Capitolul XXXIX Evacuare din Taman

 

Capitolul XXXIX
Evacuare din Taman

 

La începutul lunii Septembrie 1943, s-a aflat despre capitularea Italiei. La 8 Septembrie St.Major al MRR a anunţat trecerea navelor italiene aflate în Marea Neagră sub comanda Marinei Regale. Printre acestea 7 vedete rapide tip MAS şi 5 submarine de buzunar tip CB. Două submarine se găseau la reparaţii la Sulina, celelalte trei au rămas la Yalta în Crimeea pînă la 29 Noiembrie acţionând sub comanda Kriegsmarine.  La 10 Septembrie la baza de la Sf. Gheorghe s-a primit o radiogramă:

CSF către GICA
Cdt. NMS Vulturul va fi prezent în port Galaţi mâine dimineaţă ora 8 pentru instrucţiuni.
Şef St. M.
Comandor M.

 
Vasile i-a convocat pe cei doi ofiţeri ai navei şi le-a adus la cunoştinţă fără nici-o introducere:
- În seara asta cinăm la Mustafa.
- I-auzi, exclamă Blajan. Deci să ne pregătim de o nouă misiune. Se ştie despre ce este vorba?
- Doar că trebuie să fim prezenţi la Galaţi.
- Păi s-o luăm din loc.
- Puiule cum stăm cu aprovizionarea?
- Gata de drum.
- Blăjane pregăteşte nava, plecăm într-o oră. Eu mă duc la maiorul Genaru apoi urc la bord.

Aproape de înserat Vulturul în uruitul celor patru motoarel acosta la cheul militar din Galaţi.
- Cabina Radio.
- La ordin.
- Prodene dă legătura telefonică cu uscatul. Raportezi când eşti gata, vreau să dau un telefon.
- Am înţeles.
Vasile coborî în cabina sa şi aşteptă să primească tonul de oraş.
- Bună seara, aţi sunat la locanta Sirena. Vă ascultăm cu plăcere.
- Bună seara, aici Lt.cmd Vasile J., vreau să vorbesc cu patronul.
- Să trăiţi, sunt Ali, ce bucurie d-le comandant, îl chem imediat.
- Bună seara Mustafa. Am sosit la Galaţi şi vrem să te vizităm în seara asta.
- Cu mare bucurie Vasile, vă aştept cu nerăbdare.
Primirea făcută băieţilor fiind binecunoscută cititorilor noştri, nu vom insista asupra serii petrecute la Mustafa.
 
 A doua zi la prima oră, Vasile şi Blăjan intrau în biroul Şefului de St.M.

- Bună dimineaţa băieţi. V-am convocat pentru a vă aduce la cunoştinţă că unitatea voastră va primi încă o navă. Este vorba de submarinul CB-2, transferat dela Regia Marina* la MRR*. În acest moment submarinul se găseşte la Sulina, unde i-au fost făcute unele reparaţii şi este gata de drum. Submarinul va fi folosit doar pentru cercetare şi nu va lua parte la acţiuni de luptă decât în caz extrem. Echipajul submarinului este redus, doar patru oameni; comandant, mecanic, timonier, radiotelegrafist. Va avea echipaj românesc, comandant fiind numit locotenentul Dincă provenit împreună cu ceilalţi trei membri ai echipajului de pe submarinul NMS Rechinul. 

- Veţi duce echipajul la Sulina unde vor prelua submarinul. Deoarece echipajul trebuie să se obişnuiască cu nava, îl veţi însoţi pe timpul probelor pe mare, iar la bază să-i asiguraţi un loc permanent pentru acostare. Un mecanic italian care a consimţit să se angajeze la noi, îi va însoţi la început iar după aceea va rămâne la bază ca mecanic de întreţinere.

Apoi comandorul apăsă pe un buton:

- Să intre Lt. Dincă.

Uşa se deschise şi apăru un tip mărunţel cu ochi albaştri care luă poziţie de drepţi.

- Lt. Dincă Ion prezent la ordin.

- Loctenente, după cum ştii ai fost ataşat unităţii GICA.Vei fi sub comanda d-lui lt-cmd Vasile J. Împreună cu oamnii tăi te vei îmbarca la bordul NMS Vulturul cu care veţi merge la Sulina pentru a prelua submarinul de la echipajul italian. Sub supravegherea Vulturului veţi face toate probele pe mare, apoi veţi acosta la Sf. Gheorghe, unde va fi baza voastră permanentă.  

Mini-submarinele CB

(Notă: Submarinul clasa  CB a fost construit la şantierul naval Caproni din Taliedo - Milano.  Avea o lungime de 15m, deplasament 35,4/44,3 tone, echipat cu motor diesel Isotta Fraschini de  90 CP şi un motor electric Brown-Boveri de 100 CP. Viteza de croazieră 5/3 Nd şi maximă 7,5/5 Nd. Autonomie 1400 Mm la suprafaţă şi 50 Mm în imersiune. Echipat cu hidrofon şi periscop fix. Armament 2 torpile de 450mm sau 2 mine marine. Cele doua torpile fiind în tuburi deschise au avut nenumărate probleme din cauza apei sărate care le inundau. Echipaj 4. Din cele 22 construite, 6 buc. CB-1 la CB-6 au fost trimise în Mare Neagră şi puse sub comanda Kriegsmarine. CB-4 a scufundat submarinul sovietic SC-203 iar CB-5 a fost scufundat lângă Crimeea.  Din cele 5 primite MRR a utilizat doar două submarine pentru misiuni de cercetare.  În Septembrie 1944 au fost confiscate de URSS, fiind apoi dezmembrate.)

La Sulina au acostat la dana Şantierului Naval şi au pornit în căutarea submarinului. L-au găsit pitit după un ponton în interiorul bazinului, cu chepengurile închise şi nimeni primprejur. La câţi-va metri distanţă un alt submarin CB era instalat pe cavaleţi, dar părea ciocănit rău S-au îndreptat spre clădirea administrativă, unde au reuşit să găsească un căpitan care era reprezentantul MRR la şantier. Au aflat că echipajul submarinului se găseşte în oraş cazat la hotel unde militarii italieni erau ţinuţi până la noi ordine fără să poată părăsi zona oraşului. Vasile şi Puiu-Mami împreună cu căpitanul s-au urcat într-o barcă cu motor şi au traversat Dunărea. Cei doi comandanţi ai submarinelor CB au fost găsiţi jucând cărţi la o masă instalată sub o umbrelă în faţa hotelului Cambroni. La vederea ofiţerilor români, cei doi s-au ridicat şi au salutat. Căpitanul le-a făcut cunoştinţă:

- Lt. Arigo Barbi este comandantul submarinului CB-2.

- Slt. Giovanni Re, comandantul CB-1.

Apoi le-a spus:

- Domnii au venit cu noul echipaj pentru CB-2. Rog pe lt. Barbi să ne însoţească pentru transferul navei şi vă rog să anunţaţi mecanicul Luigi să se prezinte la şantier. Lt. Barbi vizibil afectat şi-a pus chipiul pe cap şi cam posomorât a spus:

- Să mergem domnilor.

 După deschiderea celor două chepenguri, toţi s-au înghesuit să vadă interiorul submarinului. Puiu-Mami a fost primul care a coborât în interior urmat de Blăjan şi de maistrul Pereanu. După câteva minute au ieşit afară iar Puiu-Mami a exclamat:

- E ca o jucărie pentru copii şi nu se poate sta în picioare, doar aplecat din mijloc. Nu înţeleg cum se poate naviga zile în şir. 

- Mie îmi place, are o motorizare frumoasă spuse maistrul Pereanu.

Mecanicul Luigi care ajunsese şi el, le explică într-o românească amestecată cu cuvinte italieneşti, că echipajul stă aşezat în fund sau lungiţi pe câteva saltele în timpul navigaţiei. Doar comandantul poate sta în picioare în micul chioşc unde se găseşte periscopul.

Echipajul românesc, care intrase şi el, ieşi pe rând afară iar unul din marinari exclamă:

- O să fie curată veselie, mai ales dacă te apucă vre-o treabă mare… Şi când mă gândesc că m-am oferit voluntar…

- Ei, gata. Asta este. Oricum nu putem da înapoi. Aşa că aduceţi bagajele de pe Vultur, spuse lt. Dincă. Apoi se întoarse spre lt. Barbi:

- Facciamo una passeggiata intorno alla piscina del sito?

- Ovviamente, andiamo Luigi.

Cei trei coborâră în submarin şi peste câteva minute motorul termic tuşi de 2-3 ori apoi porni şi în atmosferă se împrăştie mirosul de gaze arse. Luigi ieşi prin chepeng, dădu legăturile la ponton, intră înapoi, elicea începu să se învârtească şi submarinul se îndepărtă încet. 

- Nu face prea mult zgomot observă Blăjan.

Submarinul dădu roată bazinului apoi se îndreptă spre mijloc, cineva închise chepengurile, motorul termic se opri şi auziră bolborositul apei iar submarinul se scufundă rămânând la suprafaţă doar periscopul. După câteva minute se auzi zgomotul produs de purjarea balastului şi submarinul apăru complect la suprafaţă. 

La ponton Vasile îl interpelă pe lt. Dincă:

- Ei cum a fost?

- Bine. Răspunde uşor la comenzi, manevrele sunt destul de simple. N-o sa ne pună probleme. 

- Sunteţi în stare să navigaţi pînă la Sf. Gheorghe? întrebă Vasile.

- Desigur. Luigi vine cu noi deci nu vom avea probleme cu maşinile.

- Bine. Vom merge direct la bază, navigând la suprafaţă. Cum timpul este înaintat şi vom avea nevoie de circa 6 ore dacă starea mării se menţine bună, să nu mai zăbovim. Vom pleca imediat iar probe de scufundare vom face mâine. Blăjane, să le dai o staţie portabilă să putem ţine legătura rapid. Cu staţia submarinului este mai dificil.

Vedere în interiorul submarinului CB la pupa. Compartimentul motoarelor.

(sursa MaritimeQuest - Foto V. Tarnovski)

Pentru a feri submarinul de turbulenţa provocată de elicele Vulturului, Vasile îl plasă în frunte, vedeta urmându-l la două ancabluri distanţă. După vre-o oră, Puiu-Mami exclamă:

- Şi cu barca cu vâsle ajungeam mai repede la bază...

- Asta este Puiule, atât poate săracul. Cu doar 6 Nd mai avem ore bune de mers… spuse Blăjan.

- Păi spuneau că poate 7,5 noduri.

- Da, dar s-a lucrat la motorul termic şi nu are rost să-l forţeze. S-a recomandat 50-60 Mm rodaj. Hai să bem câte-o cafea şi Blăjan apăsă pe o clapetă a interfonului:

- Cambuza, un termos cu cafea pe comandă.

- La ordin.

Puiu-Mami care se pare că avea limbariţă, vorbi din nou:

- Dar la ce ne va folosi jucăria asta?

- Nouă, la nimic. Dar probabil că şefii s-au gândit la o supraveghere suplimentară a coastei. Fiind aşa mic este greu de văzut printre valuri şi cum ne aparţine nouă care suntem independenţi, poate fi trimis oriunde fără aprobare de la Kriegsmarine.

După ce s-au mai plictisit vre-o trei ore navigând ca melcul - vorba lui Puiu-Mami, au ajuns în sfârşit la bază şi pe înserat au amarat submarinul la un ponton pregătit de maiorul Genaru.

Aşa cum bine bănuise Blăjan, de la CSF s-a primit un ordin de serviciu pentru submarin, care prevedea acţiuni de patrulare şi observare pe un anumit perimetru, până la o distanţă de 200 Mm de coastă. Micul submarin pleca la drum dis de dimineaţă şi lipsea 2-3 zile, după care se întorcea pentru alimentare şi igiena echipajului. Printre atribuţii erau şi observaţii meteorologice şi starea mării, care erau transmise la bază iar de aici la CSF. Datorită formei lui, submarinul fusese poreclit de soldaţi, Crapul. Poreclă însuşită şi de comandant care i-a atribuit indicativul radio cu acelaşi nume.

.....................................................

CSF către GICA.

Misiunea de cercetare prevăzută pentru săptămâna în curs, se anulează.

Lt-cmd Vasile J. şi lt-cmd Blăjan I. vor fi prezenţi mâine dimineaţă ora 9 la comandament pentru instrucţiuni.

Şef St. M.

Comandor. M.

- Ieremie, te rog anunţă-l pe Blăjan să vină la mine.

- Am înţeles.

- Ioane, patrularea s-a anulat. Pregăteşte nava, plecăm la Galaţi. Vom primi noi instrucţiuni.

- Grozav, m-i se făcuse dor de mititeii şi vinişorul de la Mustafa…

- Cum stăm cu carburantul?

- 30%, azi trebuia să facem plinul.

- Îl facem la Galaţi. 

La ora 9 fix, aghiotantul comandorului îi conduse la Şeful de St. M.

- Bună dimineaţa băieţi, bine aţi venit.

- La ordin d-le comandor.

- Luaţi loc. Un prim lucru care vreau să vi-l comunic, este înlocuirea pistoalelor mitralieră MP-40 care le aveţi în dotare, cu cele româneşti M-1941 Oriţa. Le veţi ridica de la magazie chiar azi. Sunt superioare celor MP-40, au distanţa de bătaie de trei ori mai mare. Muniţia este aceiaşi 9mm Parabellum. 

Pistolul mitralieră Oriţa M-1940 a fost produs de Uzinele Metalurgice Copşa-Mică şi Cugir (răspunzător de proiect cpt. Marin Oriţa 1897-1966). A intrat în dotarea armatei în anul 1943. Utiliza muniţie de 9mm Parabellum, încărcător cu 32 de gloanţe şi o bătaie eficace de 200m, maximă 700m. Viteza glonţului 600m/sec. Greutate 4 Kg.

- Şi acum să trecem la problema principală.

Avem de îndeplinit o misiune dificilă şi destul de periculoasă. Cred că ştiţi, nemţii se retrag din peninsula Taman şi evacuează trupele. O companie de vânători de munte din batalionul 9 au acoperit evacuarea pe mare a unor unităţi germane şi româneşti şi trei plutoane au rămas blocate într-o zonă încercuită de armata roşie. Urma să fie şi ei evacuaţi pe mare de două nave ale Kriegsmarine, dar una fost avariată de aviaţia sovietică iar cealaltă s-a retras şi i-a părăsit pe mal. Generalul comandant al Diviziei ne-a rugat personal să încercăm să-i salvăm băieţii rămaşi la ţărm. Din fericire s-a reuşit contactul radio cu ei şi am aflat că efectivul este de 62 oameni din care 6 răniţi. Sunt înconjuraţi pe partea de uscat de o linie subţire de trupe sovietice, dar până acum n-a avut loc nici-un asalt major asupra lor, credem că se aşteaptă o acalmie pe frontul din nordul Tamanului, pentru a fi anihilaţi O problemă este existenţa unei nave sovietice care păzeşte golfuleţul de unde ar putea fi recuperaţi oamenii. Aviaţia a trimis câteva avioane şi s-a reuşit paraşutarea unor containere cu mici cantităţi de muniţie şi hrană. Din păcate nu toate au fost recuperate de vânători deoaree unele au căzut în mare. Coordonatele sunt 44°3…N 37°5…E., lângă un mic canion. Avem o serie de fotografii făcute de cercetarea aeriană. Luaţi harta, fotografiile şi concepeţi urgent un plan de acţiune, apoi vă întoarceţi aici să-l discutăm. Pe traseu veţi fi ajutaţi de cei de la hidro-escadrila 101.

Întorşi la bordul Vulturului, cei doi au studiat cu atenţie harta şi fotografiile.

- Ne cam încurcă nava aia de pază. Dacă o atacăm prin surprindere avem 100% şanse s-o scufundăm dar atunci trupele sovietice vor fi alarmate. Punem în pericol operaţiunea de evacuare spuse Blăjan. Se va lăsa cu morţi şi răniţi.

- Nu. O putem ataca dar nu aşa. Uite cum facem şi Vasile puse degetul pe o fotografie.

- Acest deluşor de la marginea golfului maschează vederea spre Nord a celor de pe nava sovietică. Folosim motorul silenţios şi ne oprim în spatele lui la cca 200m. Aşa nu vom fi văzuţi de vre-un rus mai vigilent. Lansăm la apă două bărci gonflabile cu echipa ta care va urca la bordul navei şi va anihila santinelele. Pe cei dinăuntru îi tratăm cu puţin gaz somnifer şi punem stăpânire pe navă. Este o MO-4  si nu are un e chipaj foarte numeros. Ia scoate nomenclatorul navelor să vedem ce ştim despre ea.

- Navă vânător de submarine, 56,5 de tone, 27m lungime, ruf central, 2550 CP, viteza maximă 27 Nd. Înarmată bine cu 2 tunuri şi 2 mitraliere, lansatoare de grenade submarine, echipaj 16-22 oameni. E joasă, se poate urca la bord fără probleme.

- Avem de îmbarcat 62 de oameni, sunt cam mulţi. O să fie ceva înghesuială.  Mergem singuri sau luăm şi Zăganul? întrebă Blăjan.

- În caz de atac inamic, ne-ar fi de folos cu puterea de foc. Pe de altă parte dacă va trebui să ne retragem rapid, Zăganul cu cele 31 Nd ale sale, ne-ar încetini, aşa că vom merge singuri.

- Propun să-l luam şi pe sergentul Pascu, ne va fi de folos la neutralizarea navei inamice.

- De acord. Mai avem la bază gaze somnifere şi mine cu ceas?

- Da, avem suficiente.

- Înainte de a merge la Comandor, ia legătura cu Genaru să ordone la popotă să pregăteasca 200 de sanviciuri şi câţi-va litri de rachiu. Cei care vor sta pe punte vor avea nevoie de un întăritor, Noaptea este friguroasă.

- Am înţeles.

- Bine, atunci hai să punem pe hârtie planul şi să-l prezentam Comandorului.

Cu ceva corecţii, planul a fost aprobat, au primit frecvenţa radio pentru legătura cu compania de vânători, iar Comandorul i-a asigurat că le va transmite acestora o radiogramă anunţând apropiata evacuare, precum şi semnalele şi parolele necesare.

În seara urmatoare, Vulturul se apropia în linişte de ţintă. Pe drum au avut parte de câteva alarme aeriene dar avioanele erau la mare distanţă şi nu au fost observaţi. Printr-o radiogramă căpitanul B. i-a anunţat că o unitate a flotei din Batumi sub comanda amiralului Vladimirovski are ordin de plecare spre Nord în seara zilei următoare. Noaptea era destul de întunecoasă, cerul acoperit cu nori, dar prin binoclul de noapte au văzut destul de clar silueta navei sovietice ancorată în golfuleţ. Pe navă cât şi pe ţărm nu se vedea nici-o lumină. Împinşi uşurel  de motorul silenţios, au oprit în spatele deluşorului şi au lansat ancora de derivă. Pe punte Blăjan şi echipa lui au dat la apă în linişte două bărci gonflabile, în care au luat loc plutonierul Haţieganu, lunetistul Mircea şi sergentul Pascu cu încă doi oameni. Au vâslit în linişte spre nava inamică.

……………………

Lt. Oselov, comandantul navei vânător de submarine MO-0851, a ordonat schimbarea celor doi  oameni de pază de pe punte, îndemnându-i să supravegheze malul cu atenţie,  apoi a verificat din nou toate compartimentele, având grijă să nu se vadă nici cea mai mică rază de lumină. Cu o noapte înainte un marinar imprudent, ieşise pe punte cu ţigara aprinsă în gură. O împuşcătură şi un glonţ l-a nimerit în plin. Degeaba mitraliorul a măturat malul întunecat  cu o rafală. I-a răspuns doar liniştea nopţii. Primul impuls a fost să interzică fumatul şi să confişte ţigările echipajului, dar aducându-şi aminte că el însuşi este fumător pasionat s-a răzgândit, interzicând fumatul doar pe timpul nopţii. Oselov a intrat în ruf, a înmânat  radiotelegrafistului o radiogramă cu raportul zilei, obligatorie pentru ora 0 şi s-a dus la culcare. Înainte de a se întinde în cuşetă a scos de sub saltea o sticlă cu basamac şi a privit-o cu ceva ezitare dacă să bea sau nu. Până la urmă s-a mulţumit să ia doar o înghiţitură şi  s-a pus la somn. 

…………………………………

Extras din raportul plutonierului Haţieganu:

La ora 0,14 ne-am desprins de la bordul Vulturului şi am vâslit în mare linişte spre ţintă. La bordul navei inamice nu se vedea nici-o lumină. Am auzit doi oameni care vorbeau cu glas scăzut undeva spre pupa în spatele ruf-ului. Împreună cu sergentul Pascu ne-am căţărat la bord şi ne-am lungit pe punte. Târâş am înaintat spre pupa unde am văzut un om în picioare şi unul aşezat în scaunul mitralierei, amândoi fiind cu faţa spre mal. N-au apucat să spună nici pâs atât de repede i-am anihilat. Au urcat şi ceilalţi la bord şi cu grijă am strecurat pe sub ambele uşi al ruf-ului furtunul cu gaz. Sergenţii Stănilă şi Necula au introdus furtunurile şi au dat drumul la gaz prin chepengurile care erau deschise, apoi le-au închis. Probabil că majoritatea dormeau, pentru-că doar sub chepengul de la pupa s-a auzit mişcare dar care a încetat în scurt timp. La ora 0,42 am raportat prin radioul portabil, îndeplinirea misiunii. 

……………………………

Căpitanul Basarab era furios şi nu se ferea să-şi manifeste supărarea în faţa subordonaţilor. Maiorul comandant al Companiei de Vânători de Munte cu o rană serioasă la un picior fusese evacuat,  iar colonelul Iordache de la pifani precum şi cel german, colonelul Siegmund răspunzători de evacuarea trupelor din punga de la Sosnovaia Roşcea la Nord de Gelendjik, fugiseră ca nişte laşi îmbarcându-se pe ultimul vapor şi lăsând toată răspunderea pe umerii căpitanului. Desigur colonelul neamţ îl asigurase că a doua zi vor sosi două nave germane în care vor încărca echipamentele rămase precum şi oamenii din ariergardă. Cu cei 62 de vânători rămaşi din care 6 răniţi din fericire nu prea grav, trebuise să încropească o linie subţire de apărare. Aveau puţin noroc, datorită terenului care prezenta o linie de deluşoare naturale, tot terenul fiind bine împădurit până la linia plajei golfului, puteau cu uşurinţă să supravegheze poziţia trupelor sovietice care-i înconjurau pe uscat. Era nedumerit, dece inamicul nu-i atacase serios poziţia. Din liniile sovietice erau trase doar din când în când câteva grenade care nu provocau cine ştie ce pagube iar ei ripostau cu lansarea de Faustpatrone din care aveau o mulţime. Abia în noaptea următoare doi cercetaşi au pătruns în liniile sovietice şi au reuşit să aducă o “limbă”. Au aflat astfel că erau înconjuraţi doar de o companie de puşcaşi venită din refacere cu oameni proaspăt recrutaţi şi fără experienţă de luptă, care aveau ordinul doar să împiedice o evacuare pe uscat. Inamicul credea că poziţia ar fi apărată de cel puţin un batalion, astfel că se hotărâse ca asaltul final să fie dat după alungarea nemţilor din peninsulă. La această idee contribuise probabil bombardamentul lansat de vânători în primele ore ale apariţiei trupelor sovietice, cu ajutor singurului lansator de rachete Wurfrahmen 40 care nu putuse fi evacuat, lăsând impresia unei poziţii bine apărate de trupe numeroase. Apoi colac peste pupăză în golf şi-a făcut apariţia o navă sovietică care bara orice posibilitate de evacuare pe mare. La liziera pădurii spre ţărm postase un mitralior şi un lunetist care supravegheau nava sovietică.

Vânător de munte român în poziţie de luptă.

 

Trecuseră două zile şi nici-o navă nu a mai apărut în golfuleţul din faţa poziţiei. Cu mare greutate a reuşit să ia legătura prin radio cu comandamentul diviziei şi să anunţe situaţia disperată în care se aflau. Ca răspuns au primit ordinul să reziste pentru-că se va face tot posibilul să fie evacuaţi în câteva zile. A treia zi două avioane au paraşutat  câteva containere deasupra poziţiei lor, dar au recuperat doar două, celelalte căzând în mare. Au găsit în ele ceva alimente şi pesmeţi, dar ei nu sufereau de foame. Pe ţărm rămăsese un camion german plin cu conserve de “Hühnerflügel und Krallen” adică aripi de pui şi gheare într-un sos de o culoare cam dubioasă dar mâncabil şi multe lădiţe cu “Marmelade” tare ca piatra.

Şi a venit vestea cea bună, o navă a Marinei Regale se va îndrepta spre ei pentru a fi evacuaţi, li se ordonase ca staţia lor să rămână permanent pe recepţie, în aşteptarea ordinelor. Până atunci să fie făcute toate pregătirile pentru o evacuarea rapidă a oamenilor, iar materialele rămase să fie distruse. Apoi într-o seară au primit ordinul să fie gata, în acea noapte vor fi evacuaţi. Staţia radio să fie permanent pe recepţie, vor fi apelaţi de la bordul navei care va veni.

 ………………………………… 

Căpitanul Rodian Hodovanski comandantul companiei de puşcaşi stătea la masă în cortul de comandă, sugea dintr-o papiroasă puturoasă, bea ceai şi se uita posomorât la comisarul politic Alea Baianova care scria ceva într-un caiet şcolăresc. 

- Iar ne face caracterizări proaste, gândea el. Târfa dracului se face că nu ştie că cei mai mulţi soldaţi sunt recruţi proaspeţi, majoritatea de la ţară cu o instrucţie extrem de sumară. Abia ştiau să manevreze o puşcă. Nu se putea baza decât pe vre-o 10 gradaţi care erau veterani. Pe toţi locotenenţii comandanţi de pluton comisăroaia îi pictase bine iar pe căpitan îl acuza de îngăduinţă nejustificată faţă de soldaţi şi trimisese la comisarul batalionului un raport cu concuziile sale. În viziunea ei nimeni din această companie nu corespundea din punct de vedere politic. Ba chiar numărul extrem de mic de comsomolişti o indignase. Era urgent necesară o educaţie politică mult mai riguroasă şi era hotărâtă s-o aplice. Aştepta doar aprobarea de la batalion. Până atunci îi ceruse căpitanului să ordone artelnicului să anuleze raţia reglementară de vodcă. Căpitanul aprobase din cap dar nu mişcase un deget. În caz de atac, fără o cană de vodcă în burtă, toată soldăţimea ar fi rupt-o la fugă. Luptase împotriva vânătorilor de munte români şi ştia de ce sunt în stare aceştia.

Căpitanul avusese prima experienţă nepăcută cu comisăreasa a doua zi după venirea ei. Cum îi plăcea muzica, avea obiceiul ca în pauzele dintre transmisii să-i ceară radiotelegrafistului să pună staţia pe Radio Moscova. Acesta punea căştile pe masă şi cu volumul la maxim ascultau. Comisăreasa încruntată ascultase şi ea preţ de vre-o zece minute, apoi strigase la radiotelegrafist:

- Gata. Ajunge. Închide staţia! Nu mai consuma bunul statului pentru plăceri  particulare!

Hodovanski se uită la ceas, ieşi din cortul aflat la ceva distanţă de linia de tranşee şi se îndreptă spre plutonul de mitraliere şi aruncătoare de grenade. Pe lângă trei mitraliere Degtiarev DP-27 şi una M-1910, erau dotaţi cu trei vechi puşti Mosin cu lansator de grenade DMG.

- Locotenente, lansează 7 grenade şi apoi adăpostiţi-vă în tranşee. Lucru care îl făcu şi el.

N-a trecut decât un minut şi răspunsul românilor nu se lăsă aşteptat. Şase Faustpatrone explodară în faţa liniei sovietice iar schijele se auziră fluierând pe deasupa tranşeelor. Apoi se lăsă tăcerea. 

Cum românii răspundeau cu tot atâtea lovituri, căpitanul o aştepta pe cea de-a şaptea, dar care nu veni. Se gândi că poate economisesc muniţia. După vre-o trei minute se ridică şi se îndreptă spre cortul de comandă dar abia ajunse la jumătatea distanţei când auzi un binecunoscut şuierat. Se aruncă pe burtă şi la nici 20 de metri în faţa lui explodă un proiectil reactiv lansat de un Wurfrahmen. Rămase nemişcat mai multe secunde apoi cum nu mai auzi nimic se ridică scuturându-se de pământul aruncat peste el şi porni spre cort. Când întră i se păru că este gol, dar apoi o zări pe tovarăşa comisar politic pitită sub masă. 

- Ah, acolo sunteţi tovarăşa comisar? Ai păţit ceva? Sunteţi bine?

Comisăreasa ieşi de sub masă, albă la faţă şi cu mâinile tremurând:

- Era să mă omoare…

- Suntem în linia întâi tovarăşă spuse Hodovanski şi cu un zâmbet sardonic pe figură desfăcu buşonul de la ploscă şi-i turnă un pahar plin ochi cu vodcă pe care tovarăşa comisar îl bău dintr-o suflare. Căpitanul îi mai turnă un pahar şi i-l întinse urându-i în gând, staţi-ar gât…

Apoi se întoarse spre sergentul radiotelegrafist care nu se mişcase de pe scaun şi stătea cu căştile pe urechi în faţa staţiei RBM:

- Ia trage un gât Vasea, şi-i întinse plosca, apoi bău şi el o porţie zdravănă.

După această întâmplare, tovarăşa comisar politic n-a mai pomenit nimic despre vodca destinată soldaţilor.

Staţia radio RBM-1.

(Completul RBM-1 a fost construit începând cu anul 1942 la fabrica Ordjonikidze din Novosibirsk, URSS. Era o staţie de mică putere: 1W şi în funcţie de tipul de antenă utilizată avea o rază de acţiune de 10-50 Km. Împreună cu cutia de alimentare cântărea 28 Kg.  Avea o construcţie simplă dar robustă şi rezistentă. Era destinată comunicaţiilor în telegrafie şi telefonie la nivel de batalion. A fost utilizată până prin 1965.)

..........................

Staţia radio pârâi şi se auzi vocea plutonierului Haţiegau:

- Misiune îndeplinită.

- Sala maşinilor.

- Ordin.

- Cu motorul silenţios încet înainte.

- Timonier cârma la tribord 15*.

După câteva minute în faţă apăru silueta navei inamice.

- Timonier cârma babord, adu Vulturul paralel cu nava inamică.

Maistrul Popescu manevră cu grijă şi aduse nava la câţi-va centimetri de bordul inamicului. 

Plutonierul Haţieganu se săltă la bord, urcă pe comanda şi raportă:

- Misiunea a fost îndeplinită. Echipajul inamic doarme tun. Doi oameni care erau de pază pe punte au fost anihilaţi.

- Blăjane ia legătura cu ţărmul. Sper să fie pregătiţi.

Acesta manevră staţia şi vorbi în microfon:

- Cerbul aici Barza, răspunde dacă mă auzi.

Răspunsul se auzi proape instantaneu:

- Vă aud foarte bine, unde sunteţi? Ce s-a întâmplat cu nava inamică?

- Totul este rezolvat. Veniţi la ţărm, trimitem bărcile după voi. Grăbiţi-vă nu avem mult timp. 

- Blăjane vezi ce este cu echipajul inamic, leagă-i bine şi scoate-i afară pe punte. O să-i debarcăm şi îi lăsăm pe mal. 

- Ce facem cu nava? Nu putem s-o aruncăm în aer aici. Riscăm să-i alertăm pe sovietici.

- O s-o luăm la remorcă şi o scufundăm la ceva distanţă.

................................

După primirea ordinului pentru distrugerea materialelor rămase pe ţărm, căpitanul Basarab i-a convocat pe gradaţi şi au stabilit planul de lucru. Tot ce nu fusese evacuat a fost adunat şi instalate „surprize” pentru inamic. Wurfrahmen-ul a fost minat ultimul. Vânătorii din posturile de pe dealuri au fost retraşi, au fost lăsaţi doar doi oameni la lizieră. La ora 01,02 căpitanul apropape a sărit în sus când a auzit vocea necunoscută care-i comunica:

- Veniţi pe ţărm.

Blăjan care inspectase nava inamică s-a întors la bord şi a spus:

- Propun  ca nava capturată s-o ducem acasă. Pereanu a văzut motoarele şi a spus că sunt în stare foarte bună iar rezervorul de combustibil este aproape plin. Putem ambarca şi mai mulţi vânatori, descongestionând Vulturul. 

La început Vasile a ezitat dar până la urmă a fost de acord şi a stabilit un minim de echipaj.

La bordul navei MO-0851 s-a îmbarcat Blăjan cu oamenii lui, un mecanic şi 12 vânători aleşi dintre cei care ştiau să mânuiască artileria de la bord. La 50 de metri de mal, au fost aşezaţi bine legaţi membrii echipajului navei sovietice cuprinşi de un somn adânc şi „limba” capturată de vânători. Tot pe ţărm au ramas părăsiţi 12 căluţi de munte care cu capetele plecate priveau cu tristeţe cum se îndepartează cele două nave.

Căpitanul Hodovanski luă micul dejun alcătuit dintr-o cană cu ceai şi o felie de pâine neagră ca tuciul, apoi se îndreptă spre cortul de comandă. Înăuntru îl găsi numai pe radiotelegrafist care îi întinse o foaie de hârtie cu o radiogramă recepţionată în urmă cu două minute. Nu era nimic nou. Batalionul îi recomanda să fie vigilent şi să nu permită vre-o eventuală încercare de evadare a românilor încercuiţi. Armata Roşie înaintează victorioasă şi în  2-3 zile, cel mult o săptămână o să fie degrevaţi de misiune. La ora fixată ordonă bombardarea poziţiei românilor cu 7 grenade. Toată lumea se adăposti în tranşee şi aşteptară răspunsul. A trecut un minut, două, cinci şi răspunsul nu veni. Nedumerit, Hodovanski ordonă lansarea a încă unei grenade dar din nou nu se întâmplă nimic. Atunci ordonă comandanţilor de pluton să se prezinte la cortul de comandă. Între timp apăruse şi tovaraşa comisar care în urma păţaniei era mult mai potolită. 

- Tovarăşi v-am convcat să discutăm situaţia apărută. Tăcerea românilor mi se pare suspectă. Din cele raportate de santinelele de noapte, nu s-a semnalat nici-o mişcare.

Comandantul plutonului de mitraliere care era cel mai vechi ceru cuvântul.

- Poftim.

- Permiteţi să raportez: Eu cred ca nu mai au multă muniţie şi o economisesc, pentru cazul în care vor fi atacaţi. 

Sublocotenentul Durakin cel mai tânăr comandant de pluton şi cel mai ne-experimentat, dar dornic de a se face remarcat, ridică mâna.

- Spune.

- Vă rog să ordonaţi o cercetare. Mă ofer voluntar.

- Nu se aprobă sublocotenente. Ai uitat de dispariţia soldatului Pepenov care era din cei vechi. Nu vrem să te găsim cu gâtul tăiat. O să trimitem cercetaşi, dar la noapte. E mai puţin periculos. 

Comisăroaia interveni şi ea:

- Propun să trimitem o radiogramă la batalion, să prezentăm noua situaţie şi să cerem instrucţiuni.

- De acord. 

Căpitanul mulţumit de rezultatul consfătuirii şi preferând să primească ordin de mai sus,  dictă radiotelegrafistului o radiogramă.

Peste o oră veni şi răspunsul.

La noapte trimiteţi oameni în cercetare şi apoi raportaţi.

Căpitanul răsuflă uşurat. Exact asta aşteptase.

Câteva minute înainte de ora 0 în cortul de comandă intră sublocotenentul Durakin cu un automat PPD în bandulieră pus peste mantaua lungă până la cizme, casca pe cap şi colac peste pupăză cu bidonul cu apă prins la centură, urmat de sergentul Gurkin. Căpitanul îl privi critic pe locotenent şi-l întrebă:

- Ce vrei să faci cu automatul? Dar cu bidonul cu apă?

- În caz că…

- Cum o să te târăşti printre tufişuri cu ăla legat de gât? 

- Păi am crezut că…

- Ai crezut pe dracu.  Priveşte la sergent cum este îmbrăcat? Ce arme are?

Sulocotenentul aiurit şi roşu la faţă spuse:

- Doar bluzon, boneta, pistolul şi baioneta. 

- Marş înapoi şi echipeazăte la fel.

- Ce drac de şcoală a făcut şi ăsta? se întrebă cu voce tare şi cu năduf căpitanul.

- A absolvit cursul scurt de trei luni… spuse sergentul. Nu mai au timp de învăţătură, îi trimit direct pe front.

- Ţine-l din scurt, să nu facă vre-o prostie. N-ar trebui să-l trimit, dar odată şi odată tot trebuie să înveţe…

După câteva minute sublocotenentul se înapoie echipat corespunzător.

- Uite care este planul:

Începeţi din partea stângă unde tufişurile şi copacii sunt mai deşi. Tu locotenente să asculţi orbeşte de sergent. Faci exact ce-ţi va cere. Oi fi tu sublocotenent, dar sergentul are experienţă. Clar?

- Am înţeles tov. comandant.

Cei doi cercetaşi au trecut peste tranşee şi târâş s-au îndreptat spre primul deluşor unde ştiau că se află o poziţie a vânătorilor. Drumul a durat destul de mult deoarece Durakin se tot încurca în crengile tufişurilor şi înainta greu. În sfârşit când mai aveau câţi-va metri, sergentul i-a făcut semn să rămână nemişcat iar el s-a târât încet spre culme. N-au trecut decât câteva minute şi sergentul s-a înapoiat spunând în şoaptă:

- Poziţia este părăsită, nu mai e nimeni acolo. Să mergem mai departe.

După încă vre-o douăzeci de minute au constatat că şi următoarea poziţie era părăsită. La fel s-a întâmplat şi la următorul deluşor. Au tras cu urechea mai multe minute, dar dinspre ţărm se auzea doar foşnetul fruzelor care se mişcau uşurel sub briza dinspre mare. 

- Ne întoarcem spuse sergentul. Inamicul s-a retras de aici. Trebuie să raportăm.

Căpitanul a ascultat tăcut raportul, doar a clătinat din cap şi apoi a dictat o radiogramă către batalion. Baianova s-a întrebat cu glas tare:

- Dece or fi părăsit poziţiile alea bune?

- Nu ştiu este foarte ciudat. Dacă voiau să ne atace ar fi venit toţi pe poziţiile înaintate. De plecat nu aveau pe unde. Sunt înconjuraţi de peste tot iar la mare sunt păziţi de nava noastră. Să aşteptăm răspunsul de la batalion. Acesta veni peste o oră.

- Ocupaţi imediat poziţia părăsita de inamic iar la ivirea zorilor atacaţi.

După o oră toata linia de deluşoare era ocupată de soldaţii lui Hodovanski. Plasase strategic pe mijloc mitraliera M-1910 şi pe laturi câte o DP-27. La ivirea zorilor, dădu semnalul de atac. Începu cu un tir serios lansat de mitraliere, apoi cu un uraaa zbierat din toate gâtlejurile, vitejii recruţi sovietici o luară la galop în jos spre poziţia românească. Spre surpriza lor nu au întâmpinat nici-o împotrivire şi în câteva minute ajunseră la liziera pădurii în faţă având  plaja golfului. Aici se opriră şi în lumina dimineţii au văzut câţi-va căluţi care rătăceau pe plajă, iar mai spre ţărm mai multe mogîldeţe care stăteau nemişcate pe sol şi scoteau nişte scâncete înnăbusite. Nici urmă de vânătorii români, care în mod miraculos dispăruseră cu desăvârşire. In golf nava de pază, dispăruse şi ea.

Eliberarea membrilor echipajului de legăturile de la mâini şi picioare, nu a adus nici-o lămurire. Habar n-aveau ce se întâmplase cu ei şi nu puteau explica cum au ajuns pe ţărm legaţi fedeleş.

Care a fost reacţia generalului Buşev comandantul diviziei 176 sovietice aflată în Taman din care făcea parte şi compania lui Hodovanski, n-am mai aflat.

În timp ce se derulau aceste evenimente, Vulturul însoţit de nava capturată intraseră de mult în baza de la Sf. Gheorghe. Pe drum au avut parte de un singur eveniment, care datorită reacţiei rapide a lui Blăjan n-a avut nici-o urmare. La ivirea zorilor după plecarea din Taman, la orizont au apărut două avioane sovietice de cercetare R5. 

- Domnule comandant, dinspre Est la aproximativ 4000m se apropie două avioane inamice, raportă observatorul instalat pe ruful navei M-0851.

- Alarmă de luptă, toată lumea la posturi, ordonă Blăjan. Apoi după o clipa de gândire:

- Haţiegane, arborează pavilonul sovietic. Artileriştii şi mitraliorii să fie pregătiţi.

- Barza aici Barza-2. Avioane inamice de la Est la 4000m. Am luat măsuri, înălţat pavilion sovietic. 

- Confirm Barza-2, a răspuns Vulturul aflat la peste 3 ancabluri în faţă.

- Alarmă de luptă, toată lumea la posturi, ordonă Vasile, apoi luă binoclul şi se uită spre nava lui Blăjan. Peste câteva minute descoperi şi cele două avioane inamice.

 

- Toată lumea de pe punte să-şi pună pe cap căştile găsite pe navă. La ordinul meu faceţi cu mâna către avioane ordonă Blăjan.

- La apropierea celor două R5, cei de pe punte începură să fluture mâinile în semn de salut, iar Haţieganu mişcă în sus şi în jos pavilionul. Avioanele s-au mai apropiat puţin apoi balansându-se uşor în semn de salut, au virat spre Nord.

Misiunea Evacuare din Taman se încheiase cu bine.

20 Decembrie 2020

Urmeaza:

Misiune imposibila.