Capitolul XVII

Prima zi de război

  21 Iunie 1941 ora 22. Grupul primeşte o radiogramă cifrată în care era anunţată începerea alarmei generale la ora 23.00. Toţi să fie gata de luptă. Vasile îl chemă pe căpitanul Genaru şi-i transmise ordinul Comandamentului. Imediat în toată baza sună alarma, soldaţii se reped fiecare la posturile lor, sunt scoase husele de pe toate tunurile şi mitralierele, se instituie camuflajul total. Apoi la câteva minute după miezul nopţii, a sosit ordinul de ieşire la mare unde Vulturul urma să întâlnească  puitorul de mine NMS  Regele Carol I, însoţit de mai vechea cunoştinţă NMS Vijelia cu care vor asigura siguranţa Puitorului cu sarcina de a mina gurile canalelor Chilia şi Oceacov. După îndeplinirea misiunii, Vulturul va rămâne să supravegheze intrarea pe canalul Chilia.

NMS Regele Carol I

(Notă: Nava de pasageri Regele Carol I a fost construită la şantierele navale din Glasgow - Anglia în anul 1898 pentru dotarea Serviciului Maritim Român. În anul 1941 pentru nevoile militare nava a fost rechiziţionată de MRR şi a fost transformată în Puitor de mine. După ce a executat mai multe misiuni de minare, la 10 Octombrie 1941 la sud de Varna a lovit o mină lansată de submarinul sovietic L4 şi s-a scufundat.)

   În timpul misiunii au primit vestea intrării României în război contra URSS pentru eliberarea teritoriilor cotropite în urma pactului criminal Ribbentrop-Molotov. La ora două şi un sfert a început operaţiunea de minare a canalului Chilia. După o oră au fost minate şi gurile canalului Oceacov. Vulturul a însoţit puitorul până aproape de Sulina, apoi s-a întors spre canalul Chilia. Plănuiau să se camufleze pe un mic canal cu malurile împădurite lângă insula Limba la câteva sute de metri de barajul de mine, loc binecunoscut de timonierul şef.

   Navigând cu motorul silenţios s-au apropiat de ţintă când se lumina de ziuă. Spre surpriza lor, locul era ocupat. Un vas de mărimea unui pescador mai mare, era ancorat chiar la gura canalului. La bord nu se zărea nici-o mişcare. Vulturul cu armamentul pregătit s-a apropiat încet până au putu vedea toată puntea vasului, încărcată  butoaie amarate cu frânghii. La baza rufului au zărit un soldat care dormea adânc.

- Blăjane, spuse Vasile. Ne apropiem încet bord la bord iar tu cu băieţii tăi, urcaţi pe vas, anihilaţi santinela şi vedeţi cine mai este acolo.

Pescador transformat în navă de transport.

   Cu toate că apropierea a produs câteva mici valuri care au clătinat puţin pescadorul, nimeni n-a mişcat la bord. Blăjan a sărit cu grijă pe punte, s-a apropiat tiptil de santinela care continua să doarmă şi la pocnit uşurel în cap cu patul pistolului, după care unul din băieţi i-a pus un căluş în gură şi l-a legat fedeleş. Au deschis încet uşa cabinei şi au văzut alţi patru marinari care dormeau întinşi pe nişte pături aşternute pe podea, dar i-a năpădit şi un miros puternic de rachiu. Bravii ostaşi sovietici erau beţi turtă. Până să se desmeticească, au primit şi ei acelaşi tratament. Unul din ei cu grad de locotenent rostogolea nişte ochi uluiţi, ne-înţelegând nimic din ce se petrecea. A urcat la bord şi Tavi Puiu-Mami care i-a explicat locotenentului sovietic că este prizonier de război, apoi a trecut imediat la controlul documentelor găsite la bord.  A aflat că nava „Krasnaia Utka” plecase la ora 15 din Reni cu destinaţia Odesa cu încărcătură de alimente, cereale şi bumbac iar la ora 21 au ancorat pentru noapte.  Printre alimente erau patruzeci de butoaie de 100L cu vin şi rachiu. Aşa se explica starea echipajului... Au trimis o radiogramă cifrată la Comandament privind captura, iar răspunsul a venit imediat. Nava sovietică cu echipaj minimal românesc va preda prizonierii Poliţiei Militare la Sulina iar apoi va fi dusă la Sf.Gheorghe. Vulturul va continua supravegherea gurii canalului Chilia.

   Vasile l-a însărcinat pe Blăjan cu ducerea navei împreună cu doi cercetaşi, un timonier şi un mecanic, apoi au luat locul navei sovietice şi s-au camuflat cât mai bine sub sălciile de pe mal şi cu mai multe crengi tăiate. La un moment dat s-au auzit zgomote de artilerie în partea de vest iar mai multe avioane au trecut în mare viteză spre Basarabia. Dinspre Odesa au apărut câteva avioane sovietice cu destinaţia probabilă Constanţa. Au trimis o radiogramă urgentă pentru alertare. În jurul amiezii a apărut o vedetă torpiloare G5 care naviga cu prudenţă spre ieşirea de pe braţul Chilia. Au văzut cum a depăşit şirul de mine, a mai navigat câteva sute de metri în golf, apoi s-a întors spre amonte.

 Puiu-Mami cam agitat a spus:

- S-o  facem praf d-le Comandant. Este chiar în gura ţevii...

- Stai blând, l-a liniştit Vasile. E prea măruntă prada. Să vedem de ce a venit în cercetare.

- Dar cum a trecut de mine?

- Minele nu sunt la suprafaţă iar vedeta are pescaj redus aşa că trece uşor peste baraj.

- D-le Comandant uitaţi-vă acolo...

Ceva ca un beţişor se vedea plutind pe apă spre golf. Vasile a luat binoclul, a privit atent şi a spus:

- Cred că este o  mină smulsă de curent. Pentru noi nu este nici-un pericol.

   Lucru ce se va dovedi nu tocmai adevărat. În jurul orei 11 s-a auzit un zgomot de motor dinspre amonte şi a apărut din nou vedeta G5, care înainta pe aceiaşi direcţie ca prima dată. În spatele ei o navă mult mai mare, care o urma fidelă.

- După aparenţe este un puitor de mine. Vor şi ăştia să pună un baraj... Ia uite a trecut de barajul nostru, fără să-l atingă.

Puitorul a înaintat încă câteva sute de metri în golf, precedat de vedetă. La un moment dat prova i s-a ridicat în sus şi o lumina orbitoare urmată de o explozie uriaşă a zguduit aerul. Vasile deabia a apucat să strige prin interfonie: 

- Adăpostiţi!

Au urmat şi alte explozii, provocate de minele proprii care săreau în aer şi o ploaie de resturi s-a abătut asupra Vulturului. Când totul s-a liniştit, pe apa golfului nu mai era nici urmă de puitor şi vedetă. Doar o mulţime de resturi pluteau deasupra apei. Dăduseră peste mina care plutea în derivă iar dezastrul a fost uriaş din cauza minelor de la bord care au explodat şi ele, iar vedeta torpiloare G5 avea şi ea două torpile. Nu se vedea nici urmă de supravieţuitori.

- Stabiliţi avariile şi dacă există victime.

- Sala motoarelor.

- Totul în regulă, doar că ne-a asurzit zdravăn.

- Cabina radio.

- Totul în regulă.

- Şef de echipaj, verifică puntea.

Şi aşa mai departe pe compartimente.

   Au fost găsite câteva îndoituri ale pereţilor castelului central şi zgârieturi ale vopselei, un geam spart la timonerie şi unul la careul ofiţerilor, barca de salvare avea prelata sfâşiată şi câţi-va colaci de salvare găuriţi. Un mitralior de pe ruf era uşor rănit de o schijă. Pagubele au fost minore, dar incidentul a lăsat o impresie puternică. Era război, nu mai era o joacă.

   Vasile a trimis o radiogramă la Comandament şi a primit ordin să se retragă la bază. La câteva ore după plecarea lor, observarea aeriană a descoperit o navă venită probabil de la Jibrieni sau Odesa care cerceta locul dezastrului.

    Ajunşi la Sf. Gheorghe, militarii bazei se uitau cu uimire la rănile apărute pe corpul  vedetei. Capitanul Genaru i-a întâmpinat la pasarelă cu o mie de întrebări pe buze, dar Vasile l-a liniştit.

- Nu s-a întâmplat mare lucru, o să vă povestesc ceva mai târziu.

- Blăjane cum ai juns? Ai avut probleme?

- Totul a mers bine. Am predat prizonierii la Sulina, unde am fost priviţi cu ceva invidie  pentru captură... Apoi am ajuns acasă foarte bine.

- E`n regulă. Puiu-Mami v-a face inventarul apoi o să vedem cum procedăm. Dar mai întâi voi raporta la Comandament întoarcerea cu bine şi voi întreba ce facem cu captura.  Datorită situaţiei, răspunsul a fost  rapid şi scurt. Nava rămâne în custodie la bază, materialele industrale vor fi trimise la Galaţi iar alimentele vărsate la proviziile grupului. După efectuarea inventarului, căpitanul Genaru era în culmea fericirii.

- Ne-am aranjat pe multă vreme. Cu alimentele astea am dat lovitura. Doar dacă nu le va veni în minte celor de la Comandament să ne oblige să trimitem şi altora...

- Nu cred, spuse Vasile, acum au alte lucruri mai importante de făcut.

   În listă se găsea miere de albine, unt sărat, untură de porc, slănină, cârnaţi şi şunci afumate, carne de vită, porc şi pasăre la butoi în saramură, pastramă afumată, cutii cu icre negre, ulei de floarea soarelui, ulei de dovleac, fructe şi legume uscate, saci cu grâu, secară, porumb, orz şi fasole boabe, să nu  mai spunem de cele 40 de butoaie pline cu vin şi rachiu. Materialele industriale constau în bumbac, in şi cânepă ambalate în saci,  ceară de albine, frunze de tutun şi ulei de in. În fundul calei sub marfă, au găsit un sul conţinând 15 covoare aproape noi şi cum nu apăreau în listă, probabil erau furate de pe la localnici. Cei de la administrativ au asudat din greu punând în magazii toată prada.

   Toate materialele industriale au fost trimise la Galaţi cu cele  două  şalupe fiecare cu câte o barcă la remorcă. Erau aşa de încărcate încât mai aveau doar o palmă de bordaj până la linia apei.

   După venirea serii, baza arăta cam posomorâtă în lumina palidă a lămpilor de camuflaj. Vasile cu Genaru şi Blăjan stăteau la un pahar, să deguste marfa confiscată. Toţi trupeţii   spre bucuria lor primiseră câte un păhărel cu rachiu „sovietic”.

   Astfel trecu prima zi de război, fără să afle prea multe ştiri despre linia frontului. La radio Bucureşti se anunţau doar lupte şi avansări în teritoriul ocupat, conform planului. Nici din traficul radio nu au aflat cine ştie ce, doar şi-au dat seama că se duceau lupte grele.