Aventurile vedetei "NMS Vulturul"

Capitolul I
unde aflăm câte ceva

Locotenetul Vasile J. era adâncit în gânduri. Nici nu se atinsese de cafeaua din faţa lui. Privea, fără să vadă lumea, care se perinda prin faţa locantei.

Primise o comandă. Era comandant! Comandantul unei nave-ponton! Nava transformată în ponton mobil, pe care n-o văzuse nimeni până atunci dar despre care se spuneau o mulţime de poveşti.

N.A. Aici trebuie să fac o precizare – cu toate că România în acei ani avea cea mai puternică flotă fluvială din Europa (45 de unităţi, fără cele auxiliare), posibilitatea pentru tinerii ofiţeri de a accede pe o navă era destul de redusă, întru-cât media de vârstă a ofiţerilor naviganţi nu era prea înaintată. Astfel că un post pe o navă era la mare căutare. Nici în flota comercială nu era uşor de ajuns. Se căutau ofiţeri cu experienţă şi vechime în navigaţie. Ori tinerii ofiţeri lipsiţi de experienţă nu prea aveau şanse.

Era binecunoscută povestea unui tânăr ofiţer care dornic de umblat pe mări, se angajase pe un mic cabotier turcesc care făcea curse în Levant. După şase luni de viaţă mizerabilă şi hrană pe sponci, ne-fiind nici plătit, ajuns la Istanbul s-a prezentat la Consulatul României cu cerere de ajutor pentru întoarcerea în ţară.

Ofiţerii ne-îmbarcaţi, pierdeau vremea la uscat plimbându-se pe cheu, la taclale cu vre-un cunoscut de pe o navă sau la o cafenea din apropiere. Navigau din când în când, ca înlocuitori pe timpul concediilor sau primind temporar comanda vre-unei şalupe sau unui şlep automotor de aprovizionare care avea ca echipaj timonierul de regulă sergent şi un motorist care ştiau şi singuri ce aveau de făcut. Unii erau numiţi temporar la căpitania câte-unui port mic şi fără importanţă. Vasile fusese şi el detaşat temporar în portul Bechet, unde se plictisise îngrozitor timp de două luni.

Prin planul de modernizare a flotei României, la şantierul din Galaţi se începuse construcţia mai multor nave fluviale şi maritime. Printre care şi o vedetă. Bineînţeles că în spiritul celui mai adevărat obicei balcanic, toţi ofiţerii cu pile se străduiau să primească măcar un post, dacă nu o comandă pe noile nave, ca puitorul de mine “Amiral Murgescu”.

NMS Amiral Murgescu

(Notă: Puitorul de mine “NMS Amiral Murgescu” a fost construit în anul 1939 la Şantierul Naval Gh. Fernic Galaţi. Nava avea o viteză de 18 Nd, autonomie 3400 Mm, dotată cu 8 tunuri, 2 mitraliere binate, 2 lansatoare de mine, două aruncătoare de grenade anti-submarin. La 5 Septembrie 1944 a fost confiscată de URSS unde a purtat mai multe nume şi a fost scoasă din activitate în Mai 1988.)

Despre una din nave se ştia că va fi o vedetă rapidă şi ca atare mult râvnită. Dar… stupoare. După multe încercări şi intervenţii s-a putut afla doar că vedeta se construia în colaborare cu englezii pentru dotarea SSI*, care va angaja echipajul şi va numi ofiţerii. Nimeni n-a reuşit măcar să o vadă. Era construită într-un colţ al şantierului, în spatele unui gard de peste trei metri înălţime şi păzită permanent. Muncitorii, tehnicieni români şi câţiva englezi, erau veniţi de prin alte părţi, locuiau chiar lângă şantier, pe un şlep dormitor şi nu aveau contacte cu localnicii.

Deodată s-a auzit că construcţia s-a întrerupt, muncitorii au plecat iar vedeta a dispărut din şantier. Apoi s-a aflat din “sursă sigură” că s-a renunţat la construcţie, iar vedeta atât cât era făcută, a fost transformată în ponton mobil undeva pe Măcin la o unitate a infanteriei marine. Cum a fi comandant de ponton nu ispitea pe nimeni, a fost dată uitării.

Până într-o Sâmbătă, când…

De dimineaţă, locotenentul s-a prezentat ca de obicei la bază. Spre surprinderea sa, cei câţiva tineri ofiţeri prezenţi l-au salutat cu “să trăiţi” şi “la mai mare” făcându-i adânci plecăciuni, iar unul i-a spus rîzând cu gura până la urechi, că este aşteptat la Şeful de stat major. În drum spre biroul acestuia a dat peste căpitanul Toni Pirţic care ironic şi cu un rânjet satisfăcut l-a felicitat pentru succes, spunându-i că fiind specialist în limba engleză noul post i se potriveşte perfect. (Vom povesti mai încolo, de unde pînă unde paraponul căpitanului Pirţic la adresa lui).

Uimit, locotenentul s-a prezentat la şeful Statului Major, unde comandorul i-a adus la cunostinţă numirea.

Vasile s-a înroşit la faţă şi a rămas blocat. Comandant de ponton fie el şi mobil! Visele lui se destrămau văzând cu ochii. Adio navigaţie, adio avansare. Ofiţerii numiţi în asemenea posturi erau uitaţi acolo, ani de zile.

Comandorul văzându-i dezamăgirea a zâmbit i-a spus:

- Locotenente, ai fost numit deoarece eu cred ca eşti omul potrivit pentru acest post. Vei vedea că această comandă îţi va fi de folos. Nu fii supărat, dracul nu este chiar atât de negru. Ţi-am trecut în subordine pe sergentul Vileanu cu şalupa lui, care va sta permanent la dispoziţia ta. Voi avea grijă să-ţi dau şi un echipaj bun. Luni te duci acolo, iei în primire şi apoi îmi raportezi telefonic de la Brăila. Îmi raportezi numai mie personal. Clar?

- Am înţeles, să trăiţi domnule comandor.

- Tanti îţi va înmâna ordinele de serviciu şi o sumă de bani pentru nevoi imediate. Ţi-am repartizat ca ordonanţă pe soldatul fruntaş Irimie. E băiat bun, curat şi harnic. Este marinar brevetat, a navigat câteva luni.

- Incă ceva. În acest plic ai instrucţiuni privind noul post. Îl vei deschide doar la sosirea la navă.

- Hai, succes locotenente.

- Să trăiţi!...

Locotenetul a salutat şi a ieşit ameţit şi buimăcit. Spre bucuria lui n-a întâlnit nici-un cunoscut pe drum, astfel că nu s-a mai văzut nevoit să dea explicaţii. S-a dus să-şi găsească ordonanţa, şalupa şi pe sergentul Vileanu.

Vedete de patrulare în portul Galaţi - anul 1931.

Cred că este cazul să facem o mică întrerupere în povestire şi să lămurim ce a vrut să spună căpitanul Pirţic, referitor la “cunoscătorii limbii engleze”…

La terminarea Şcolii de Aplicaţie, toti absolvenţii cu note mari au fost avansaţi la gradul de locotenent. Încă în cursul ultimului an, cursanţii aflaseră că după absolvire vor fi trimişi câteva luni la specializare în străinătate. Din diverse “surse” au auzit că locurile sunt limitate, vor fi selectaţi doar cei mai buni care ştiau bine limba germană, italiană sau engleză. De unde, o adevarată avalanşă de cereri de meditaţii pentru aceste limbi.

Locotenetul Vasile, cunoştea puţină germană încă din copilărie, iar în engleză se descurca binişor datorită pasiunii pentru cărţile de călătorie citite în timpul şcolii. Aşa că nu s-a prea înghesuit să ia meditaţii.

Când au primit formularele pentru practică, Vasile s-a gândit că ne-având relaţii nu prea vedea ce şanse are pentru practica într-o flotă străină, dar a complectat totul conform cerinţelor. Când a ajuns la limba străină a vrut să scrie germană, dar dintr-un impuls de moment a complectat: limba engleză, scris - citit - vorbit. Nici nu i-a trecut prin minte că acest lucru va fi definitoriu pentru viaţa şi cariera sa.

Marea majoritate a absolvenţilor au optat pentru Germania din motive evidente, dar şi pentru Italia unde sub soarele mediteranean sperau sa facă o practică uşoară fără probleme. După câteva zile o comisie i-a examinat la limba străină declarată în formularul de cerere.

La afişarea repartizărilor, Vasile a constatat uimit că este pe listă, că era singurul care va face practica navală în Anglia! Era singurul cunoscător de engleză!…

Vom povesti mai târziu, aventurile locotenentului în Marea Britanie şi cum s-a ales cu o decoraţie.

…………………………………..

Acum în faţa cafelei răcite se gândea cu amărăciune la noul său post şi la viitorul său nu prea roz.

Nici nu simţi apariţia lui Mustafa, patronul locantei de care îl lega o lungă prietenie. Acesta îl privi cât-va timp, apoi spuse:

- Nu fii supărat băiete. O comandă este o comandă şi este mai bună decât nimic. Apoi eu cred că totuşi ai avut noroc; sunt mulţi care vor rămâne pe uscat sau vor slugări pe la comandanţi bătrâni şi scorţoşi.

Vasile îl privi zâmbind. Mustafa când avea un motiv serios, vorbea o limbă română curată şi fără accent. În restul timpului se străduia să pară cel mai autentic turc…

- Poate ai dreptate bre Mustafa, dar tot nu pot să nu mă gândesc că este vorba de un ponton şi nu o navă adevărată.

- Totul se face cu voia lui Allah… Eu zic că va fi bine… Aşaa... Pentru orice eventualitate voi vorbi cu coana Marieta să-ţi reţină camera în continuare. Fiind comandant nu poţi să te duci să dormi la cămin nici măcar o noapte… doar vei mai veni pe la bază nu?

- Da, cred că da.

- Bine comandante, o să-ţi aduc un prânz pe cinste, apoi fă o plimbare, odihneştete şi mâine la treabă. Şi nu uita să mai treci pe la mine.

……………………………………..

Luni dimineaţa, s-a prezentat la Tanti, a primit o geantă cu instrucţiuni şi tot felul de formulare, câteva exemplare de Jurnal de bord şi un plic gros cu bani, semnă de primire şi se îndreptă agale spre port însoţit de Irimie care ducea bagajele.

Pe cheu lângă şalupă, erau doi maiştri care săriră în sus când îl văzură şi unul spuse:

- Să trăiţi domnule comandant, permiteţi să raportez, sunt maistru principal timonier Eugen Popescu, prezent la ordin.

- Eu sunt maistru principal radiotelegrafist Ionel Prodean, prezent la ordin.

Locotenetul îi privi surprins şi întrebă:

- Dar de unde aţi apărut?

- Din dispoziţia domnului Comandor am fost mutaţi la unitatea dumneavoastră. Poftiţi ordinele de serviciu.

- Bine dar voi eraţi pe vedeta de comandă, cum de v-a trecut la mine?

- Păi să vedeţi spuse timonierul… Joia trecută a fost ziua lui Ionel şi ne-am aghezmuit niţel, doar eram în timpul liber. Dar am avut ghinion, ne-am întâlnit cu trăsura în care era Coana Amiral şi domnul comandant al nostru. Cum eram cu chef, cântam şi noi câte ceva. Coana Amiral s-a dat la noi, iar domnul comandant ne-a trimis la arest pentru comportament nedemn.

Apoi sâmbătă dimineaţă am fost prezentaţi la domnul Şef de Stat Major, care ne-a iertat de pedeapsă, dar ne-a mutat la dvs. ca să ne învăţăm minte să nu mai cântăm pe unde se plimbă Coana Amiral…

Locotenetul Vasile clătină din cap nedumerit şi se întrebă cum de a renunţat aşa uşor comandantul grupului la doi oameni atât de valoroşi dar şi ce vor face ei pe un ponton?

- Bine băieţi dacă este aşa, hai îmbarcarea şi să pornim.

- Vilene, ştii cum se ajunge acolo?

- Da domnule Comandant. Mergem în amonte până la insula Fundu Mare şi o luăm la stânga pe braţul Cravia. Nu-i departe.

- Ai mai fost acolo?

- Anul trecut am dus alimente la infanteria marină. Făceau manevre în zonă.

Chiciul Cucului

Au intrat pe braţul Cravia şi în faţă a apărut o insuliţă, cu un nume ciudat Chiciul Cucului, iar chiar la intrare pe partea stângă, au dat de două balize şi o estacadă de baraj făcută din câteva butoaie legate cu un lanţ gros.

Imediat au fost somaţi:

- Stai! Opreşte, lângă baliza roşie.

O barcă de pe insulă porni spre ei. Un gradat din infanteria marină, le-a cerut ordinul de serviciu. În spatele lui un soldat cu arma în mână.

- Vă rog să aşteptaţi, voi anunţa sosirea dvs.

După vre-un sfert de oră a venit o mică barcă cu motor din care un gradat le ură bun venit şi le ceru să-l urmeze. Estacada a fost deschisă şi au pornit în urma lui.

Atât malul stâng cât şi insula era acoperită cu o pădure deasă.

După câteva minute la malul insulei apăru ancorat un şlep mare, apoi două barje ancorate la mal. Locotenetul se uita uluit, nu-i venea să-şi creadă ochilor. Între cele două barje, o navă gri-albăstruie cu o provă elansată, cu suprastructura acoperită cu prelate de camuflaj. Dincolo de barje la mal o şalupă şi mai multe bărci iar pe malul insulei se vedeau câteva barăci şi mai mulţi soldaţi care trebăluiau.

Şalupa opri la bordul barjei exterioare, un soldat luă parâmele aruncate de Vileanu şi le amară la două babále.

Urcând la bordul barjei, Vasile fu întâmpinat de un căpitan din infanteria marină, destul de în vârstă, care lăsând baltă protocolul militar, exclamă cu gura până la urechi:

- Bine ai venit locotenente şi arătând spre navă, mă scapi de o mare grijă…

Îi întinse mâna, i-o strânse puternic, apoi luându-l de braţ spuse:

- Hai să-ţi prezint comoara…

În tot acest timp Vasile se uita uluit împrejur, era ameţit de ce vedea şi nu-i venea să-şi creadă ochilor.

Zisul ponton se prezenta sub forma unei nave ceva mai mare decât o vedetă şi care părea gata de marş.

De pe barjă au urcat o scăriţă de lemn, căpitanul a dat la o parte o prelată şi au pătruns pe puntea navei. Un om mărunţel îmbrăcat într-o salopetă luă poziţia de drepţi, salută şi se prezentă:

- Sunt Mihai Pereanu maistru principal mecanic, la ordinele dvs.

Vasile răspunse la salut apoi i-a întins mâna spunându-i:

- Bucuros să te cunosc maistre.

- Locotenente, te las în grija maistrului. La ora 13,30 luăm masa împreună, la uscat. Mai vorbim atunci...

Apoi căpitanul ieşi pe sub prelată

Vasile se întoarse spre maistru şi spuse:

- Hai prezintă-mi nava. Dar imediat se răzgândi, amintidu-şi de plicul cu instrucţiuni ce trebuia deschis şi citit la sosire. Dar mai întâi vreau să văd planurile. Unde este cabina comandantului?

- Pe aici domnule comandant.

Au intrat în ruf, pe mijloc era un coridor, de o parte şi cealaltă uşile unor cabine.

Maistrul se opri în faţa unei uşi pe care era o plachetă aurie cu inscripţia - CAPTAIN. Deschise uşa şi îl pofti înăuntru.

Vasile rămase în prag făcând ochii mari. O cabină mare, cu pereţi placaţi cu lemn de mahon, un birou pe care era instalat un telefon şi un terminal de interfon, câteva scaune, un fotoliu, dulapuri şi etajere încastrate în pereţi. Într-o parte după o perdea era o despărţitură. Era uimit de luxul ne-mai întâlnit pe alte nave de acelaş tip.

Din uşă se auzi o voce:

- Pot să despachetez domnule locotenent?

Era ordonanţa Ieremia, care îl urmase pas cu pas.

- Nu, lasă pe mai târziu. Acum dute şi fă rost de o cafea mare.

- Maistre te rog să-mi aduci planurile navei şi ce hârtii mai ai referitor la navă.

- Am înţeles domnule comandant.

Vasile se aşeză pe scaunul din spatele biroului, trase câteva sertare, erau absolut goale. Se gândi că este loc destul pentru hârţoage, pe care de altfel nu le plăcea deloc. Apoi îşi roti privirea spre multitudinea de rafturi şi dulăpioare. Se ridică, dădu perdeaua la o parte şi studie despărţitura care era de fapt o mică cabină, ce conţinea o cuşetă destul de încăpătoare, o măsuţă pe care era fixat un telefon, deasupra cuşetei o lămpiţă, în partea opusă măsuţei un dulăpior.

Auzi o bătaie în uşă.

- Intră.

Uşa se deschise şi intră maistrul mecanic, cu câteva dosare sub braţ.

- Cam asta este tot domnule comandant.

- Bine maistre, ne vedem mai târziu.

Maistrul ieşi, dar în uşă apăru Ieremia cu o tavă în mână, pe care era un ibric, o ceaşcă şi un pahar mare cu o băutură gălbuie.

- Asta este de la domnu’ căpitan.

- Mulţumesc Ieremie. Mergi şi fă turul noii noastre baze până citesc eu ce am pe birou.

Apoi deschise plicul sigilat, care conţinea două foi de hârtie. Una era ordinul oficial prin care era numit comandantul vedetei de patrulare-cercetare "NMS VR-7". Pe a doua foaie, scrisă de mâna comandorului, cuprindea o serie de sfaturi privind comanda vedetei, programul de lucru, iar la sfârşit ordinul de a ţine secretă existenţa vedetei, până la noi dispoziţii. De asemenea era anunţat că echipajul vedetei va fi complectat cât de curând posibil.

Locotenentul era încă sub influenţa emoţiei provocată de cele întâmplate până acum. Se ridică îngâdurat de pe scaun şi începu să măsoare cu paşi mărunţi cabina. Văzu ibricul cu cafea, îşi turnă o porţie, apoi gustă băutura care se dovedi un rachiu tare şi aromat.

În sfârşit, se aşeză din nou şi începu să studieze planurile găsite în dosarele aduse de mecanic. Ceeace află din planuri precum şi din schiţa generală, îl umplu de satisfacţie. Totul părea de vis. Nu semăna cu nici-una din vedetele cunoscute de el. Motorizarea, armamentul precum şi instrumentarul erau de excepţie. Aproape totul era de provenienţă britanică. De altfel, la o privire mai atentă descoperi că vedeta semăna cu un mic distrugător. (În ziua de azi o asemenea navă s-ar fi numit vedetă multi-rol).

Ultimul cercetat fu un registru gros pe care scria cu litere de tipar: Registru de Revizii şi Reparaţii. Nu avea nici-o pagină scrisă.

Nici nu a simţit când a trecut timpul. Tresări când Ieremia a bătut la uşă şi l-a anunţat că este timpul pentru masa de amiază.

Popota era situată pe mal într-o baracă. Toată lumea servea masa în aceiaşi sală dar ofiţerii aveau mesele aranjate într-un separeu.

Căpitanul Genaru îl pofti la masa lui. Înafară de căpitan mai erau trei ofiţeri, un locotenent şi doi sublocotenenţi. A făcut prezentările.

Căpitanul Genaru s-a ridicat in picioare, urmat de ceilalţi şi a închinat “în cinstea noului nostru coleg” un păhărel plin ochi cu ţuică veche.

- Iar acum poftă bună domnilor.

- D-le locotenent mâncarea noastră nu este ca la restaurant dar sper să-ţi placă.

Popotarul şef le-a servit ca antreu o felie zdravănă de batog şi brânză telemea de oaie. La felul unu o ciorbă acră de vită, urmată de un crap fript şi legume. Masa a fost încheiată cu un pahar de vin roşu de Niculiţel.

- Domnule căpitan, vă mulţumesc pentru masă. A fost foarte bună. Întotdeauna se mănâncă aşa bine aici?

- Aproape întotdeauna. Ne gospodărim pe cât posibil singuri, pentru-că alimentele primite de la administrativ, nu prea sunt de calitate. Primim carne de vită şi porc sărată, peşte sărat la butoi, făina cam cu gozuri, mălaiul este pietrificat, cartofi degeraţi, etc., noroc cu bucătarii noştri. Avem şi o mică gospodărie proprie, câţi-va porci, găini, raţe, gâşte, iepuri. Le plimbăm după noi pe unde suntem trimişi... Avem zilnic peşte proaspăt, ce rămâne îl afumăm.

- Şi rachiul?

- Aaa, popotarul şef este expert în fabricarea lui. Adunăm singuri fructele şi facem rachiu. De la administrativ primim o poşircă pe care nici soldaţii n-o beau cu plăcere. O dăm la schimb la localnici. Le dăm rachiul nostru reglementar şi primim diverse alimente. Nici porţia de coniac cuvenită ofiţerilor nu este prea bună. Aşa că preferăm produsul nostru.

- Vă felicit domnule căpitan. Aveţi un pluton administrativ foarte bun. Vreau să vă mai întreb ceva. Cum procedaţi cu paza perimetrului?

- Compania mea are trei plutoane şi o grupă administrativă. Băieţii fac paza în schimburi de 6 ore. Avem posturi fixe dar şi patrule, care fac turul perimetrului, mai ales noaptea. Controlăm şi o fâşie pe malul drept cam de 200-300 metri lăţime. Mai încolo terenul este mlăştinos şi greu de trecut. Până acum nu am avut probleme.

- Puteţi comunica cu Brăila?

- Cu barca… Nu avem altă posibilitate. Aici în perimetrul nostru avem instalate telefoane cu cele două estacade şi cu posturile fixe situate pe malul stâng al insulei.

……………………………..

Locotenetul se întoarse la navă, urmat de maistrul mecanic. S-au urcat la bord şi mecanicul a început să-i prezinte nava. Castelul central supra-înălţat era destul de mare. La tribord prima era cabina căpitanului, apoi o cabină mică pentru radiotelegrafistul şef, urmată de cabina staţiei radio. În babord erau patru cabine, primele două pentru secund şi aspirant, a treia punctul sanitar, iar ultima toaleta pentru ofiţeri. În capăt spre prova era un careu pe toată lăţimea rufului. În dreapta o scară în spirală ducea sus la timonerie şi comandă. Lângă ea un stelaj de care atârnau câteva costume de scafandru cu diversele ustensile. In partea dreaptă un rastel pentru arme individuale încă gol şi un chepeng pentru intrare sub punte.

Dar să lăsăm deocamdată pe locotenent să-şi vadă nava.

…………………………………..

Noi ne vom întoarce la Galaţi unde Şeful de Stat major, se gândea cum să complecteze echipajul vedetei, cu oameni buni, fără să atragă atenţia. Majoritatea echipajului putea fi rezolvat destul de uşor, dar cu gradaţii era o problemă. Cei disponibili nu prea erau experimentaţi iar pentru cei buni era greu să convingă comandanţii lor să renunţe la ei.

La un moment dat a surâs uşor. Ce ar fi sa aplice metoda Coanei Amiral? A pus mâna pe telefon şi a sunat la Biroul-2*.

- Dă-mi pe comandant.

- Sa trăieşti, poţi veni până la mine?

Peste câteva minute a apărut comandantul Biroului-2.

- Ia loc. Uite care este situaţia. Trebuie să complectez echipajul navei, ştii tu care. Am nevoie de un maistru artilerist bun. Ştiu pe cine vreau, dar nu pot să-l transfer pur şi simplu. O să iasă cu scandal. Te rog să mă ajuţi. Uite care este planul…

Peste două zile maistrul principal artilerist Ilieş de pe monitorul X, s-a întâlnit cu totul întâmplător cu un cunoscut, care se cam clătina pe picioare şi care l-a poftit la “una mică” pentru-că sărbătorea nu mai ştia ce. Cum n-a reuşit să scape de el, au intrat amândoi în cea mai apropiată cârciumă, unde maistrul Ilieş s-a aghezmuit zdravăn, pe cheltuiala prietenului.

Tot întâmplător, la ieşire au fost acostaţi de Poliţia Militară, care i-a arestat pe loc şi au fost duşi la garnizoană.

A doua zi dimineaţa, a fost prezentat Comandorului pentru pedeapsa cuvenită.

- Păi măi băiete ce te-a apucat să bei în mijlocul săptămânii? Nu cunoşti regulamentul?

Trebuie să te pedepsesc exemplar. În mod normal ar trebui să te trimit la carceră şi să-ţi trec pedeapsa la dosar. Totuşi ţin cont că pînă acum nu ai avut abateri şi ţi-ai îndeplinit corect serviciul, nu te trimit la arest ci te transfer pe altă navă. Ai grijă cum te porţi de acum încolo.

Mâine dimineaţă să fii aici cu bagajul. Vei primi transferul si te voi trimite la noul post. Maistrul mulţumit că a scăpat de arest şi de notare, nu se mai întrebă ce s-a făcut cu prietenul.

După ce maistrul o luă din loc, Comandorul puse mâna pe telefon şi comunică comandantului monitorului că artileristul său a călcat pe bec şi drept pedeapsă a fost transferat şi îi va fi repartizat alt maistru artilerist. Comandatului de monitor nu i-a mai rămas altceva decât să facă mărunt din buze şi să-l înjure pe maistru.

Apoi Comandorul chemă pe şeful transmisiunilor.

- Nelule, am nevoie de doi radiotelegrafişti şi de un semnalizator toţi foarte buni. De unde-i luăm?

- Păi de la Tulcea. Au acolo vre-o 12 cam prea mulţi pentru ei. Cam 2-3 sunt slabi dar sunt şi unii foarte buni.

- Bine. Trimite ordin de transfer pentru cei mai buni, să se prezinte urgent aici.

Şi apoi luă la rând toate serviciile pentru complectarea echipajului.

A doua zi se prezenta la contra-amiral cu lista, pentru aprobare şi semnătură.

- Dar bine dragule avem nave noi? Unde-i trimiţi pe toţi ăştia?

- Domnule Amiral, stiţi despre ce este vorba. Vedeta aceea de patrulare…

- Aaa da. Dar asta-i treaba ta. Eu nu mă bag. Conform ordinului tu eşti răspunzător de toată acţiunea. Dece o fi aşa mare secret? Şi comandantul a fost numit de sus, nu m-a întrebat nimeni, am semnat ca primaru’…

- Aşa este, aveţi dreptate dar totuşi pentru echipaj trebuie aprobarea dvs. Trebuie transferaţi de la alte unităţi. Şi trebuie să găsim alţii în locul lor.

- Bine Nelule. Da’ ce i-a apucat pe maiştrii ăştia să umble beţi prin oraş?

Comandorul se aşteptase ca spionul Coanei Amiral să informeze. Avea răspunsul gata pregătit.

- Nimic deosebit. Doar nişte onomastici mai prelungite. I-am pedepsit cu transferul.

- Aha bine le-ai făcut. La secret cu ei! Raportul anual dă mai bine cu mai puţini pedepsiţi.

Întors în birou, comandorul chemă ofiţerul adjutant îi dădu lista şi spuse:

- Verifică toată lista, să se prezinte la bază în două zile, apoi vezi care sunt cei care au dreptul la permisie, le faci foile pentru o săptămână.

……………………………

După câteva ore bune, locotenentul Vasile văzuse toată nava. Cea mai lungă oprire a fost în sala maşinilor. Motoarele moderne erau destul de înghesuite, dar străluceau de noi, panoul de control era complex şi bine poziţionat.

Motor Packard V12 - 1250 Hp.

Timoneria şi comanda era situată pe ruf, la care se putea ajunge pe o scară interioară dar şi pe una exterioară. Timoneria suficient de încăpătoare oferea o vizibilitate foarte bună, lucru esenţial pentru Delta Dunării. În partea stângă era montat un scaun cu spătar, destinat comandantului sau ofiţerului de cart. În faţa scaunului era instalat un pupitru pentru comunicaţiile cu compartimentele navei. A studiat atent şi instrumentarul timoneriei, compasul, telegraful cu sala motoarelor, indicatoarele repetitoarelor pentru turaţie, pasul elicelor şi unghiul cârmei, cititorul lochului, ceasul de bord, instrumentele meteorologice - barometrul, termometrul, higrometrul, anemometrul pentru direcţia şi viteza vântului. Toate noi nouţe. Un balcon înconjura timoneria, şi asigura o vizibilitate foarte bună.

Timonerie pe o navă asemănătoare - anul 1940.

Când a intrat în cabina Radio, l-a găsit pe maistrul Prodean cu nişte ochi strălucitori, mângâind aparatele.

- Iooi… D-le Locotenent, nici în vis n-am văzut aşa ceva… Ultra… ştiţi, pe la noi încă se mai găsesc şi emiţătoare cu scântei…

Cabina Radio pe o navă asemănătoare în anul 1941.

Locotenetul nu mai văzuse nici el, dar s-a abţinut de la vre-un comentariu. Cabina radio cuprindea o multitudine de aparate inclusiv o maşină de scris. Un lux pentru acea vreme.

Toate cabinele aveau pereţii placaţi cu mahon, erau prevăzute cu calorifere de încălzire şi cu ventilatoare. Erau chiar luxoase. Cazarma echipajului era dotată cu cuşete suprapuse câte trei pe ambele laturi şi mici chesoane pentru cazarmament. A observat că pe tavan erau şi câteva cârlige pentru hamacuri. Pe mijloc, o masă lungă aproape cât cabina şi bănci pe ambele laturi. Cazarma subofiţerilor era mai mică dar dotată cu cuşete destul de spaţioase, la capul fiecărei cuşete o lămpiţă şi un telefon. Cambuza, bucătăria şi magaziile cu materiale şi muniţie erau bine aranjate.

Vasile a găsit lângă cambuză o încăpere în interior captuşită cu tablă inoxidabilă, cu rafturi până sus, cu mai multe orificii în partea de jos şi de sus, iar lîngă uşă câteva butoane şi doar când a închis uşa mai groasă decât celelalte, a descoperit o plăcuţă cu inscripţia - Refrigerator…

- Phiii, la asta chiar nu mă aşteptam - a exclamat Vasile.

Pe puntea prova tunul de 75mm montat în turelă rotativă şi două tuburi lans-torpile. La pupa era situat celălalt tun de 75mm precum şi două tunuri Oerlikon-Quadro montate pe un postament în spatele rufului. Cele două mitraliere Quadro erau instalate pe ruf. Nava avea cinci chepenguri pentru intrarea/ieşirea sub şi pe punte.

La pupa era instalat un generator de fum şi un stelaj pentru lansarea încărcăturilor submarine.

Toate încăperile navei erau iluminate bine, spre deosebire de luminile gălbui întâlnite pe alte vedete.

Una peste alta era o navă modernă, bine pusă la punct şi înarmată până-n dinţi. Ceeace prevestea misiuni nu prea uşoare. Mai rămânea să-i fie verificate posibilităţile în marş.

- Maistre, îi spuse locotenetul şefului mecanic, vreau să vorbesc echipajului prezent, te rog anunţă-i pe toţi, să fie în cazarma echipajului la ora 1800.

- Am înţeles să trăiţi. Vă rog să semnaţi fişa de preluarea navei. Maistrul îi prezentă un dosar destul de gros.

- Bine maistre o să semnez mai târziu.

Maistrul plecă să adune oamenii.

La ora fixată tot echipajul era prezent.

- Băieţi luaţi loc, să stăm puţin de vorbă. După cum a-ţi putut vedea casa noastră se prezintă destul de bine. Deocamdată suntem puţini, dar trebuie să luăm câteva măsuri.

- Mecanici au fost avizaţi, dar voi ceilalţi, trebuie să ştiţi că existenţa navei şi prezenţa noastră aici este strict secretă. Dacă din întâmplare vă întreabă cineva, spuneţi că faceţi instrucţie împreună cu infanteria marină.

- Domnule mecanic şef, cum stăm cu motoarele, carburantul, energia electrică.

- Domnule comandant, motoarele sunt în stare perfectă, le putem porni oricând. Tancul de carburant a fost umplut la Galaţi, este plin ochi. La fel şi tancurile cu apa potabilă. Acumulatorii sunt încărcaţi. Pornim generatoarele de curent numai dacă este nevoie.

- Probe cu motoarele în marş s-au făcut?

- Nu domnule, nici măcar rodajul nu este făcut. Motoarele au fost pornite doar static, o dată în şantier şi o dată imediat ce am fost aduşi aici. Atât.

- Bine domnule mecanic şef, cei doi mecanici ai tăi dacă vor fi solicitaţi vor da o mână de ajutor celorlalţi maiştri. Încă ceva, de instalaţia electrică cine se ocupă?

- Deocamdată eu şi cei doi mecanici, avem idee cât de cât.

- Acum staţia radio. Domnule radiotelegrafist şef, te rog să porneşti toate echipamentele, să le verifici funcţionarea, să fie gata de lucru, în orice moment. Poţi să faci emisie scurtă pentru acordul emiţătoarelor, dar fără nici-o transmisie.

- Tot în grija ta este şi funcţionarea interfoniei şi telefoniei interioare. Dumneata domnule timonier şef, îl vei ajuta dacă are nevoie. Aici aveţi planul instalaţiei.

- După pornirea telefoniei şi interfoniei, veţi verifica amândoi ca fiecare post să fie funcţional. Notaţi orice neregulă. După ce executaţi tot ce v-am ordonat, şeful radiotelegrafist va porni un receptor şi va sta pe recepţie pe frecvenţa bazei. Dumneata timonier şef, urci la timonerie şi verifici starea echipamentelor, timona, telegraful cu sala maşinilor, închiderea şi deschiderea uşilor interioare şi exterioare, deasemeni chepengul de la scara interioară şi cele de la prova şi pupa.

- Ieremie tu vei locui în cazarma gradaţilor. Să verifici dacă telefonul cuşetei este funcţional.

- Vilene, tu să ai şalupa pregătită de marş. Mâine dimineaţă plecăm la Brăila.

Se întoase în cabina lui, se aşeză la birou, deschise Jurnalul de bord, complectă prima pagină cu toate datele, apoi scrise:

- Azi… subsemnatul Locotenent Vasile J. comandant al navei “NMS VR7” în conformitate cu ordinul nr… am preluat nava cu întreg inventarul ei conform PV nr…. Nava se află staţionară în punctul Chiciul Cucului.

Activităţi cu echipajul prezent: cunoaşterea navei, etc. etc.

Date cu activităţi identice ce le va scrie destul de multe zile de acum înainte.

Seara la popotă locotenentul îi spuse căpitanului că dimineaţa va pleca la Brăila.

- Dacă aveţi vre-o problemă puteţi veni şi dvs.

- Mulţumesc de invitaţie dar nu mă atrage Brăila…

………………………………………..

Imediat ce a ajuns la Brăila, Locotenentul s-a dus la poştă şi l-a sunat pe Comandor.

- Permiteţi să raportez – am preluat nava şi am organizat serviciul cu oamenii prezenţi.

- Bine Locotenente. Acum cred că ţi-a trecut supărarea…

- Nici acum nu sunt sigur că este adevărat d-le Comandor.

- Este cât se poate de adevărat. Sunt convins că vei face treabă bună. Am început să recrutez echipajul. Să vii poimâine la bază, vei primi frecvenţele radio şi codurile, iar la înapoiere vei lua şi oamenii disponibili. O parte i-am trimis în permisie pentru o săptămână. Vom discuta şi despre aprovizionare. Şi nici-o vorbă despre navă, indiferent de întrebări. Este un ponton plutitor şi atât.

- Am inţeles.

- Spor la treabă Locotenente.

- Să trăiţi.

Vasile se mai plimbă puţin pe Corso apoi intră într-o cafenea elegantă unde se cinsti cu o cafea la nisip şi un coniac 5 stele. În timp ce le savura, admira brăilencele care treceau pe stradă. Recunoştea că în Brăila erau mai multe femei frumoase decât la Galaţi. Ce-i drept, oraş cosmopolit cu multe afaceri bănoase şi oameni bogaţi.

Tocmai voia să cheme chelnerul pentru plată, când observă în partea opusă un individ care i se păru cunoscut. Deodată îşi dădu seama că era soldatul Săbescu ordonanţa căpitanului Toni Pirţic. Ciudat, era îmbrăcat în civil şi stătea la o masă cu o femeie blondă, frumoasă, de vre-o 40 de ani. Făcu semn chelnerului şi îl intrebă:

- Te rog, uită-te discret, cine este femeia care stă de vorbă cu tipul în costum gri la masa din colţul celalălt?

Chelnerul se pare obişnuit cu aşa ceva, se uită şi spuse:

- Este Evdokia sora reprezentantului comercial al URSS. Dar nu este abordabilă. Deobicei vine cu fratele ei. Dacă doriţi ceva…

- Nu mulţumesc, spuse Vasile zâmbind uşor şi-i pasă un bacşiş generos.

După câteva minute femeia se ridică şi ieşi din cafenea. Imediat de la o masă apropiată un individ lat în spate o urmă. Deabia dupa aceea Săbescu părăsi şi el cafeneaua. Locotenentul se ridică şi mergând spre uşă văzu prin vitrina mare cum spătosul deschidea uşa unui automobil în care femeia se urcă. Săbescu o luase în sens invers. Vasile stătu o clipă pe gânduri apoi îl urmă de la distanţă. După ceva timp, pe o străduţă ordonanţa intră într-o curte. Trecând prin faţă, Vasile memoră numărul casei mai merse câţiva zeci de paşi apoi se ascunse după un tei gros să nu fie observat. După vre-o zece minute, Săbescu ieşi pe poartă îmbrăcat militar. Se uită în sus şi în jos apoi o luă grăbit în direcţia de unde venise. Purtarea lui Săbescu era mai mult decât suspectă.

Gara fluvială Brăila - 1939

Vasile se îndreptă încet spre port, unde îl găsi pe sergentul Vileanu, care îl aştepta.

- Vilene ceva nou?

- Mai nimic d-le Comandant. Acu’ câteva minute l-am văzut pe soldatul Săbescu care fugea spre vaporul de Galaţi.

- Bine Vilene, acum hai la drum. După ce ajungem la navă, să faci şalupa lună, poimâine mergem la Galaţi.

Ajuns la navă, Locotenentul se adânci din nou în planurile vedetei. Trebuia să-şi cunoască nava şi cu ochii închişi.

…………………………………..

Dimineaţă de cum ajunse la bază se prezentă la Statul Major.

- Prezent la ordin d-le Comandor.

- Bine ai venit Locotenente. Uite pe masuţă aceea ai dosarele membrilor echipajului. La fiecare dosar este anexată o fişă care va trebui semnată de fiecare, după ce le faci un instructaj serios în ce priveşte secretul militar. Studiază şi dosarele, dacă este ceva în neregulă sau ai ceva împotriva vreunuia spune acum. Ofiţeri deocamdată nu ţi-am repartizat. Te descurci tu. Momentan vei trece toţi oamenii în subzistenţă la Compania de infanterie Marină. Comandantul lor să întocmească facturi pe care le vom deconta noi.

- Am înţeles. Domnule Comandor, pe oameni nu-i cunosc aşa că îmi este greu să mă pronunţ. Daca mă îngăduiţi 2-3 săptămâni… Aş avea o singură obiecţie. Electricianul. Este maistru clasa 3-a. Nu cred că se va descurca. Instalaţia electrică este deosebit de complexă, ar trebui un maistru mai calificat, cu mai multă experienţă.

- Acceptat Locotenente. Restul oamenilor te vor aştepta la salupă. Până se întorc cei din permisie sper să găsesc un maistru mai bun. Acum dute la Şeful transmisiunilor să-ţi dea frecvenţele şi codurile. De mâine să institui veghe radio pe durata zilei. La ce oră te întorci la navă?

- Mai am ceva probleme de rezolvat. Cred că în jurul orei 16. Dar trebuie să vă raportez ceva care mie mi se pare ciudat.

- Despre ce este vorba?

Locotenentul i-a relatat tot ce văzuse la Brăila.

Comandorul îi făcu semn să se oprească şi puse mâna pe telefon.

- Tanti te rog convoacă pe şeful Biroului-2*, urgent la mine.

Acesta apăru după două minute.

- Locotenent te rog relatează din nou toată întâmplarea.

Vasile repetă totul cu lux de amănunte. Şeful Biroului-2 lua notiţe şi se încrunta uşor.

- Domnule Comandor vom face ce trebuie. Dar d-l Locotenent să păstreze secretul.

- Înţeles d-le Căpitan.

Comandorul mai stătu câteva clipe pe gânduri apoi spuse:

- Bine Locotenete, înainte de a pleca vino să-mi spui.

- Să trăiţi.

Locotenentul Vasile ieşi de la Comandament îşi strigă ordonanţa şi se duse întins la şeful aprovizionării, Căpitanul Toni Pirţic.

- D-le Căpitan iată aici 10 bonuri pentru porţia de coniac ce mi se cuvine. Vă rog să dispuneţi eliberarea de la magazie.

- Căpitanul întâi se încruntă apoi cu un mic rânjet în colţul gurii spuse:

- D-le Locotenent, aveai obligaţia să vii lunar cu fiecare bon. Acum este cam târziu. Pot să-ţi eliberez doar pentru luna prezentă, spuse Căpitanul uitându-se sfidător la Locotenent.

- Domnule Căpitan dreptul nu se poate prescrie. Dacă nu mai aveţi marfa, mă duc chiar acum la Comandament şi raportez cazul. Să dispună şefii. Şi Locotenentul se întoarse spre uşă.

Căpitanul Pirţic se făcu la faţă roşu apoi alb şi începu să se bâlbâie. Stai Locotenente ce te superi aşa… stai să vorbesc cu plutonierul de la magazie poate rezolvăm ceva. Se repezi la telefon şi zbieră:

- Dă-mi pe plutonierul Popescu!

- Bă Iulică, pentru d-l Locotenent J. trebuie să eliberezi coniacul pe zece luni. Ai înţeles?

- Zice că are numai vărsat.

- Nu d-le Căpitan, coniac trei stele la butelie aşa cum prevede ordinul. Cum nu l-am ridicat înseamnă ca trebuie să existe la magazie. Cel vărsat să-l bea dumnealui.

- Bă Iulică nici să n-aud… te dai peste cap şi eliberezi cele zece sticle. Altfel moartea-i cât casa pe tine!

- Popescu intreabă unde să le trimită?

- La cheu este şalupa cu Vileanu. Îl trimit pe Ieremie şi o să-i arate el drumul.

- Să trăiţi. Locotenetul îi întoarse spatele şi plecă.

Cum se închise uşa căpitanul începu să înjure şi să tropăie prin birou. Apoi îl sună din nou pe plutonierul Popescu şi îi spuse să rezolve corect treaba că altfel “dăm de dracu` “. Cu banditu` ăsta de locotenent nu merge. Mica afacere cu coniac pe care spera să o facă se dusese dracului.

Trebuie să spunem că în acele vremuri ofiţerii de la marină aveau un tain de coniac, câte o sticlă de 700 mL de 3 stele până la gradul de căpitan, o sticlă coniac 5 stele ofiţerii superiori şi două sticle de 7 stele pentru amirali. Maiştrii, plutonierii şi sergenţii, beneficiau de o jumătate de litru de rachiu vărsat. Trupa primea duminica la masa de amiază câte o cinzeacă de rachiu şi câte un supliment de Paşti, Crăciun şi de Sfânta Maria protectoarea marinei.

Ieşind Vasile îl trimise pe Ieremie să rezolve treaba şi se îndreptă spre cafeneaua din apropiere să mai afle ceva noutăţi. Cum intră îl văzu pe sublocotenentul poreclit “Puiu-mami” care stătea la taclale cu fata de la casierie. Acesta zărindul la rându-i se îndreptă spre el luă poziţia de drepţi şi îl salută:

- Să trăiţi domnule comandant.

- Eiii salut Puiule, dar ce oficial mai eşti…

- Păi acum sunteţi comandant nu se cuvine altfel.

- Comandant doar de ponton bre Puiule. Iar cu salutul doar în cazuri oficiale. Aici suntem între noi. Ai luat ceva?

- Încă nu, dar au primit dulceaţă de cireşe amare… Mă gândeam şi la o cafea la nisip.

- Bine Puiule fă comanda, dar şi ceva sifon rece. Ei ce mai nou pe aici ?

- Mai nimic… plictiseală totală. Pe Boicescu după scandalul de la Cazino l-au trimis pentru trei săptămâni la gospodăria de la Măcin. Să se lupte cu porcii şi gâştele… Căpitanul P. s-a îmbătat şi când a vrut să urce la navă, a căzut în apă. Noroc cu plantonul… Musiua a fost la coafor şi s-a certat cu doamna căpitan Albu… Dar pe mine ma supără o treabă.

- Ce treabă?

- Păi căpitanu` Pirţic…

- Da` ce vrea?

- Cum ai plecat la post m-a chemat la el şi m-a întrebat dacă nu vreau să mă plimb pe la Brăila şi să aflu cum e cu pontonu` ăla…

- Dar ce treabă are el?

- Nu ştiu dar şi acu` de dimineaţă m-a pisat la cap.

- Mda… du-l şi tu cu vorba.

- Păi dacă tot insistă ce să fac? Dacă îl refuz o să-mi facă zile fripte.

- Mdaa.. Auzi, am eu o idee. Dar mai întâi să ne bem cafeaua.

- Vasile… nu ştiu cum să spun… ai echipajul complect? N-ai nevoie de-un aspirant, cumva?…

- Cum Puiule chiar vrei îmbarcat? Chiar şi pe un ponton prin locuri pustii? Renunţi la frumoasele Galaţiului?

- Ei dăle-n colo… M-aş duce oriunde. Aici m-am săturat până peste cap. Toţi mai marii în grad mă trimit de ici colo, parcă-s salahor…

- Ştiu eu Puiule… să vedem ce spun mărimile…

Mai sporovăiră ceva timp, apoi la îndemnul Locotenentului o luară spre Comandament.

- Puiule rămâi prin zonă. Eu o să văd ce pot face. Apoi se anunţă la Comandor.

- Pleci Locotenente?

- Domnule Comandor vreau să vă raportez ceva. Şi îi relată cele spuse de Puiu-mami.

- Măi sa fie. Mai întâi povestea cu Săbescu, acum asta? Suspect interesul ăsta. O să anunţ eu Biroul 2. Spunei Sublocotenentului să-şi ţină gura.

- Domnule Comandor mai am ceva. Postul de aspirant este vacant. Ce aţi spune de Puiu-mami? Cineva trebuie să se ocupe de aprovizionare şi alte treburi scriptice. Cred că ar face faţă.

- Te-a rugat el?

- Da. I-am spus că e ponton, în sălbăticie, etc. Spune că s-a săturat de corvoadă la uscat… E baiat bun, cred că va face faţă.

- Daa… Unde-i acum?

- Pe aici prin zonă.

Comandorul sună la Tanti şi-i ceru dosarul Sublocotenentului.

- Eiii… ia te uită… băiatul ăsta nu e chiar pui… În liceu a fost campionul şcolii la înot. De la Şcoala Navală are referinţe bune. Ce mai zice aici? Ştie bine limba germană şi rusă. Interesant. Ia cheamă-l aici.

- Sublocotenente văd că te-ai săturat de trai bun la uscat. Ia spune dece nu ai intrat la Şcoala de Aplicaţie?

- Domnule Comandor am avut notă mică la tactică.

- Mdaa, ştii bine germana şi rusa?

- Da d-le Comandor.

- Unde le-ai învăţat?

- Germana de la şcoală iar rusa din familie d-le comandor. Am avut o guvernantă rusoaică. La început nu mi-a prea plăcut, dar mi-a tot adus cărţi de poveşti în ruseşte şi până la urmă am învăţat.

- Uite d-l Locotenent garantează pentru d-ta şi este de acord să mergi pe nava lui. Aprob şi eu. Dar ţin să-ţi atrag atenţia că vei avea o sarcină destul de grea. Vei avea în primire cambuza, magaziile cu muniţii şi tot ce ţine de scriptologie. În plus te vei ocupa şi cu cifrul. Vei cifra şi de-cifra toate radiogramele transmise şi recepţionate de staţia radio. Te detaşez pentru trei luni. Dacă vei face faţă voi semna ordinul de numire pe post. Acum ia loc la măsuţa de colo, complectează şi semnează formularul ăsta. Citeşte cu atenţie.

Apoi Comandorul o chemă pe Tanti:

- Te rog scrie un ordin pentru detaşarea sub-locotenentului pe timp de trei luni la nava Locotenentului J.

- Acum fă-ţi repede bagajul şi pleci imediat la post.

- Am inteles - să trăiţi! Mulţumesc mult! Permiteţi! Şi o zbughi pe uşă.

Gazda sublocotenentului era destul de aproape. Împachetă în grabă, plăti gazdei uluite chiria înainte pe trei luni şi o luă la fugă spre cheu. Când să dea colţul nimeri nas în nas cu căpitanul Pirţic.

- Unde fugi sublocotenente? Ce eşti aşa grăbit? Ia uite ai şi bagaj?

- Domnule căpitan m-am îmbarcat. Scuzaţi. Şi ca să evite explicaţiile o luă grăbit la picior.

Toni Pirţic rămas mască se uita cu gura căscată după el.

…………………………………..

La sosirea pe insulă, nu mai povestesc ce mutre uluite, ochi mari şi guri căscate, la vederea “pontonului”. Traseră şi câteva urale de se speriară infanteriştii, care ieşiră buluc să vadă dacă n-au dat turcii.

- Ei băieţi, le spuse Vasile, închideţi gurile că intră muştele. Da, începând de acum această navă va fi serviciul şi casa noastră. Aveţi 30 de minute să vă alegeţi cuşetele, încă 30 de minute să vă plimbaţi prin navă şi fix peste o oră să vă găsesc în cazarma echipajului. Încă ceva, nu uitaţi că aţi semnat pentru secretul militar. Să nu aud că trăncăniţi.

- D-l maistru principal Nicolae Ilieş artilerist şef, va fi şi şef de echipaj. Te rog să ai grijă de disciplină. Executarea!

Locotenentul se intoarse spre Puiu-mami şi spuse:

- Aspirant du-te să te instaleazi în cabina ta. Pe uşa cabinei scrie Midshipman. Mai încolo o să schimbăm denumirile în limba română. Vizitează nava şi peste o oră ne întâlnim în cazarma echipajului.

Apoi plecă spre biroul comandantului de companie să rezolve problema hranei.

La ora fixată Vasile se afla în cazarma echipajului. Nu insistăm referitor la tot ce s-a vorbit acolo. Observăm doar că moralul echipajului era la înălţime, după ce au văzut că nu vor servi pe un ponton ci pe o navă şi ce mai navă!

La sfârşit, înmână o radiogramă aspirantului pentru cifrat şi transmis la bază. Apoi vizită cabina radio unde îi găsi pe toţi telegrafiştii.

- Prodene începând de azi veţi asigura veghea radio zilnic de la răsăritul soarelui până la apus.

Se întoarse spre operatorul sonarului:

- D-ta vei porni sonarul şi sonda ultrason pentru a te familiariza cu ele chiar dacă stăm in ancoraj. Când vom porni în marş trebuie să ştii perfect ce ai de făcut. Maistrul radiotelegrafist te va ajuta dacă din instrucţiuni nu înţelegi ceva, sau poţi veni la mine pentru eventuale lămuriri.

………………………………………..

- D-le comandant aveţi o radiogramă de la bază.

Vasile o citi şi spuse:

- Mâine vine şi restul echipajului. Vileanu să vină la mine.

- La ordin d-le comandant.

- Vilene să pregăteşti şalupa. Mâine mergem la Galaţi să aducem restul echipajului.

- Am inţeles!

Peste câteva minute “Puiu-mami” bătu la uşă.

- Spune Puiule ce probleme ai.

- La venire am văzut în şalupă cele două lăzi cu coniac. Nici eu nu l-am luat până acum. Pot veni şi eu să-l solicit? Ar fi păcat să rămână la magazie.

- Aaa… bine băiatule. Cunosc un căpitan care o să se bucure grozav.

Ajuns la Galaţi se prezentă la St.M.

- Să trăiţi, domnule Comandor m-am prezentat la ordin.

- Bine Locotenente, au venit toţi oamenii tăi aşa că ai echipajul complect. Ba chiar mai mult. Uite aici, din ordin de sus, vei avea în subordine o grupă de cercetaşi. Ai aici lista complectă. Locotenentul Ion Blăjan are ordin să facă instrucţie cu tot echipajul tău. Toţi absolut de la maistru la bucătar. Şi tu eşti inclus. Veţi învăţa tehnici de autoapărare, care s-ar putea să vă fie de folos mai târziu. Deasemeni şedinţe de tragere cu armamentul individual pe care-l veţi primi în dotare.

Voi face demersurile necesare ca deocamdată să rămâneţi în subzistenţa Companiei de infanterie marină. Facturile le vei preda la intendenţă, care va face decontările necesare.

La ieşire Locotenentul se întâlni cu câţi-va colegi.

- Ei ce faci? Cum e la ţară?

- Bine băieţi, aer curat, peşte din belşug…

- Dar de fapt nu te plictiseşti acolo?

- Nici vorbă. Toată ziua fac instrucţie cu băieţii. Apoi dau la peşte…

- P-aci s-aud tot felul de vorbe. Că vei fi transferat la infanteria marină, ca ăla n-ar fi chiar ponton, că echipajul e prea mare, etc…

- Ei mă băieţi nu mai plecaţi urechea la tot felul de vorbe aiurea. Acum vreau să merg puţin la locanta lui Mustafa, apoi să fac ceva cumpărături, aşa că vă salut.

- Stai bre, nu dai şi tu o cafea? Nici nu ai făcut cinste când ai primit comanda.

- La viitoarea vizită promit să o fac. Dar azi n-am timp. Aşa că vă salut şi o să ne vedem în curând.

Mustafa îl întâmpină cu un zâmbet larg şi îl îmbrăţişă.

- Bine ai venit comandante. După cum arăţi, cred ca este totul bine.

- Mă bucur că te văd Mustafa. Sunt doar în trecere şi m-am gândit la cafeaua ta cea grozavă.

- Acuşi, acuşi se face. Şi dispăru în bucătărie. Se întoarse aproape imediat. Am pus-o la nisip. Până atunci gustă din dulceaţa asta de vişine şi din apa asta rece de la gheaţă.

Ali ajutorul lui Mustafa apăru având în mână un ibric fumegând şi turnă cafeaua cu un caimac gros. Mirosul cafelei proaspete se împrăştie ajungând pe la nasul unor trecători care întoarseră capul pofticioşi.

- Când pleci băiete?

- În două ceasuri. Am venit după echipaj. Am trecut pe la Coana Marieta şi mi-a spus că ai plătit chiria. I-am plătit şi eu în avans pe câteva luni ca să-mi iau de-o grijă. Uite aici datoria. Acum trebuie să plec. Mulţumesc de cafea.

- Stai numai puţin, spuse Mustafa şi dispăru în bucătărie.

Se întoarse însoţit de ajutorul Ali, cărui-a îi spuse;

- Te duci cu domnul Comandant şi duci sacoşa asta. Apoi către Vasile:

- Ţi-am pus două cutii cu cafea proaspăt măcinată, un ibric şi ceva dulceaţă. Să-ţi mai îndulceşti sufletul p-acolo prin pustietate.

- Mulţumesc Mustafa, să ai sănătate şi afaceri bune.

Ajuns la şalupă îl chemă pe Irimie:

- Uite ia sacoşa de la Ali, căruia îi dădu un bacşiş şi acesta o luă la fugă înapoi.

- Vilene au venit toţi oamenii?

- Da. Numai echipa de care spuneaţi, încă n-a apărut.

Vasile se uită la ceas şi spuse:

- Mai sunt 15 minute până la plecare.

Apoi îl întrebă pe Puiu-mamii dacă rezolvase cu coniacul.

- Daaa. Şi cum aţi spus, pe d-l căpitan Pirţic aproape că l-a apucat damblaua. Asemenea înjurături rar am auzit. Dar n-a avut încotro şi a semnat “eliberarea” a 10 bucăţi sticle cu coniac 3 stele…

- Am fost şi pe la cafenea. Să ştiţi că se cam vorbeşte că nu e lucru curat cu “pontonul ăla”.

Peste câteva minute, apăru o camionetă care în scrâşnet de frâne se opri la un metru de marginea cheului. Din cabina camionetei sări un individ bine făcut, înarmat până-n dinţi, care pocnind zdravăn din calcâie se prezentă:

- Locotenent Ion Blăjan, prezent la datorie. Şi arătând cu mâna spuse:

- Grupa mea de cercetaşi.

În urma lui din camionetă săriră patru indivizi tot atât de bine făcuţi şi la fel de bine înarmaţi care se aliniară în faţa lui Vasile şi salutară în acelaşi stil.

Apoi începură imediat să descarce lăzi, lădiţe, saci şi pacheţele.

Aici trebuie să facem o scurtă descriere a indivizilor care au apărut aşa de spectaculos.

Uniforma era mai deosebită. Pantaloni pană, bocanci, bluzon de sub care se zărea tricoul de marinar şi beretă. Toţi aveau la centură în partea dreaptă un pistol Luger iar în stânga un pumnal zdravăn. Trei din ei aveau în bandulieră câte un pistol mitralieră MP40 iar al patrulea o carabină Mauser cu lunetă.

Marinarii din echipaj îi priveau cu gura căscată. Unul din ei spuse încet:

- Am dat de dracu`…

Cu câteva minute înaintea plecării, s-a apropiat de Vasile un ins mărunţel, smolit la faţă, care a încremenit în poziţia de drepţi, cu mâna la beretă, fără să scoată un cuvânt.

- Care-i treaba soldat? Întrebă Vasile.

- Să trăiţ` don Locotinent. Io`s soldatu` Cezărică.

- Şi ce doreşti soldat?

- Să videţ`, am fost îmbarcat pă monitoru` Bucovina, da` don` comandantu` m-o debarcat şi m-o trimes la sedentar la don` căpitan Pîrţîc. Da` don` căpitanu` nu mă primi şi mă dădu afară, o zîs că nu-i trebe ţîgan.

- Pe monitor ce funcţie ai avut?

- Fusăi marinar dă punte, da’ nu mă plăcu don` comandantu` şi mă dădu` la uscat.

- Şi de la mine ce vrei?

- Poi pote mă primiţ dumnilorvoastă. Că nime nu mă vre. Am hartie di la comandant să-mi cat io locu`.

- Păi dacă nu te primeşte nimeni dece nu pleci acasă?

- Nţţ… nu să pote, aia-i dizertare

- De unde eşti de loc?

- Dă la Zîmnicea don` locotinent.

- Măi Cezărică ce să fac eu cu tine? Unde mergem noi trebuie să fii marinar brevetat. E greu, nu merge cu chiulul. Ş-apoi dacă te apuci de furat de pe la oameni, te omoară să ştii.

- Don Locotinent io nu fur nici-odat` di la famelie. Şî marinari`s famelia me. Să mă trăznească dacă minţ.

- Şi la ce te pricepi?

- Poi ştiu să fac şî să repăr căzane dă rachie, ştiu să repăr păpuci şî hăineturi, ştiu să tai şî să grijăsc tăt feliu di orătănii, mai cânt la vioară, fac tăt ce-m cereţ` numa să mă luaţ`.

- Io ştiu mă Cezărică… Vasile stătu puţin pe gânduri, apoi îl chemă pe Vileanu.

- Vilene îl iei pe soldatul Cezărică pe şalupa ta. De azi îl ai subaltern. Îl pui la treabă. Dacă-i adevărat, ştie multe…

Vileanu momăi ceva în barbă dar ne având ce face îl luă pe ţigan şi-l urcă pe vas. A doua zi Cezărică fu văzut spălând şi lustruind şalupa lui Vileanu, apoi acesta făcu rost de vopsea doar el ştia de unde şi curând şalupa vopsită în gri-albăstrui deschis şi cu o dungă albastru-închis de jur împrejurul bordului, strălucea ca nouă.

La început toţi când îl vedeau cam strâmbau din nas, dar mai târziu făceau coadă la Cezărică să le repare ba una ba alta, ba au descoperit repede că ştia să tundă, iar seara le cânta la vioară de dor şi inimă albastră.

……………………………………………………..

În ziua următoare Vasile, Blăjan şi căpitanul Genaru au conceput planul de instrucţie pentru echipajul vedetei şi pentru soldaţii companiei.

- Locotenente sper că nu mă pui şi pe mine să alerg şi să lupt cu pumnalul…

- D-le căpitan, spuse Blăjan, dvs. veţi face doar trageri cu armamentul pe care îl aveţi în dotare.

- Daa… avem câteva pistoale vechi, puşti ZB, o mitralieră, o puşcă mitralieră şi două lăzi cu grenade… Soldaţii mei fac pe ei de frică de când au auzit de program… Dar ordinul se execută nu se discută.

- Deocamdată vom face pregătire fizică, lupte corp la corp, marş prin teren mlăştinos şi accidentat, cât ţine sezonul cald vom face şi şedinţe de înot. Pentru trageri o să ne deplasăm la poligon, unde trebuie programare.

. - .

Letras.ro