Capitolul X 

viaţa la Sf. Gheorghe

Satul Sf. Gheorghe în acel an era o localitate cu cca. 1400 de locuitori, în majoritate ucrainieni (hoholi), vre-o 130 de persoane declarate români, dar şi câţi-va greci şi bulgari. Mai erau şi vre-o trei turci care ţineau o mică cafenea. Aşezarea era pomenită încă de pe la anul 1300 sub numele de San Giorgio, fiind înfiinţată de genovezi. Ulterior a purtat mai multe nume, ultimul fiind Katarleţ, după care în 1902 s-a revenit la cel vechi de Sfântu Gheorghe de acestă dată în limba română. Majoritatea populaţiei trăia din pescuit, dar şi din creşterea animalelor şi foarte puţină  agricultură.  Câteva familii se îndeletniceau cu împletituri din papură, rogojini, ştergătoare de picioare, pălării, coşuri, etc. Până la începerea războiului, un mic moto-şlep austriac venea şi cumpăra produsele, pe care apoi le comercializa în Germania.

   Relaţiile cu locuitorii erau destul de dificile, hoholii fiind cam închişi din fire, pentru ei contând doar familiile şi rudele. Maiorul de la Baterie se plângea adeseori de dificultăţile pe care le avea în contactul cu localnicii. La fel au fost primiţi şi cei din Grupul de Cercetare. Soldaţii mai frecventau cele două cârciumi ale localităţii, dar clienţii locali îi priveau cu raceală. Excepţie făcea Vasile care datorită aventurii lui binecunoscută de localnici care îi apreciaseră curajul, dar şi prieteniei cu moş Alexe, era privit cu mai multă simpatie. S-a întâmplat  chiar să fie invitat la o nuntă. Lucru destul de obositor pentru că aici nunţile durau trei zile în cap!

   La venirea Vulturului, localitatea nu avea curent electric. Doar bateria de artilerie avea un generator care livra energie în cuprinsul fortificaţiilor. Vasile a instalat un generator de 300 Kw care satisfăcea nevoile bazei dar avea şi rezervă de consum. În primăvara anului 1941 în urma raportului trimis de Vasile, Comandamentul MRR a aprobat ca baza să livreze energie electrică gratuit pentru câteva locaţii din sat ca: Primăria, inclusiv Dispensarul Medical,  Oficiul Telegraf-Telefon şi  Şcoala primară. Pe  la începutul lunii Aprilie `41, baza a primit şi mult aşteptatul aparat de proiecţie pentru filme cinematografice.  Pe o porţiune de teren liber lângă Primărie, cu ajutorul primarului, au fost puse mai multe bănci pentru spectatori, iar pe un ecran mare erau proiectate  în fiecare seară de Sâmbătă filmele primite de Vasile. Localnicii veneau în număr mare, iar după asta oamenii au început să se uite mai binevoitor la soldaţii bazei. A mai contat şi ajutorul primit de localnici pentru repararea lotcilor, baza benficiind de un aparat de sudură şi diverse alte scule strict necesare.

(La două săptămâni după actul de la 23 August 1944, invadatorii sovietici au alungat militarii români, au pus stăpânire pe bază, pe nave şi pe bateriile de artilerie şi au distrus reţeaua de  energie electrică care ducea în sat. Localnicii vor mai vedea un bec electric arzând peste vre-o zece ani. Pescuitul a fost interzis. Pescarii au primit învoire să iasă la pescuit abia în primăvara anului 1945. Una din primele măsuri luate de sovietici a fost închiderea  bisericii. Dacă la început haholii primiseră bine pe ocupanţii sovietici, în urma acestor măsuri, le-au întors spatele privindu-i cu ochi duşmănoşi).

   Pescarii duceau o viaţă grea. Plecau la pescuit cu noaptea în cap fie vară, fie iarnă. Trebuia ca pe mare sa fie furtună serioasă ca ei să rămână acasă. Deosebit de periculos era pescuitul cu carmace care de multe ori se lăsa cu victime. Erau împărţiţi în trei echipe, fiecare cu cherhanaua lor. Peştele proaspăt, congelat sau afumat, era în cea mai mare parte comercializat. Din anul 1941 principalul cumpărător era Armata Regală Română. Doar icrele negre şi ceva peşte superior era vândut unui comerciant din Tulcea. Grupul era principalul cumpărător de lapte de la cei care aveau vaci si capre.

Pescari din Sf. Gheorghe

   La înceutul lunii Ianuarie, Vasile a primit planul de patrulare şi cercetare. Cu cele două şalupe existente, au început patrularea zilnică pe braţul Sf. Gheorghe până în dreptul localităţii Mahmudia şi pe canalul Tătaru până în dreptul lacului Roşuleţ. Vulturul făcea patrulare pe mare în careul din dreptul lacului Roşulet şi Portiţa pe o distanţă de 12 Mm. (Apele teritoriale erau împărţite în careuri). Patrularea avea scopuri militare  datorită deselor încălcări ale apelor teritoriale de către sovietici cu vedete G5 de la baza Sevastopol, dar şi civile din cauza braconajului efectuat de pescadoare sovietice şi turceşti.

   Datorită îngheţului început pe la sfârşitul lui Ianuarie, Vulturul spărgea zilnic gheaţa încă subţire care se forma pe braţ şi pe canal. Dar în Februarie, din cauza gheţurilor venite din amonte, s-a produs blocarea Dunării şi a intrării pe canal, astfel că pînă la începutul lunii Martie, nu a mai fost posibilă navigaţia şi nici ieşirea la mare. Pe tot timpul îngheţului, estacadele au fost retrase la mal pentru a preveni distrugerea lor.

Dunărea îngheţată

   Temperatura nu era foarte scăzută, arareori depăşind -10 grade C, dar era suportată mult mai greu din cauza vântului din est, extrem de tăios.

   Astfel că a urmat o perioadă în care s-au ocupat doar cu treburile zilnice, curăţarea zăpezii, spargerea gheţii în jurul pontoanelor şi ambarcaţiunilor. Soldaţii au început din nou să frecventeze clubul citind, distrându-se cu diverse jocuri sau doar ascultând radioul. Au reînceput conferinţele pe diverse teme. O “mare” problemă a fost semnalată de o sentinelă de noapte; o vulpe  care dădea târcoale sectorului păsăresc. Soldatul a gonit-o de câteva ori, dar în noaptea următoare apărea din nou. Cum gloanţele trebuiau justificate, nu puteau să tragă în ea. Vasile plângându-se maiorului de la baterie, a aflat că acesta poseda o armă de vânătoare. Acesta i-a împrumutat un soldat care în viaţa civilă era pădurar ştia să o folosească. Vulpea parcă presimţind ceva, nu a apărut două nopţi. Dar în a treia, a fost văzută şi împuşcată iar păsăretul bazei a scăpat de prădător. Mai târziu, împăiată de un localnic, a fost expusă în clubul bazei. În câteva Duminici Vasile l-a însoţit pe maior la insistenţele acestuia la o vânătoare pe malul canalului, soldată cu câteva raţe căzute victimă alicelor.

   Tot în această perioadă plutonul administrativ a muncit din greu la prepararea  afumăturilor din porcii sacrificaţi precum şi sărarea şi afumarea peştelui pescuit la copcă. Descurcăreţul plutonier administrativ, contra mai multor litri de rachiu “reglementar”, a procurat câteva kilograme de icre negre, pe  care le-a preparat cu mâna lui şi le-a pus la păstrare în borcane bine închise, servite apoi cu porţia la mesele de Duminică. Spre surpriza lui, soldaţii nu s-au arătat încântaţi de icrele negre, aşa că mai apoi au fost serviţi doar  ofiţerii.

   Este bine cunoscut că în acele vremuri, alimentaţia soldaţilor din armată nu era prea grozavă. Totuşi erau arme unde calitatea era mai ridicată, în aviaţie şi parţial în marină. Acolo unde comandanţii erau mai grijulii cu trupa, calitatea alimentelor era mai bună şi mesele îndestulătoare. În cazul Grupului de Cercetare, alimentaţia era mult mai bună faţă de alte unităţi. Spre exemplificare  iată meniul unei zile: Dimineaţa – un ou fiert sau 50 gr slănină afumată sau sărată, 50 gr. brânză, o jumătate de ceapă, 25 gr. marmeladă, o cană cafea cu lapte, 250 gr. pâine proaspătă. La amiază – ciorbă de peşte cu legume, mâncare de fasole boabe cu afumătură, 250 gr. pâine, un măr. Seara:   tocană de cartofi cu carne, o cană cu compot, pâine. Am ţinut să notez preocuparea comandantului grupului, pentru o viaţă mai bună pentru trupă, chiar dacă vre-un cititor se va mira de insistenţa mea privind acest subiect.

   Din punct de vedere militar activitatea a fost în stagnare, fiind blocaţi în bază. Cum Vasile nu era adeptul instrucţiei cu pas de front doar ca să le ocupe timpul, a organizat grupe de infanterişti care aveau sarcina patrulării “per pedes” de-alungul canalului dar şi pe malul mării înspre nord. O sarcină deloc uşoară, având în vedere zăpada chiar dacă stratul nu era prea gros în schimb vântul extrem de tăios.

   În primele zile ale lui Martie au primit ordin să pună explozibil pe zăpoarele de gheaţă şi să arunce în aer aglomerările mai mari. Încet încet, gheaţa spartă a început să iasă în mare iar pe 20 Martie, au distrus zăporul de la intrarea în canal. I-a ajutat şi temperatura care crescuse la 2*. La 25 Martie se putea naviga în condiţii destul de bune. Sloiurile de gheaţă erau mici şi nu mai puneau în primejdie ambarcaţiunile. Cu toată  vremea destul de instabilă, pescarii şi-au reluat ieşirile la mare.

   La 29 Martie printr-o radiogramă, Vasile a fost anunţat că a doua zi baza va fi vizitată de  Contra-Amiral.   Vestea a adus ceva vânzoleală în rândul soldaţilor care au fost puşi la o lustruire suplimentară a spaţiului ocupat, oricum curat.     

   Contra-Amiralul a sosit însoţit de Şeful de St.M. A fost întâmpinat cu garda de onoare şi trompeta lui Cezărică cu semnalul atenţie apoi onorul la amiral. A urmat o inspecţie amănunţită, contra-amiralul băgându-şi nasul peste tot. În sfârşit, s-a declarat mulţumit şi s-au îndreptat spre popotă la masă.  A ţinut un mic discurs despre îndatoririle militare, le-a mulţumit celor doi căpitani pentru lucrul bine făcut şi i-a îndemnat să-şi facă în continuare datoria. Apoi în particular, le-a adus la cunoştinţă căpitanilor, că se pot aştepta la o inspecţie fulger a vice-amiralului Eugeniu Roşca. În consecinţă să fie permanent pregătiţi, pentru-că acesta ar putea veni pe mare, ne-anunţat.

   Vulturul şi-a reluat patrulările pe mare, de data aceasta zona a fost lărgită până în dreptul insulei Şerpilor la limita apelor teritoriale. Au avut parte de vreme proastă, navigând pe vânt, valuri mari şi chiar furtună de gradul 8-9, Vulturul s-a comportat extrem de bine şi nu a suferit nici-o avarie. Aşa, echipajul a căpătat experienţă şi relaţiile inter-umane sau sudat şi mai mult. Au întâlnit în câteva rânduri vedete sovietice tip G5 care supravegheau zona, dar în afara apelor teritoriale româneşti. Vedeta G5, era renumită pentru viteza pe care o putea dezvolta, dar datorită unor imperfecţiuni de proiectare precum şi razei de acţiune reduse, în cursul războiului nu au fost prea eficace şi au pierdut mai mult de o treime din efectiv. Vom mai vorbi despre ele la momentul potrivit.

Morun de Marea Neagră

   În dimineaţa de 3 Aprilie după o patrulare de noapte, au surprins un pescador turcesc în travers de Portiţa. Pescadorul a încercat să fugă, dar văzând viteza Vulturului precum şi mitralierele îndreptate spre ei, au stopat maşina şi s-au predat. Vasile a trimis o echipă la bord, care a găsit câteva sute de kilograme de  calcan, 9 moruni şi câţi-va rechini.  Pescadorul TB-K984 a fost escortat până aproape de Constanţa unde l-a preluat o navă de siguranţă. Vulturul şi-a continuat patrularea iar la 5 Aprilie s-a întors la bază.

Braconier turc în apele româneşti.

   La 6 Aprilie, telefonul instalat în biroul căpitanului Genaru, suna de zor. De la Bateria de Artilerie, un locotenent i-a anunţat că “NMS Năluca” este pe cale de a intra pe şenal. Imediat s-a dat alarma şi cei trei căpitani au venit în birou. Vasile a sunat din nou la Baterie şi a cerut lămuriri iar ofiţerul de serviciu i-a spus că torpilorul are la catarg un pavilion de şef, dar nu ştie mai mult. Vasile a cerut să-l sune imediat ce află  noutăţi. I-a spus lui Blăjan să-l ia pe Vileanu şi să meargă în mare grabă să vadă ce pavilion are torpilorul şi să comunice prin radio. Apoi l-a pus pe Cezărică să sune alarma. Prin portavocea externă a Vulturului s-a dat ordinul:-
Pregătiţi de inspecţie.

- Garda de onoare la pontonul 1.

Vasile şi Genaru şi-au lepădat salopetele şi au îmbrăcat uniforma de serviciu. După nici o oră, Blăjan s-a înapoiat:

- Pavilionul Vice-Amiralului!

- Este clar. Du-te şi schimbă-te de uniformă. Să se îmbrace şi oamenii tăi, apoi cu arma în bandulieră să-i aşezi câte doi în lateralul  pasarelei de ponton. După ei pui garda care va prezenta onorul. După  plecarea de la ponton, cei patru să dea fuga să se aşeze în aceiaşi formaţie la pasarela Vulturului.

- Vilene te întorci pe şenal, când torpilorul va porni ne anunţi prin staţie iar tu te faci nevăzut pe canal.

- Anunţaţi foişorul şi postul de la intrarea pe canal să tragă la mal estacada. Cei de gardă să salute la apariţia torpilorului.

-Aspirant, toate echipajele se aliniază pentru inspecţie. Vulturul în poziţie de alarmă cu echipajul la posturi.  Cartul liber se aliniază la babord pentru inspecţie.

Vasile îl văzu pe Maistrul Radiotelegrafist Prodean venind în fugă spre ei.

- Domnule Comandant, un mesaj de pe Năluca.

“Către Cdt. GICA.

NMS Năluca va ancora la gura canalului Tătaru în următoarele 20 minute. Trimiteţi şalupă pentru debarcare persoane oficiale.

Cdt. Năluca.”

- Blăjane ia-l pe Vileanu şi mergeţi la Năluca. Eu rămân aici şi voi fi la pontonul 1.

N.M.S. Năluca

(Notă: Torpilorul Năluca a fost construit în anul 1914 la şantierele navale Ganz&Danubius de la Fiume, pentru marina austro-ungară.  În 1920 nava împreună cu altele a fost cedată României drept reparaţii de război şi tansformată în canonieră. Deplasament: 266 tone, lungime 58,5m, motor cu aburi cu 2 turbine AEG de 5.000 CP, viteza maxima 28 Nd, autonomie 1200 mile,  armament: 2 tunuri de 66mm, 2 tunuri Oerlikon 20mm, lansator de incarcaturi submarine, echipaj 38.  A fost scufundată la 20 August 1944 într-un atac aerian sovietic.)

   Vice-Amiralul Roşca Eugeniu coborî de pe şalupă însoţit de un general de artilerie. Imediat Cezărică intonă Atenţiune, apoi Onor la Amiral. Vasile salută în poziţie de drepţi şi se prezentă. apoi garda de onoare prezentă armele.

- D-le  căpitan, mă bucur să te cunosc. Domnul general B . este comandantul Artileriei Litoralului. Doresc să vedem rapid baza GICA, deci te rog să ne conduci în punctele principale. Să începem cu NMS Vulturul. Vasile i-a plimbat peste tot, cei doi rămânând mulţumiţi de cele văzute.  Apoi Vice-Amiralul a dorit să i se prezinte probele de mâncare pentru soldaţi. Vasile a spus:

- Domnule Vice-Amiral, domnule General, în unitatea noastră, nu există diferenţe între hrana soldaţilor şi ofiţerilor.  Vă invităm să luaţi masa împreună cu noi. Va fi cea mai bună probă.

   Vice-Amiralul a acceptat, dar nu s-a lăsat convins până nu a intrat în bucătărie să vadă cu ochii lui cazanele cu mâncare. La plecare a spus:

- Căpitane, te felicit. Cred că voi mai veni să iau masa la voi.

Generalul de artilerie a rămas impresionat de ordinea, disciplina şi tot ce văzuse în cuprinsul bazei şi la felicitat la rându-i.

- Domnule Vice-Amiral, domnule General, tot ce s-a făcut aici se datoreşte şi căpitanilor Genaru şi Blăjan care au avut un important aport, dar şi ofiţerilor, sub-ofiţerilor şi trupei care au înţeles importanţa misiunii.

   Urmarea acestei inspecţii s-a văzut două săptămâni mai târziu când au primit un sistem de camuflaj care trebuia suspendat pe piloni telescopici  deasupra navelor şi construcţiilor de pe ţărm.  Au primit o nouă centrală telefonică şi au fost conectaţi direct la linia telefonică cu Tulcea. Iar într-o dimineaţă dintr-o şalupă a Serviciului Medical a debarcat un medic însoţit de lăzi şi lădiţe cu materiale medicale.  Acesta s-a prezentat la Vasile:

- Domnule Căpitan sunt locotenentul medic Bârcă Boris şi am fost repartizat la unitatea dvs.

- Bine ai venit doctore, dar sunt surprins că ai fost trimis la noi Nu mă aşteptam să fim dotaţi şi cu doctor.

- Înălţimile lor au considerat aşa, deci iată-mă aici.

- De unde eşti de loc?

- La origini sunt moldovean, dar am trăit în Făgăraş. Am terminat Universitatea la Cluj apoi am absolvit anul pregătitor pentru marină. Am doi ani de practică la Spitalul Militar din capitală.

- Bine doctore. Să mergem la Căpitanul Genaru să aranjăm cazarea d-tale.

Genaru a ridicat ochii surprins:

- Cred că suntem singura Companie cu doctor. Pe de-o parte mă bucur, pe alta…

- Ei, acum suntem ceva mai mare decât o Companie aşa că s-a găsit normal să avem un doctor, spuse Vasile. Dar în sinea lui era convins că vor veni zile grele şi nu întâmplător va fi nevoie de un punct medical bine dotat.

- În baraca ofiţerilor avem mai multe cămăruţe libere. Aşa că poţi să alegi care îţi va place. În ce priveşte Punctul Sanitar, cred că acum n-o să mai corespundă, dar o să vedem ce putem face.

-  Am instrucţiuni de la Comandament cum trebuie rezolvat. Punctul va fi transformat în dispensar.  Planurile sunt în bagaj, o să le prezint după ce despachetez.

   Tânărul doctor, de statură mijlocie, suplu şi iute în mişcări, se dovedi plin de entuziasm. S–a apucat imediat să inspecteze Punctul Sanitar, l-a luat la întrebări pe felcer apoi l-a chestionat pe sanitarul de pe Vulturul. Vasile zâmbind l-a întrebat:

- Ei ce părere ai doctore?

- Aşa şi aşa. Felcerul  n-a mai deschis o carte de ani de zile Bun să trateze răceli, entorse şi răniri uşoare. Sanitarul este tobă de carte dar nu prea are  practică. O să-i pun eu pe linia de plutire… Cu spaţiul stăm mai rău. Deabia a încăput mobilierul adus de mine. Trebuie să mai avem loc pentru patru paturi.

- În regulă doctore. Am studiat planurile aduse de tine. Trebuie să mai cerem ceva materiale pentru a mări spaţiul existent. Să sperăm că se va rezolva cât se poate de repede.

- Până atunci va rog să aprobaţi începerea examinării sănătăţii fiecărui membru al grupului.

- Bine. Voi da ordinul necesar. Toate rezultatele le treci în fişa medicală, care vor avea caracter secret. Înafara celor din Punctului Medical, acces la ele voi avea doar eu şi căpitanul Genaru. Te rog să începi cu ofiţerii apoi treci la echipajul Vulturului şi după aceea restul trupei. Lista cu toţi militarii o are felcerul. Îl pui să semneze angajamentul pentru respectarea secretului. Cu această ocazie au fost descoperiţi câţi-va militari care aveau nevoie de ochelari, dar starea de sănătate în general era bună.

………………………………….

- . -