşti? întrebă Blăjan.
- Mustafa care face mult comerţ cu Turkia. Mustafa care are locanta pe malu’ la Dunarea.
- I-auzi, păi chiar că Mustafa o să fie supărat rău... Ce marfă ai avut la bord?
- Mult kafé, portocal, lemon, kakao, fıstık, maslin, mult marfa bun.
- Ei, o să punem noi o vorbă bună şi poate te iartă... zise Puiu-Mami.
- Cum? Cunoşteţ la el?
- Destul de bine, râse Blăjan.
- Căpitan Yusuf, interveni Vasile. Până acum n-am văzut caic cu staţie TFF la bord. Ai lansat SOS şi ai fost auzit. Cum de aveai aşa ceva la bord?
- Asta poveste puţin mai lung, răspunse Yusuf.
- Păi avem timp până la Constanţa, Aşa că poveşteşte.
Vom renunţa la româna defectuoasă dar pitorească vorbită de Yusuf şi vom „traduce” noi. În continuare are cuvântul Kaptan Yusuf:
M-am născut în satul Foça, situat la Nord de Izmir. Satul avea locuitori turci dar şi greci. Tatăl meu era socotit un om bogat pentru-că avea două bărci şi pe lângă noi copii avea şi pescari angajaţi. Nu ştiu exact când, dar au început să apară tot felul de vorbe, despre independenţa Turciei şi că noi turcii trebuie să ne înrolăm în armată şi să izgonim pe greci. Cu toate că eu mă întrebam dece să ne izgonim vecinii greci, cu care ne înţelegeam foarte bine, luat de val am plecat de acasă împreună cu un prieten şi ne-am înrolat în armata lui Kemal Atatürk. Acolo, imedat am fost întrebaţi cu ce ne-am ocupat în civilie. Mie mi-a fost ruşine să spun că am fost doar perscar, aşa că am tras o minciună mare. Am spus că am fost telegrafist. La noi în sat venea o dată pe săptămână călare pe o bicicletă un tânăr de la poşta din Izmir care aducea scrisori şi telegrame, era îmbrăcat într-o uniformă frumoasă şi se lăuda că este telegrafist. Mie mi s-a părut o funcţie extrem de onorabilă şi interesantă. Aşa că am susţinut că am fost telegrafist. Locotenentul care mă interoga, m-a întrebat dacă cunosc alfabetul telegrafic. Cum habar nu aveam de aşa ceva, am spus că eu duceam telegramele la destinatari. Locotenentul a râs şi m-a trimis la plutonul de TFF să învăţ telegrafie. Acolo, sergentul care m-a examinat, a zis că am auz muzical şi că sunt bun pentru cursul de telegrafie. Era adevărat că aveam ceva talent, aşa că în două luni am fost făcut telegrafist cu patalama la mână şi am fost trimis împreună cu încă doi soldaţi la un regiment de infanterie care staţiona la Bandirma. Aici plutonul de TFF avea doar două staţii şi erau deja vre-o 8-9 telegrafişti aşa că locotenentul ne trimitea să facem de pază la perimetru, ca să nu ne lenevim, după vorba lui. Doar de vre-o două ori ne-a explicat cum se foloseşte staţia, cum se montează, apoi cum se demontează şi se pune în lada ei.
Într-o zi a lunii Septembrie 1922, am aflat că Smirna (Izmir) a fost cucerită de armata turcă şi grecii au fost alungaţi. În săptămâna următoare am fost urcaţi pe câteva vapoare şi am fost duşi la Izmir. Compania din care făceam parte a fost trimisă în partea de Nord a oraşului la marginea unui sătuc numit Süzbeyli şi a primit în pază mai multe depozite cucerite de la greci. Am uitat să spun că primisem gradul de onbaşi, adică caporal şi comandam o grupă de 6 soldaţi. Maiorul nostru a trimis la fiecare depozit câte o grupă. Eu am primit un depozit nu departe de malul mării. Am găsit înăuntru o mulţime de lucruri - căruţe, roabe, o maşină Fiat şi un tractor, scule de tot felul, o ladă cu pumnale şi baionete dar şi multe lucruri despre care nu ştiam la ce folosesc. Desigur că am început să răscolim tot depozitul şi aşa am găsit într-un colţ trei lăzi din lemn în care erau ambalate câte o staţie TFF făcută de firma Marconi din Anglia ce păreau noi, fiind învelite în hârtie cerată. Le cunoşteam pentru-că şi la regiment era una şi mai văzusem una pe vaporul care ne adusese la Izmir.
Paza nu ne ocupa cine ştie ce timp, aşa că toata ziua hoinăream pe la celelalte depozite şi stăteam la poveşti cu soldaţii. Aşa am putut vedea cum ofiţerii luau tot ce le trebuia de prin depozite apoi le trimiteau cu o maşină, ei ştiau unde. Un çavuş adică segent ne-a spus că de fapt jefuiesc tot ce pot şi trimit pe la casele lor pentru-că nu-i controlează nimeni. Într-adevăr, mai bine de trei luni cât am stat acolo, nu s-a făcut nici-un inventar şi nu ne-a întrebat nimeni nimic. Am luat şi noi exemplul ofiţerilor şi am început să facem schimb cu celelalte depozite, mai ales cu cei care aveau în grijă cel cu alimente, dar şi cu sătenii de la care primeam peşte proaspăt şi vin.
Într-una din zile, curiozitatea m-a făcut să caut să aflu dacă staţiile sunt în stare de funcţionare. Am deschis o ladă şi am scos afară staţia. Tot acolo am găsit un cilindru care avea la un capăt o manivelă, de fapt un dinam, un acumulator, mai multe sârme beţe şi ţepuşe din lemn şi câteva foi de hârtie cu desene şi texte tipărite într-o limbă necunsocută.
Memet unul din băieţii din grupă care făcuse liceul mi-a spus că este limba engleză şi chiar a putut sa traducă câte ceva din cele scrise. Pe scurt, am reuşit s-o punem în funcţiune şi am sărit în sus de bucurie când am auzit în căşti, fâsâituri, sfârâituri, tot felul de semnale telegrafice dar şi voci care discutau. Cu ajutorul soldatului după câteva ore de zdroabă am reuşit să aflăm cum se trece pe emisie şi la un moment dat am auzit o voce în turcă, care transmitea tot felul de cifre, eu am apăsat pe buton şi l-am întrebat ce face şi de unde este. Imediat, a început să zbiere la mine, să tac din gură că vine la mine şi mă împuşcă. M-a apucat aşa o frică, de am închis imediat staţia şi am strâns antena. Dar după câteva ore, m-am gândit că m-am speriat degeaba. Dacă eu nu ştiu unde este ăla care vorbea, el de unde să ştie unde sunt eu? Aşa că m-am distrat în continuare cu staţia, dar fără să mai apăs pe butonul de emisie. Numai că la un moment dat, staţia a dat semne de oboseală şi nu mai auzeam mare lucru. L-am chemat pe soldatul Memet şi după ce a citit din nou toate foile mi-a spus că acumulatorul s-a descărcat şi că trebuie încărcat din nou iar pentru asta trebuie legat dinamul şi dat la manivelă cam o oră… Am transpirat amândoi făcând cu schimbul la manivelă şi l-am încărcat.
Toate au fost bune până într-o zi când a apărut pe nepusă masă locotenentul nostru şi m-a găsit cu căştile pe urechi. Mă aşteptam să mă ia la rost şi să mă pedepsească. În loc de asta m-a întrebat unde am învăţat să folosesc staţia iar eu i-am spus că la regiment am fost telegrafist. A trebuit să-i spun că mai sunt două staţii în lăzile lor. M-a întrebat dacă staţia poate lua legătura şi cu vapoarele, iar eu am spus că da, că văzusem una la fel pe vaporul cu care venisem.
- Bine caporal, ai grijă să n-o strici.
Peste două zile, m-a chemat în cortul lui pentru-că voia să vorbească ceva cu mine. M-a luat pe departe, cu întrebări despre familie, despre ce vreau să fac după armată. I-am povestit despre cele două bărci ale familiei şi că visez să am un caic. Apoi m-a întrebat de unde sunt de loc. Când a auzit că satul meu este doar la o aruncătură de băţ, s-a înseninat la faţă. S-a ridicat şi dintr-un ungher a scos un ibric cu cafea şi a turnat în două ceşcuţe.
- Serveşte caporal. Cred că n-ai băut demult cafea.
I-am mulţumit şi am aşteptat continuarea discuţiei.
- Deci din câte am înţeles, ai dori să ai caicul tău, să faci transport sau chiar comerţ. Şi familia mea are câteva caicuri şi face transport în Levant. Acum transportul naval s-a modernizat, multe nave au staţie TFF la bord şi pot comunica cu porturile şi chiar cu firma lor. Am văzut cele trei staţii din depozitul vostru care sunt captură de război. Am aflat că armatei nu-i sunt de folos, aşa că am aprobare să le iau eu. După cum ai aflat multe lucruri capturate nu sunt de folos armatei şi ofiţerii au aprobare să se folosească de ele.
În sinea mea mă minunam cu ce seninătate mă minţea, dar făceam pe prostul şi-l ascultam sorbind încântat din cafea.
- Familia mea locuieşte la Antalya, foarte departe de aici, iar deocamdată nu sunt condiţii de transport până acasă la mine, iar aici nu am unde să le depozitez şi este posibil să fim mutaţi prin alte locuri. Uite ce m-am gandit. Cum şi tu vrei să ai un caic, eu propun să ducem staţiile la tine acasă în sat, una îţi rămâne ţie, iar celelalte două o să vin eu mai târziu să le iau. O să primeşti câteva zile de permisie, eu o să angajez un barcaz pe cheltuiala mea şi împreună le transportăm la tine. O să avem toate hârtiile necesare, fii fără grijă. Nu trebuie să vorbesti cu nimeni despre afacerea noastră. Ai inţeles? Nu aveam de ales, aşa că am acceptat. Mi-a întins mâna iar eu i-am strâns-o bărbăteşte. În aceiaşi seară a venit cu câţi-va soldaţi şi a mutat lăzile în cortul lui.
După câteva zile am fost anunţat că mi-a fost aprobată cererea de permisie. În seara următoare locotenentul a venit şi mi-a spus că dimineaţa la ora cinci să mă prezint în micul port al satului. Acolo am găsit un barcaz pe care locotenentul încărcase cele trei lăzi. M-am urcat şi eu la bord şi după câteva ore am ajuns la mine la Foça. Am depozitat cele trei lăzi într-o cămară din fundul casei iar locotenentul a plecat. Eu am mai rămas câteva zile cu familia şi apoi m-am întors la companie. Aşa am ajuns să fiu proprietarul unei staţii radio, care de atunci m-a servit foarte bine. După un an am fost făcut çavuş şi m-au întrebat dacă vreau să mă angajez în armată, dar eu am refuzat. Aşa că m-au liberat şi m-am angajat ca marinar pe un vapor. Din banii câştigaţi de mine şi cu economiile familiei am reuşit să cumpărăm de la un grec un caic cu numele de Volos. L-am rebotezat Gürpinar cu care am navigat până mai ieri când ne-a dat la fund ticălosul de sovietic.
- Şi locotenentul a venit după cele două lăzi? întrebă Puiu-Mami.
- A venit abia după doi ani şi le-a găsit în bună stare. Mai târziu după ce am cumpărat caicul, m-a ajutat angajându-mă să fac multe transporturi pentru firma lui care ajunsese foarte mare.
Înainte de a ajunge la Constanţa, Yusuf a avut o rugăminte:
- Efendi Comandant, rugăm putut dam zapis ca asta staţia estem salvat de la Gürpinar?
- Desigur Kaptan Yusuf.
La Constanţa, echipajul turc a fost debarcat şi dat în grija Consulatului, iar Vulturul s-a întors la bază. Vasile i-a dat un telefon prietenului său Mustafa şi i-a adus la cunoştinţă pierderea navei Gürpinar şi a mărfii sale care în loc de Galaţi a ajuns pe fundul mării.
- Echipajul e bine, sănătos sau… a fost prima întrebare pusă de Mustafa.
- Echipajul este în regulă. L-am salvat noi şi acum este la Constanţa.
- Slavă lui Allah. Bine că sunt vii, de marfă mai facem noi rost. Vă aştept la Galaţi comandante.
- . -
Publicat la 5 Octombrie 2020
multumim! superb ca de obicei dar cam subtire! Asteptam cu interes urmatorul episod!
RăspundețiȘtergereun nou episod pe cand?
RăspundețiȘtergereeroii nostri se cam plictisesc si noi asteptam nerabdatori....
Salutare! Ce mai fac eroii nostri?
RăspundețiȘtergereRugineste Vulturul daca nu il mai miscam!
RăspundețiȘtergereIarna se misca mai greu...
RăspundețiȘtergere