Capitolul XLI
Ultima misiune

    Abia se întorseseră dintr-o misiune obositoare de patrulare, când în dimineaţa zilei de 7 Aprilie 1944 au primit o radiogramă.

CSF către GICA

Mâine dimineaţă ora 0400 navele NMS Vulturul şi NMS Zăganul vor fi prezente în rada port Constanţa de unde vor prelua şi însoţi dus-întors nava puitor de mine NMS R2 care are misunea de a lansa un şir de mine marine în zona CT… Cercetare aeriană asigurată de Hidro-escadrila 101.

Şef  St.M.

Comandor M.

   Vasile apăsă pe butonul interfonului şi spuse:

- Ieremie, domnii ofiţeri Blăjan, Bordea şi Bolgar să se prezinte la mine.

- Am înţeles.

După intrarea celor trei, Vasile spuse:

- Băieţi luaţi loc. Blăjane citeşte radiograma asta.

- Deci nici vorbă de puţină odihnă, spuse Blăjan.

- Asta este. Cum nu s-a comunicat durata misiunii faceţi plinul cu carburant, apă potabilă şi alimente pentru 7 zile de navigaţie.

- Păi cu drumul, cu timpul pentru lansarea minelor, nu cred că vom depăşi trei zile, comentă Puiu-Mami.

- S-ar putea să fie aşa, dar nu uita că s-a mai întâmplat să primim imediat o altă misiune fără să avem timp pentru alimentare. 

- Am înţeles, alerg.

   A doua zi cu noaptea în cap s-au desprins de la ponton şi cu câteva minute înaintea orei fixate erau în rada portului Constanţa. La apariţia NMS R2, Vulturul s-a instalat în capul şirului, urmat de R2 şi de Zăganul. 

- Cabina radio.

- La ordin.

- Transmite lui R2 şi Zăganului, urcăm la viteza de croazieră de 20 Nd, distanţa între nave două ancabluri.

- Puiule coboară la Radio şi cere prognoza meteo pentru zona de misiune începând cu ora 17.

- Am înţeles.

Puitor-dragor de mine clasa R.

Lungime 41m, deplasament 160 tone, 2 motoare Diesel 1836 CP, viteza de croazieră 20 Nd, autonomie 1100 Mm, echipaj 38, armament 1 tun 37mm, 2 tunuri AA 20mm, 2 mitraliere AA binate 7,92mm, lansator de mine marine, generator de fum, hidrofon direcţional. Componentele aduse din Germania şi asamblate la Şantierul Naval Galaţi. În anul 1943 MRR avea în dotare 3 unităţi.

   Navele s-au aliniat în convoi cu Vulturul în frunte, luând cap compas direcţia Est.

- Avem ceva drum de parcurs, spuse Blăjan iar la viteza asta vom ajunge abia spre seară.

 - Prea te-ai învăţat cu viteze mari Ioane, zise Vasile. Să fim multumiţi că R2 poate 20 de Nd. Dacă ne alăturau unuia mai vechi, ne târam cu 12 Nd…

- Comanda aici Cabina Radio.

- Spune.

- Prognoza vremii: vizibilitate 4 Mm, cer acoperit 7-8/10, plafon 3-4000m, vânt din N/E cu 12-14 Km/h, temperatura 8-9*C, posibil ploaie slabă.

- Confirm.

Ajunşi travers de capul Sarîci, au avut de ocolit pe la Sud un câmp de mine, cunoscut atât de ei cât şi de inamic, care fusese lansat cu 2 ani în urmă, apoi au urcat din nou  spre N/E. Puiu-Mami apăru prin chepeng cu o telegramă în mână.

- De la căpitanul B.

GICA către NMS Vulturul

Din interceptare. 

În zona CT semnalate 5 avioane de cercetare U2.

Pentru ora 20 decolare de la Anapa cu misiune de bombardament formaţie de 24 bombardiere A-20 Havoc direcţia Yalta, survol zona CT.

Cpt. B.

- O să fie cam înghesuială, observă Blăjan.

- Mai avem ceva drum până acolo. Fă un apel prin staţie, vezi ce Gâscă este de serviciu.

- Aici Barza, ne aude cineva?

- Barza aici Gâsca-3, suntem pe aproape. O să vă comunicăm situaţia peste 30 de minute.

- Recepţionat Gâsca-3. Credeam ca eşti în zonă.

- Am avut de făcut un ocol. Nu vă faceţi griji, o să primiţi informaţiile la timp.

- Barza aici Gâsca-3.

- Recepţie.

- În zonă plafonul este la 3800m, spre N-E chiar mai jos, burează uşor. Am făcut un tur rapid, am depistat un convoi de 3 nave cu direcţia N/V, la cca. 10 mile Nord de limita zonei. Nu am depistat activitate aeriană. 

- Recepţionat mulţumim.

- Eu mă retrag, plafonul este prea jos.

- Drum bun şi la revedere.

- Ţintă inamică la 285*E, distanţa 15Km, nivel 5000m, se deplasează spre V/N/V, se auzi vocea operatorului de la Radar.

Vasile acţionă alarma de luptă.

- Toată lumea la posturi.

- Blăjane, verifică poziţia actuală.

- 44*23N, 35’6”E, travers cap Kiik-Atlama.

- Cabina Radio anunţă R2, alarmă de luptă, ţintă aeriană.

- Înţeles.

- Barza-2, alarmă de luptă, ţintă aeriană la 285*.

- Recepţionat.

- Observatorule, ţintă aeriană la 285*.

- Înţeles. Încă nu se vede nimic.

- Înălţimea este 5000m. Atenţie la spărturile norilor.

- Ţinta se îndepărtează spre V/N/V, distanţa 25Km, raportă Radarul.

Dar nu trecură decât câteva minte, când vocea observatorului bubui în difuzor:

- Două avioane inamice la rasul apei, din tribord. Distanţa 1500m.

Aproape în acelaşi timp în staţia de pe comandă se auzi vocea locotenentului Bolgar de pe Zăganul:

- Două avioane inamice la rasul apei.

   Cele două avioane se îndreptau în mod vădit spre nava din capul convoiului.

- Artileristule, tunurile AA şi mitralierele foc de voie spre inamic.

Peste câteva secunde gloanţele trasoare ale mitralierelor se îndreptau spre inamic, urmate imediat de bubuiturile tunurilor Oerlikon. 

- R2 trage şi el, spuse Blăjan.

Apoi pe suprastructură pocniră câteva gloanţe trase de avionul din frunte, unul din geamurile timonieriei plesni, apăru o gaură şi un glonţ se înfipse în panoul cu hărţi. Pe ruf una din mitraliere încetă brusc tirul, dar repede porni din nou să tragă furios. În mai puţin timp decât a fost nevoie să povestim acţiunea, avionul din cap fu doborât şi explodă la contactul cu apa, iar coechipierul încercă să degajeze şi să fugă, dar fu atins şi percută în mare.

- N-am mai văzut tipul ăsta de avion,  spuse maistrul artilerist Ilieş.

- P-39 Aircobra, americane, spuse Blăjan. Prima oară când avem onoarea să le întâlnim.

- Maistre fă lista cu pagubele suferite, ordonă Vasile.

Peste câteva minute acesta se întoarse şi raportă:

- Servantul de la mitraliera din babord rănit uşor la umărul drept, Lupu are urechea stângă zdrelită, amândoi primesc îngrijiri de la sanitar. Una din plutele de salvare este găurită în două locuri şi mai multe urme de gloanţe pe punte şi pe turela tunului Vickers din prova.. La care adăugăm cele din timonerie.

- Cabina Radio.

- La ordin. 

- Radiogramă la R2 şi Zăganul, să comunice pagubele suferite. 

În acel moment staţia de pe comandă prinse glas:

- Barza aici Barza-2.

- Recepţie.

- Totul este în regulă, nu am fost atinşi.

- Comanda,aici Cabina Radio.

- Spune.

- R2 comunică: Nu avem victime. Antena goniometrului avariată. Se repară în mers. Mai avem de parcurs 10 mile şi începem operaţiunea.

- Mulţumesc, confirmă primirea.

- Comanda aici  Cabina Radio, radiogramă de la R2.

- Spune.

- Am ajuns în zona de lansare. Nava Zăganul să vină lateral tribord, distanţa două ancabluri.

- Recepţionat.

- Barza-2, vino paralel cu R2 la tribord. Începe operaţiunea de minare.

- Confirm, vin paralel tribord.

Cu toate că Vasile şi Blăjan au urmărit prin binoclu activitatea navei R2, fiind pe înserat nu au văzut mare lucru. 

După vre-o oră R2 a comunicat terminarea misiunii şi a cerut cap compas pentru drumul de întoarcere.

   A doua zi dimineaţă, fără nici-un incident, navele intrau în rada portului Constanţa. R2 a mulţumit pentru ajutor şi s-a îndreptat spre ancoraj, iar Vulturul şi Zăganul au luat cap compas Sf. Gheorghe.

În 10 Aprilie, o şalupă a comandamentului a adus un plic sigilat care a fost înmânat personal lui Vasile.

După ce a citit conţinutul i-a ordonat lui Ieremia să-i cheme pe ofiţerii Genaru, Blăjan, Bolgar, căpitanul B. şi locotenetul medic Bârcă.

- Domnilor, am primit un ordin secret privind o operaţiune de amploare. După cum ştiţi situaţia pe front este dificilă, ca să nu spun altfel. Comandamentele german şi român, au luat hotărârea de a retrage armatele din peninsula Crimeea. Întrucât retragerea pe uscat este dificilă şi de durată, s-a luat hotărârea ca cea mai mare parte a trupelor să fie evacuate pe mare. Misiunea a primit numele de „Operaţiunea 60.000”, deoarece se preconizează că vor fi evacuaţi peste 60.000 de soldaţi români şi germani. 

- În ce ne priveşte pe noi, ordinul are două părţi. Una privind activitatea unităţii aici pe uscat şi a doua, activitatea celor două nave. 

- Domnule maior Genaru, în cursul zilei de azi va sosi un moto-şlep care va aduce 42 de corturi şi mobilierul necesar pentru un spital de campanie. Personalul medical va fi format din 20 de surori medicale, un medic chirurg, un felcer, o asistentă şefă şi  şase  brancardieri, la care se adaugă o grupă administrativă şi o bucătărie de campanie. La bord se află un pluton de genişti pentru lucrările de instalare. Vă rog să pregătiţi un teren în apropiere, pentru corturi. Cred că cel mai bun loc ar fi cel din spatele staţiei de monitorizare, este suficient de larg şi are acces la drum. Personalul medical va sosi mâine.

- Ne ia prin surprindere, nu ştiu cum vom putea instala totul aşa de repede, spuse Genaru. Şi nu se spune nimic de hrana celor noi veniţi. 

- Nu avem încotro, trebuie să ne străduim să rezolvăm totul. Moto-şlepul să intre pe canal şi să acosteze la ultimul ponton din Nord. Vedeţi să fie liber. Puneţi de acum câţi-va soldaţi să cureţe terenul. Cât despre hrană, o să vedem când vine moto-şlepul. Cred că Comandamentul s-a gândit la toate aspectele.

- Se pare  că retragerea va fi dificilă şi cu victime, de asta se iau asemenea măsuri, observă Blăjan.

- Sigur că sovieticii nu vor sta cu mâinile în sân şi vor face tot ce pot să împiedice retragerea pe mare şi vor fi pierderi, spuse Vasile.

- Vulturul şi Zăganul trebuie să fie pregătite să ridice ancora la orice oră, la ordin. Deci navele să fie aprovizionate la plin cu carburant, apă potabilă, alimente şi muniţie. Ştefane şi tu Puiu-Mami vă apucaţi imediat de treabă. Ordinul de misiune poate veni oricând.

   Aproape de amiază, sosi moto-şlepul şi acostă la pontonul exterior. De la bord coborâră  un locotenent de genişti şi un aspirant care se prezentară la Vasile. Amândoi luară poziţia de drepţ şi se prezentară. 

- Să trăiţi sunt comandantul moto-şlepului MR-308, aspirant Vasile Toma şi am sosit conform ordinului CSF.

- Eu sunt comandantul plutonului de genişti, locotenent inginer Petre Jianu. Suntem gata sa începem lucrările de instalare.

- Bine aţi venit. Luaţi loc băieţi. Deschise interfonul şi spuse:

- Ieremie, roagă pe d-l maior Genaru să vină la mine.

După câteva minute apăru maiorul Genaru cu care s-a pus la punct planul de instalare. 

- D-le aspirant, trebuie să urci pe canal şi să acostezi la ultimul ponton. Exact la 50m este locul unde va fi instalat spitalul. Cum canalul este cam îngust, la plecare vei fi remorcat cu pupa înainte şi vei fi scos la şenal.

- Am ordin să aştept instalarea spitalului şi să duc înapoi grupa de genişti.

- Perfect. D-le locotenent, cum faceţi cu alimentarea cu energie electrică?

- Am adus un grup electrogen, care va alimenta spitalul şi unul portabil rezervă pentru chirurgie. Am adus şi o instalaţie  pentru purificarea apei. 

- Dar hrana pentru oamenii d-tale?

- Avem o bucătărie mobilă la bordul şlepului şi hrană pentru trei zile.

- Bine, atunci treceţi al lucru. Vom mai vorbi ceva mai târziu. Orice aveţi nevoie, apelaţi la d-l maior Genaru.

Spital militar de campanie.

   Peste câteva ore, Vasile făcu o vizită la viitorul spital de campanie şi fu mirat de rapiditatea cu  care lucrau geniştii. Câteva corturi erau deja instalate pe podine din scândură iar accesul între corturi se făcea pe nişte podeţe fixate cu ţăruşi înfipţi în sol. A doua zi la ora 12 toate corturile erau instalate, generatorul fusese pus în funcţiune şi în fiecare cort erau instalate becuri pentru iluminat. Locotenetul Jianu începu să-i prezinte configuraţia spitalului. În 30 de corturi erau deja aranjate câte 12 paturi metalice destinate răniţilor, un cort dublu pe care era pusă o plăcuţă pe care scria Chirurgie, 4 corturi mai mici destinate surorilor, un cort pentru brancardieri şi felcer, un cort mic pentru chirurg şi unul pentru asistentă iar alt cort pentru grupa administrativă. Celelalte trei corturi erau destinate popotei, bucătăriei şi pentru magazie.

   Pe la ora 13 la pontonul exterior acostă feribotul MR-463. Auzind vestea, toţi cei liberi se repeziră la mal să asiste la debarcarea personalului medical, în special a surorilor despre care tot natu’ auzise. Primul debarcă medicul care cu un zâmbet larg pe sub mustaţa-i stufoasă răspunse la salutul lui Vasile în mod cât se poate de civil, adică îi strânse zdravăn mâna şi spuse:

- Io’s maioru’ Şendrea, doctor chirurg… vin direct de pe front şi-mi place mâncarea bună şi somnu’ mult… iar în timpul rămas, tai şi cos soldaţi şi ofiţeri, făr’ deosebire…

Apoi întoarse capul spre feribot şi cu mâna întinsă arătă spre femeia înaltă în uniformă care se îndrepta spre ei:

- Să vă prezint pe şefa mea, domnişoara asistentă, locotenent Elena Oană. Este extraordinar de severă şi nu permite nici-o încălcare de regulament. În timp ce se apropia un şir de fluierături şi sunete de oauuu se auziră dinspre asistenţă. Aceasta se prezentă scurt, apoi se întoarse spre soldăţime, le arunca o privire rece şi dură prin ochelarii care-i acopereau ochii cenuşii ca oţelul, fapt ce făcu ca tuturor să le îngheţe zâmbetul pe buze.

Când coborâră şi surorile, un oooo lung se auzi. Aproape toate erau tinere, frumuşele, dar îmbrăcate călugăriţe şi cu privirile în pământ. Doar două din fruntea lor erau mai în vârstă şi în uniformă militară, iar una din ele cu un zâmbet sardonic pe buze spuse destul de tare să audă toata asistenţa:

- Dezamăgire mare puişorilor, n-aşa?...

   Toată după amiaza descărcară de pe feribot, cazarmament, instrumentar medical, medicamente, alimente şi multe altele.

Seara, Vasile îi invită pe medic şi pe asistentă să ia masa la popotă. De bun venit, Vasile ordonă popotarului să serveasca câte un pahar de rachiu şi vin. Aşezându-se la masă, asistenta nu le acordă vre-un interes deosebit, doar la vederea Puiului-mami, se putu observa o scurtă sclipire în ochii ei. Conversaţia era susţinută mai mult de medic, care după cum constatară toţi, era un mare povestitor. 

Apoi a urmat vizitarea punctului medical condus de locotenentul medic Bârcă Boris. Impresia a fost favorabilă şi doctoul Şendrea a ţinut să-l felicite personal pe Vasile. 

   La 16 Aprilie spre dimineaţă, se întorceau din patrulare când au fost anunţaţi prin radiogramă că la 40 Mm N/E de Sulina nava SMR Oituz încărcată cu soldaţi din Crimeea se află în dificultate, atacată de avioane de bombardament sovietice. Spre norocul navei, Vulturul mai avea doar câteva mile până acolo. Apropiindu-se, au văzut 6 avioane PE-2 care lansau bombe asupra navei. La apariţia Vulturului, două s-au desprins din formaţie şi au încercat să arunce câteva bombe asupa Vulturului. Spre ghinionul lor, au fost întâmpinaţi cu un zid de foc, care le-au făcut arşice. Celelalte patru, probabil văzând rezultatul sau poate terminând bombele au plecat. S-au apropiat de Oituz, găsind-o ciocănită bine, dar în stare de navigaţie şi au însoţit-o până la Sulina.

16 Aprilie 1944

CSF către GICA

Începând de mâine ora 0500 navele NMS Vulturul şi NMS Zăganul se vor deplasa pentru patrulare în careurile CT-CU, supraveghere eventuale pătrunderi de submarine sau nave de suprafaţă spre zonele de îmbarcare. Atacaţi şi distrugeţi. În zonă apropiată acţionează vânătorul german de submarine UJ-105. Pentru contact canal 45, mod AM.

Şef St. M

Comandor M.

    A doua zi, cele două nave ieşiră la mare şi luară cap compas zona indicată.

- Barza-2 aici Barza.

- Recepţie.

- Ridicăm viteza până la 30 Nd. Distanţa două ancabluri.

- Recepţionat, viteza 30 Nd. 

După câteva ore ajunseră în zona de patrulare, fără să întâlnească nici-o navă. De la bordul Vulturului se făcea supraveghere cu radarul, sonarul şi vizual. De la bordul Zăganului se putea face supraveghere doar vizuală, hidrofonul fiind perturbat de motoarele Vulturului. Oricum, ambele echipaje erau cu ochii-n patru.

Spre seară au primit ordin ca patrularea să se facă individual, cu distanţa de 10 mile între nave, pentru a  acoperi o zonă mai largă.

În cursul nopţii, s-a auzit zgomotul produsde  motoare de avion care treceau mai la Nord. După aprecierea operatorului de la radar era un grup format din 20-25 de avioane. Probabil formaţii de bombardament. Sonarul nu a raportat nimic, cu excepţia uşorului ecou produs de Zăganul care se afla mai la Sud.

Dimineaţa, atât radarul cât şi sonarul au semnalat ecouri din direcţia N-E. 

- D-le Comandant, sunt două nave mici la cca 12 mile, spuse operatorul de la radar. 

- Timonier, cap compas 45*.

- Înţeles.

După un sfert de oră din direcţia celor două nave se auziră tiruri de artilerie.

- Comanda aici Observatorul.

- Spune.

- Două avioane atacă cele două nave. Sunt la limita orizontului.
- Recepţionat.

- Sala maşinilor, viteza 50 Nd.

Pe măsură ce se apropiau s-au putut vedea mai bine cele două nave care se apărau împotriva atacurilor efectuate de două avioane.

- Atacatorii sunt JU-88 Stukas, spuse Blăjan.

După câteva minute una din nave dispăru din vedere iar avioanele luară direcţia Vest. Cealaltă navă din care ieşeau uşoare trombe de fum era în vădită dificultate. La apropierea Vulturului, de pe navă începu să tragă o mitralieră. 

- Artilerist, o salvă cu tunurile Oerlikon.

Mitraliera de pe nava inamică încetă tragerea în timp ce aceasta se înclina pe o parte, apoi se scufundă rapid. Din apă a fost salvat un singur marinar rănit. Din interogatoriu s-a aflat că este vorba de nava dragor YA-27 care făcea parte din convoiul condus de nava YA-26, cu ordinul de a draga un câmp de mine situat în apropiere de Feodosia, când au fost atacaţi de cele două avioane germane. YA-26 s-a scufundat imediat iar ei cu o avarie uşoară sperau să poată ajunge la mal. Dar au fost găsiţi de Vultur şi scufundaţi.

Dragor de mine sovietic tip YA-5M.

Lungime 18,7m, deplasament 23,4 tone, 1 motor cu petrol 95 CP, viteza 10 Nd, echipaj 10, armament 2 mitraliere 12,7mm, 1 lansator de rachete 8 x 82mm.

   Pe toată perioada evacuării Crimeei, Vulturul a efectuat patrulări în Sudul peninsulei, încercând să blocheze pătrunderea unor nave inamice. Cu toate acestea câteva submarine, precum L-6, A-5, M-111 şi Щ-210 au reuşit să treacă nedescoperite, efectuând atacuri asupra unor convoaie. 

În seara zilei de 18 Aprilie, după episodul cu dragorul YA-27, sonarul a anunţat recepţionarea unor ecouri submarine la câteva mile Vest de navă. A început o urmărire asiduă care a durat până după miezul nopţii inclusiv lansarea de încărcături submarine, dar fără succes aparent. În jurul orei unu au pierdut contactul cu submarinul inamic. După câteva ore au primit o radiogramş de la căpitanul B. care interceptase mesaje transmise de submarinul sovietic L-6 care făcea referire la un atac submarin soldat cu pagube minore. După câteva zile, vânătorul german de submarine UJ-103 a anunţat scufundarea lui L-6.

   Evacuarea Crimeei a durat până la 14 Mai 1944, MRR reuşind împreună cu navele germane de transport să evacueze un număr de 120.853 de oameni din care 36.557 români, 58.486 germani, 723 slovaci, 25.087 alte categorii, civili, prizonieri, voluntari ruşi şi ucrainieni. Pierderile pe timpul evacuării s-au ridicat la 10.000 de oameni din care 4000 români.

Feribot MFP cu soldaţi germani retraşi din Crimeea.

CSF către GICA

La data de 2 Iulie 1944, navele NMS Vulturul şi NMS Zăganul vor fi prezente la Galaţi spre a fi supuse în şantier, unui control tehnic şi eventuale reparaţii necesare. Echipajele cu excepţia ofiţerilor vor primi zece zile de permisie.  Lt-cmd Vasile J. va lua măsurile necesare.

Şef St. M.

Comandor M.

   Vestea permisiei a bucurat membrii echipajelor, care după ce au andocat navele, s-au împrăştiat care încotro. Ofiţerii celor două nave au fost chemaţi la Comandament, unde fără nici-o ceremonie li s-a adus la cunoştinţă câteva ridicări în grad. Lt-cmd. Vasile J. a primit gradul de căpitan-comandor, locotenentul Bolgar S. a fost ridicat la gradul de căpitan iar maiorul Genaru la cel de locotenent-colonel. Blăjan şi Puiu-Mami adică Tavi Bordea împreună cu alţi membri ai echipajelor au fost decoraţi cu ordine si medalii. Contra-Amiralul B. le-a explicat că avansările au fost necesare, întrucât grupul a fost încadrat la o categorie superioară de unitate.

- Ceilalţi nu fiţi supăraţi, meritaţi şi voi mai mult dar deocamdată atât s-a putut. Dar aţi fost şi voi decoraţi pe merit pentru rezultatele obţinute. Acum aveţi zece zile la dispoziţie să vă odihniţi. Dacă plecaţi din Galaţi să lăsaţi o adresă unde vă putem găsi  în caz de urgenţă.

   Cele zece zile libere au trecut destul de repede. Dormeau pe săturate iar serile şi le petreceau la locanta lui Mustafa. Clienţii locantei nu mai erau degajaţi şi gălăgioşi ca înainte, se simţea o atmosferă apăsătoare. În penultima seară, Mustafa le-a spus că a doua zi vor fi  invitaţii lui.

- Sărbătoreşti ceva? întrebă Vasile.

- O să aflaţi mâine seară.

Musafirii au rămas surprinşi de bogăţia mesei oferite. Mustafa pusese la bătaie cele mai alese gustări, mâncăruri şi băuturi. Au fost serviţi cu ţuică ţinută în butoi de cireş, vin negru de Cotnari şi coniac Courvoisier, toate de o vechime apreciabilă.

După ce i-a văzut sătui, Mustafa cu o mină serioasă li se adresă:

- Băieţi, cum bine ştiţi situaţia pe front este dezastruoasă. Sovieticii sunt pe graniţele României şi nu va mai dura mult până ne vor invada complect. Va urma o perioadă extrem de grea. Ne vor jefui la sânge, fără deosebire de rang sau situaţie. Eu îi cunosc şi nu vreau să am deaface cu ei. Am luat hotărârea să vând toată afacerea şi să plec în Turcia. Ca etnic turc am primit drept de şedere. La 1 August voi părăsi România. 

Cei trei îl ascultau încremeniţi. Nu le venea să creadă că nu-l vor mai vedea pe prietenul lor. Locanta lor dragă va fi pustie fără Mustafa.

- Băieţi, ştiu că sunteţi surprinşi şi supăraţi dar asta este viaţa. Apar şi situaţii neplăcute. Eu v-am considerat întotdeauna băieţii mei şi deaceea v-am chemat să vă spun ce voi face. Nu puteam să plec fără să stăm de vorbă. Pentru voi care sunteţi militari nu ştiu cum va decurge situaţia, dar sper să vă descurcaţi cu bine. Îmi doresc din tot sufletul ca în viitorul nu prea îndepărtat să ne mai întâlnim din nou şi deaceea vă dau la fiecare adresa unui prieten de la Istanbul, care vă va spune unde voi putea fi găsit. Dacă ajungeţi în Turcia, vă rog să mă căutaţi neapărat.

Târziu după miezul nopţii şi-au luat rămas bun de la Mustafa şi au plecat spre port pe jos,  în tăcere, trişti, cu inima grea. În zilele următoare îndatoririle de serviciu le va ocupa tot timpul şi nu vor mai pune piciorul în locanta Sirena.

   În zilele ce au urmat au fost trimişi în patrulare în partea sudică a Mării Negre, supraveghind în special ruta spre portul Batumi. Comandamentul voia să ştie dacă mari unităţi sovietice navale, ar fi pornit spre ţărmul românesc. La 13 August au primit o radiogramă care le comunica scufundarea caicului sub pavilion turc Mefkure de 52 TRB, la câteva mile Est de Burgas în punctul 41º57'N, 28º47'E de către submarinul sovietic Щ-215, comandant Cpt. Rg3 Aleksandr I. Strijak. Nava se afla în drum de la Constanţa spre Istanbul având la bord 315 pasageri evrei din Transnistria. Bărcile lăsate la apă au fost mitraliate şi scufundate. Au fost salvaţi de nava S/S Bulbul doar 11 oameni. Ispravă pentru care submarinul Щ-215 a fost decorat cu ordinul Steagul Roşu.

   Avuseseră două alarme submarine, semnalate  de sonar. Au depistat o ţintă, probabil acelaşi Щ-215 şi au lansat mai multe încărcături submarine, dar fără un rezultat palpabil.

   În seara zilei de 23 August 1944, se găseau la 100 de mile Nord de coasta Turciei când pe Comandă se auzi vocea maistrului radiotelegrafist Prodean:

- Aici Cabina Radio.

- Spune.

- Am primit o radiogramă de la CSF transmisă în clar în care ni se cere să ascultăm Radio Bucureşti începând cu ora 21. Se va transmite un comunicat important pentru ţară.

- Confirmă recepţia.

- Am înţeles.

- Despre ce o fi vorba? întrebă Puiu-Mami.

- Nu ştim. Aşteptăm comunicatul.

- De bine nu poate fi, comentă Blăjan.

La ora 21,15 Vasile ordonă ca radioreceptorul fixat pe Radio Bucureşti să fie conectat la interfonia generală a navei. Se transmitea muzică simfonică. La ora 21,30 au auzit anunţul citit de un crainic:

“Atenţie, lăsaţi aparatele deschise. În curând vom transmite în cadrul Radiojurnalului un comunicat important pentru Ţară”.

La câteva minute după ora 22, tot echipajul a putut auzi Proclamaţia regelui către Ţară. Dupa terminarea transmisiei, pe navă s-a lăsat o linişte totală. Oamenii se priveau unii pe alţii ne-ştiind ce să spună.

Tăcerea fu spartă de Blăjan:

- Ce facem?

- Aşteptăm instrucţiuni de la CSF spuse Vasile. Deocamdată rămânem în alarmă.

- Şef de echipaj, cartul liber să treacă la odihnă.

- Am înţeles.

Dimineaţa pe la ora 6 Puiu-Mami urcă pe Comandă şi spuse:

- Radio Bucureşti a fost bombardat şi transmisia s-a întrerupt.

- Cine l-a bombardat?

- Se pare că Luftwaffe.

Abia la amiază au primit o radiogramă:

CSF către NMS Vulturul

Continuaţi misiunea încredinţată. Evitaţi contactul cu nave germane sau sovietice. Nu atacaţi, doar vă apăraţi în caz de nevoie. Raportaţi din 6 în 6 ore.

Şef St. M.

Comandor M.

- Blăjane, situaţia este încurcată. Nu ştim care este atitudinea ruşilor, pe de altă parte acum nemţii ne sunt duşmani. Să ne gândim bine ce facem până se vor mai lămuri treburile.

- Propun să rămânem pe loc, n-are rost să consumăm carburantul plimbându-ne de ici colo. 

- Cred ca aşa este cel mai bine. Radarul şi sonarul să funcţionze non-stop, iar cei de la radio să fie pe recepţie continuu.

   Au trecut cu greu încă două zile, fără să aibă ştiri din ţară. Radio Bucureşti nu mai transmitea, iar noul post Radio România se auze extrem de slab. Prindeau doar frânturi, fără să-şi poată face cât de cât o indee despre situaţie. În dimineaţa zilei de 27 August la orizont s-a arătat o navă cu un catarg care mergea spre Nord/Vest, dar după puţin timp s-a întors spre Sud. 

- Este un caic turcesc. Probabil văzându-ne s-a speriat spuse Blăjan.

   Seara pe la ora 22 s-a recepţionat o radiogramă. Puiu-Mami o descifră şi o duse pe Comandă. 

- Ceva foarte important.

GICA către NMS Vulturul.

În zilele de 25 şi 26 August aviaţia sovietică a bombardat navele româneşti aflate în port la Constanţa şi Sulina. În 26, avioane ale Luftwaffe au bombardat nave MRR aflte în  mai multe porturi de pe Dunăre, printre care Galaţi şi Brăila. Nu cunoaştem detalii. Azi 27 August interceptat radiogramă de la VMF -  Comandamentul flotei sovietice. Ordin pentru confiscarea unor nave din Divizia de Mare şi internarea echipajelor la uscat. Nava Vulturul va fi capturată şi transportată la Novorosiisk. Echipajul va fi arestat şi trimis imediat tot la Novorosiisk pentru interogatoriu. Ordinul este semnat de comisarul de divizie viceamiral I.I. Azarov.

Căpitan B.

Vasile întinse radiograma spre Blăjan:

- Citeşte.

 Acesta o citi de două ori, se uită la Vasile şi spuse:

- Ce facem?

- Să ne gândim la o soluţie. Nu-mi surâde o plimbare la ruşi. Cu renumele nostru  va fi extrem de complicat, daca nu chiar mortal. Nu trebuie să uităm că de doi ani suntem pe lista neagră şi s-a pus un premiu pentru capturarea Vulturului. Să ne amintim şi cum s-au purtat cu basarabenii în ‘40.

Mai bine de o oră au sucit problema pe toate părtile găsind o singură soluţie.

- Nu putem să ne predăm. Ruşii ne vor căsăpi pe toţi fără multă vorbă, prea le-am făcut multe pagube. Nici să lăsăm Vulturul să fie capturat nu ne convine. Cred că în drumul nostru vom da peste o mină marină care ne va produce o gaură de apă nereparabilă şi fiind în pericol  de scufundare, vom abandona nava. Câte mine cu ceas mai avem? Întrebă Vasile.

(Ne amintim că după evacuarea din Taman, mai rămăseseră la bord câteva mine  nefolosite.)

- Mai avem vre-o cinci, spuse Puiu-Mami.

- Blăjane convoacă toţi maiştrii pe Comandă.

Când cei cinci au venit, Vasile le-a citit radiograma şi le-a prezentat perspectivele, aceştia ascultând sideraţi.  Apoi le spuse:

- Pentru a nu cădea în mâna ruşilor avem doar această posibilitate. Mă voi adresa echipajului prin interfonie şi le voi transmite ce avem de făcut. Voi aveţi sarcina să-i lămuriţi dece este singura soluţie acceptabilă pentru a scăpa teferi. Toţi membri echipajului vor jura cu mâna pe Biblie că vor păstra secretul militar referitor la cele întâmplate. Asta pentru a-i feri de surprize neplăcute pentru viitor. 

La auzul comunicatului, reacţia echipajului a fost aproape în totalitate în sprijinul soluţiei propuse. Maiştrii i-au lămurit că este singura cale de a scăpa de arestare şi de urmările care nu vor putea fi decăt neplăcute pentru toţi. În caz de arestare de la ruşi nu se pot aştepta la nimic bun.

- Blăjane pregăteşte toate bărcile pentru dare la apă la momentul oportun. Ai grijă să fie complectate rezervele de hrană, apă de băut şi carburant pentru motoare. Fiecare barcă să aibă la bord căte o saulă de 30m şi vestele de salvare. Să nu lipsească vâslele aferente. Câte un radiotelefon la fiecare. Verifică acumulatorii, să fie încărcaţi.

- Maistrul mecanic şi maistrul artilerist să se prezinte pe comandă.

- Maistre Pereanu, cunoşti cel mai bine nava. Te rog să  indici maistrului artilerist locul cel mai propice pentru instalarea minelor. Trebuie ca explozia să provoace o avarie care să ducă la scufundarea navei. Programarea minelor o va face lt-cmd Blăjan.

- Am pregătit bărcile, spuse Blăjan care urcase pe Comandă.

- Bine. Cheamă maiştrii să le dăm ordinele necesare.

- Domnilor maiştri, le spuse Vasile. O să ne apropiem de ţărmul Turciei cam la limita apelor teritoriale. Vom lansa toate bărcile la apă. Barca nr.1 va fi condusă de Şeful de echipaj, barca nr.2 maistrul Pereanu, barca nr. 3 maistrul Vulcan, barca nr. 4 Lt-cmd. Blajan care va încheia şirul. Şalupa care va fi în capul şirului va fi condusă de mine. În bărcile 1, 2 şi 3  va lua loc câte un cercetaş şi câte trei marinari la alegerea voastră, de preferat cei care mânuiesc bine ramele. În şalupă vor lua loc ceilalţi membri ai echipajului inclusiv lunetistul Mircea. O să ne apropiem cât putem de mult de ţărm iar la ordinul meu, veţi decupla motoarele bărcilor şi le veţi arunca în apă, inclusiv rezervoarele cu carburantul rămas. La fel veţi proceda  cu armamentul individual. Păstraţi numai pumnalele. Veţi lega bărcile în ordinea de mai sus cu saulele care le aveţi în dotare. Şalupa va remorca tot şirul, până la mal. Marinarul de punte care ştie limba turcă va lua loc în şalupă. Fiecare membru al echipajului va avea cu el sacul cu echipamentul personal. Maiştrii vor verifica să nu fie decât efecte absolut necesare şi nimic din ce aparţine de navă. Legitimaţiile militare şi Carnetele de marinar vor fi la mine. Orice problemă apărută pe parcurs se raportează prin staţia radio portabilă. Sper că s-a înţeles. Acum mergeţi la posturile voastre.

Când spre Est a început să apară prima geană de lumină, Vulturul ajunsese la circa 20 Mm Nord de portul Şile.

- Sala maşinilor.

- Ordin. 

- Opriţi maşinile.

- Am înţeles.

- Radarule ceva de semnalat? 

- Nimic de semnalat, de jur împrejur pustiu. Se vede doar linia coastei.

- Sonarule, ceva de raportat?

- Nimic, linişte totală.

- Şef de echipaj, pregăteşte bărcile pentru dare la apă.

- Înţeles.

- Sala maşinilor. 

- Ordin.

- Aprinde toate luminile pe navă, inclusiv reflectorul de pe ruf apoi prezintă-te la Şeful de echipaj pentru părăsirea navei.

- Cabina Radio.

- Ordonaţi.

- Trimite mesaj către CSF şi GICA

NMS Vulturul către CSF, GICA.

Urgent.

La 28 August 1944 ora 04,03 NMS Vulturul a lovit o mină plutitoare, care a provocat o gaură de apă nereparabilă pe mare. Coordonate: 41*31’…N, 29*36’…E. Fiind în pericol iminent de scufundare am ordonat abandonarea navei.

Cdt. Cpt-cmd Vasile J.

- Mesaj transmis.

- Bine. Prezentaţi-vă pe punte pentru abandonarea navei.

După câteva minute prin eter a plecat un mesaj care nu va mai ajunge la destinaţie.

GICA către NMS Vulturul

Aveţi grijă de voi. Dumnezeu să vă ajute.

Camarazii de la GICA

   După o jumătate de oră, tot echipajul coborâse în bărci. La bord nu mai era decât Vasile,  Blăjan şi Ieremia.

- Ioane programează explozia minelor, peste 30 de minute.

- Ieremie, în această geantă este toată averea navei. Ai grijă de ea.

- Gata, spuse Blăjan urcând pe Comandă. Le-am programat peste 40 de minute. M-am gândit, să avem timp să ne îndepărtăm la ceva distanţă.

- Bine. Mergeţi pe punte, vin şi eu imediat.

Vasile se uită roată prin cabina de Comandă, vazu crucea sfinţită primită în dar de la părintele Gherasim în ziua botezului Vulturului care era fixată între hobluri în faţa timonei, întinse mâna s-o ia dar se răzgândi. Era a navei şi trebuia să rămână acolo la locul ei, va priveghea nava şi după scufundare. Coborî în careu, deschise fiecare uşă a cabinelor de pe ruf apoi ridică primul chepeng. Coborî sub punte, verifică fiecare colţ al navei, apoi urcă şi spuse:

- Să mergem băieţi. 

   Se depărtaseră la două ancabluri distanţă de navă şi Vasile dădu ordinul de oprire. Toţi erau cu ochii aţintiţi la Vultur, care se legăna uşor pe valuri. Aşteptarea era apăsătoare şi nimeni nu scotea un cuvânt. După câteva minute se auzi o bubuitură înfundată, urmată aproape imediat de alte două. Vulturul tresări şi o clipă rămase nemişcat. Apoi se auzi un bolborosit şi începu să se scufunde în poziţie orizontală, fără să se incline deloc. Se scufunda încet cu demnitate, apa inundă puntea, apoi ruful dispăru şi el, câteva secunde se mai văzu catargul pe care flutura pavilionul MRR şi dispăru în adâncuri. Mai rămase doar o pată luminoasă de la reflectorul navei, dar care se stinse şi ea.

Echipajul era cu ochii în lacrimi, unii chiar plângeau. Se despărţeau de nava pe care o slujiseră cinci ani, pe care o iubeau ca pe o fiinţă vie. Simţeau cum se rupe ceva în sufletul lor. Mult timp vor mai simţi în inimă acel gol, când iţi lipseşte cineva drag şi ştii că nu se va mai întoarce niciodată.  

- Pământ la orizont, strigă Puiu-Mami care supraveghea marea prin binoclu. 

Se apropiau încet de ţărm, apoi apărură micile insule aflate la intrarea în portul Şile. Pe lângă ele se vedeau  câteva bărci pescăreşti. Cam la o jumătate de milă distanţă, dintre insule apăru o şalupă mare, pe al cărui catarg flutura drapelul otoman.

– . –